logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ciolacu: Vizita la Kiev are obiective clare - promovarea drepturilor românilor din Ucraina şi semnarea de acorduri

Imagine din galeria Agerpres

Premierul Marcel Ciolacu se va afla miercuri la Kiev unde va participa, împreună cu mai mulţi membri ai Cabinetului şi experţi din domeniile apărării, agriculturii, transporturilor, energiei, afacerilor interne, sănătăţii, la prima şedinţă comună a Guvernelor României şi Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al Executivului, transmis AGERPRES, prim-ministrul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu omologul ucrainean, Denys Shmyhal, alături de care va susţine declaraţii comune de presă, precum şi cu preşedintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk.

"Vizita la Kiev are două obiective clare - promovarea drepturilor românilor din Ucraina şi semnarea unor acorduri bilaterale importante, care să pună bazele unei colaborări mai aplicate în mai multe sectoare. Ucraina poate conta pe România acum şi pe termen lung pentru că avem capacitatea de a deveni un centru de suport logistic pentru reconstrucţia acestei ţări", a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

În contextul vizitei la Kiev, şeful Executivului de la Bucureşti va depune o coroană de flori la Zidul Apărătorilor Căzuţi ai Ucrainei şi va participa la dejunul de lucru oferit în onoarea delegaţiei române de premierul Denys Shmyhal.

Alături de premier, la şedinţa comună a Guvernelor român şi ucrainean vor participa vicepremierul Marian Neaşcu, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Ionel Scrioşteanu, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, informează comunicatul Executivului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 149

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 12-11-2026 20:54

VIDEO Nicușor Dan: Eu nu sunt un gunoi și în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu cineva care nu îl respectă, subliniind că nu acceptă nici ca angajații statului român să fie tratați în mod jignitor de către cetățeni. Șeful statulu

Politic 12-11-2026 17:24

Guvern: Simona Junescu, numită consul general la Lyon

Guvernul a aprobat, joi, numirea Simonei Junescu în calitate de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză. Decizia a fost luată ca urmare a vacantării postului prin rechemarea lui Oleg Ungureanu, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Guvernului.

Politic 12-11-2026 17:11

AEP: Partidele politice - subvenții de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice. Potrivit unui comunicat al AEP, cea mai mare sumă a revenit Partidului Social Democrat (PSD), care a încasat 5.873.636 de lei. Urmează Alian

Politic 12-11-2026 16:50

Nicușor Dan - întâlnire bilaterală cu Friedrich Merz la Dublin

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut, joi, o întâlnire bilaterală cu cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul celei de a noua reuniuni a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda, la Dublin. Întrevederea dintre Nicușor Dan și Friedrich M

Politic 12-11-2026 16:32

VIDEO Cărbunaru: Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget, prelungit până luni

Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanțelor, prin aplicația E-Buget, datele privind estimările de venituri și cheltuieli pentru construcția bugetului de stat pe anul 2027 a fost prelungit până luni, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. El a fos

Politic 12-11-2026 16:23

VIDEO Nicușor Dan: Dialogul cu susținătorii AUR este necesar; etapa protestului trebuie depășită

Președintele Nicușor Dan consideră că dialogul cu susținătorii AUR este necesar și subliniază că această formațiune trebuie să depășească însă etapa protestului și să prezinte soluții concrete pentru problemele societății. ''Înțeleg nemulțumirea românilor față de modul în care funcționează statul. Am cunoscut-o

Politic 12-11-2026 16:15

Neamț: Comasarea cu Bacăul, o soluție care nu poate fi acceptată fără o analiză serioasă, susține președintele CJ

O posibilă comasare a județelor Neamț și Bacău trebuie făcută după o analiză serioasă și o consultare a comunităților, a declarat, joi, președintele Consiliului Județean și al filialei PSD Neamț, Daniel-Vasilică Harpa. Reacția acestuia vine ca urmare a apariției unui draft de lucru privind reforma administrativ-teritorială, potrivit căruia cel

Politic 12-11-2026 15:31

VIDEO Cărbunaru: Calendarul necesar operaționalizării portofelului european pentru identitate digitală, prezentat în Guvern

Executivul a luat act, în ședința de joi, de o notă de informare privind calendarul de implementare a aplicației RO Wallet - portofelul european pentru identitate digitală -, programată să fie lansată oficial pe 14 ianuarie 2027, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. ''Nota de informare prezentată ast

Politic 12-11-2026 15:08

VIDEO Cadrul legislativ necesar pentru plata salariilor restante la Liberty Galați, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat, joi, cadrul legislativ necesar pentru a face posibilă plata salariilor restante pentru angajații companiilor de interes strategic național aflate în procedura de concordat preventiv, având în vedere situația de la Liberty Galați. ''Guvernul a aprobat cadrul legislativ necesar pentru a face posibilă

Politic 12-11-2026 14:37

PUCL lansează inițiativa legislativă ''Respect pentru antreprenori''

Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) a lansat inițiativa legislativă ''Respect pentru antreprenori'', un proiect care urmărește stabilirea unor reguli mai echitabile în relația dintre mediul de afaceri și instituțiile statului, propunerea vizând reducerea riscului de abuzuri administrative, creșterea transparenței controalelor și in

Politic 12-11-2026 14:19

Președintele Nicușor Dan, la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europene, la Dublin

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a ajuns, joi, la cea de a noua reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), găzduită de Irlanda. Summitul, cu tema ''Europa: Puternică, sigură, conectată'', va reuni lideri din întreaga Europă pentru discuții privind principalele pro

Politic 12-11-2026 13:37

PSD: Afirmațiile lui George Simion despre Alice Weidel - rușinoase pentru un politician ce se declară patriot

PSD a condamnat joi 'încercarea' liderului AUR, George Simion, de a justifica 'jignirile' aduse de copreședinta AfD Alice Weidel românilor din Germania, susținând că acesta are un discurs duplicitar din calcule 'pur' politice. 'PSD denunță duplicitatea AUR care, din calcule pur politice, a întors spatele sute

Politic 12-11-2026 12:43

AGORA Talks/ Ambasadorul Darryl Nirenberg - în dialog cu tinerii despre Parteneriatul Strategic România-SUA

Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, a discutat cu aproximativ 100 de tineri despre Parteneriatul Strategic România - Statele Unite, la o dezbatere organizată de Centrul AGORA pentru Democrație. Centrul AGORA pentru Democrație a organizat, la începutul acestei săptămâni, la Clubul Diplomatic București, o ediție specială AGORA Talks

Politic 12-11-2026 12:37

Drulă: E profund anormal să meargă parlamentarii, umili, la sediul serviciilor pe care le controlează

Cătălin Drulă, vicepreședinte al Camerei Deputaților, dezaprobă decizia Biroului Permanent în baza căreia membrii Comisiei de apărare se vor deplasa la sediile Serviciului de Telecomunicații Speciale și Direcției Generale de Protecție Internă. Deputatul USR transmite că a votat împotriva acestei decizii, considerând că este 'profund anorm

Politic 12-11-2026 12:23

VIDEO Niculescu: Pregătim un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE în care tinerii să ocupe un loc central

Guvernul pregătește un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în Uniunea Europeană, în care tinerii să ocupe un loc central, a informat, joi, premierul Luca Niculescu, care a precizat că se dorește ca inițiativa să fie promovată alături de alte state membre.