PSD Argeş a votat excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu
Conducerea PSD Argeş a votat, miercuri seara, excluderea din partid a primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie.
"Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Permanent Judeţean al PSD Argeş a decis astăzi, 04.10.2023, excluderea din partid a domnului Ion Georgescu, primar al oraşului Mioveni. PSD condamnă ferm şi se dezice de orice faptă în afara legii din partea membrilor săi. PSD rămâne consecvent principiilor sale de integritate şi va fi intransigent cu oricine le va încălca", se arată într-un comunicat semnat de preşedintele PSD Argeş, Ion Mînzînă.
Ion Georgescu deţinea funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD Argeş şi de preşedinte al PSD Mioveni.
Primarul oraşului Mioveni a fost dus miercuri seara la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DNA, pentru a fi audiat.
Ion Georgescu este cercetat într-un dosar de trafic de influenţă, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit surselor, edilul ar fi fost prins în flagrant, în urma unui denunţ, în timp ce înapoia unei persoane, medic, suma de 10.000 de euro, bani primiţi anterior de la aceasta ca avans dintr-o sumă totală de 30.000 de euro ce ar fi fost pretinsă pentru a-i facilita angajarea pe un post de conducere la spitalul din Mioveni. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Premierul - întrevedere cu vicepreședintele executiv al CE; atragerea fondurilor UE pentru finanțarea proiectelor sociale, temă discutată
Prim-ministrul Marcel Ciolacu și vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, au avut, luni, la Palatul Victoria, o întrevedere în cadrul căreia discuțiile s-au axat pe atragerea fondurilor europene pentru finanțarea proiectelor sociale în ben
VIDEO Iohannis: Credem că trebuie crescute cheltuielile pentru apărare și cred că România a dat un exemplu bun
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Klaus Iohannis a afirmat că UE crede în creșterea cheltuielilor pentru apărare iar în acest sens 'România a dat un exemplu bun'. Șeful statului participă la Consiliul informal al liderilor UE. 'Cred că este bună și o astfel de înt&ac
Ponta: Am înțeles motivele strict politice pentru eliberarea mea din funcția de consilier onorific al premierului
Deputatul PSD Victor Ponta i-a mulțumit premierului Marcel Ciolacu pentru 'oportunitate și colaborare', subliniind că în urma discuției purtată cu șeful Executivului a înțeles că la baza deciziei acestuia de a-i retrage calitatea de consilier onorific au stat motive ' strict politice'. 'Am avut o discuție cu premierul Ciolacu și
VIDEO Iohannis: Sper ca această campanie electorală să dea României un președinte care menține linia europeană
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că speră ca următoarea campanie electorală să ducă la alegerea unui șef de stat proeuropean. 'Fiecare candidat are șansa lui, dar trebuie să o folosească. Pentru asta se face campanie electorală și sper ca această campanie să ducă la o alegere care
VIDEO Iohannis: În motivația CCR scrie clar ce s-a întâmplat; e rolul Parlamentului să preia propunerile Comisiei de la Veneția
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Klaus Iohannis a apreciat luni că în motivația Curții Constituționale scrie 'foarte clar' ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale și care a fost motivul anulării scrutinului. El a menționat - într-o conferință de presă susținută la Bruxelles -
Premierul Ciolacu i-a retras lui Victor Ponta calitatea de consilier onorific (surse)
Victor Ponta a fost eliberat, luni, din funcția de consilier onorific al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, au confirmat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale. Victor Ponta a fost numit consilier onorific al șefului Executivului în domeniul relațiilor economice internaționale în luna august 2023. Activi
VIDEO Iohannis: Furtul obiectelor de tezaur dacic este o tragedie
Furtul obiectelor de tezaur dacic este 'nu o doar o tragedie, este un scandal', a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis. El a menționat că imediat după aflarea celor întâmplate, a discutat cu premierul olandez, care l-a asigurat că Olanda va face 'absolut tot ce este necesar' pentru a descoperi adevărul și pentru a recupera ac
Klaus Iohannis: Demisia, o temă vehiculată din motive populiste și electoraliste
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Klaus Iohannis a apreciat luni că aceia care îi cer demisia vehiculează o temă populistă și electoralistă, menționând că 'în puține luni' va pleca de la Cotroceni, și a sublinia
VIDEO Iohannis: Europa trebuie să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria sa apărare
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Europa trebuie să își asume o responsabilitate mai mare pentru propria sa apărare pentru a ne consolida reziliența strategică, a declarat, luni, președintele Klaus Iohannis. Șeful statului participă la reuniunea informală a liderilor UE.
VIDEO Președintele Iohannis face declarații; ora 11,30
Președintele Klaus Iohannis susține declarații de presă, începând cu ora 11,30.
Parlament: Începe prima sesiune ordinară a acestui an
Senatul și Camera Deputaților au fost convocate, luni, de la ora 15,00, în prima sesiune parlamentară ordinară a acestui an. Potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, cele două Camere au fost convocate de președintele Senatului, respectiv președintele Camerei Deputaților 'în temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Con
PNL: Începem o nouă sesiune parlamentară cu o agendă clară de reformă a statului
Partidul Național Liberal (PNL) anunță că, luni, începe o nouă sesiune parlamentară, eficientizarea instituțiilor statului fiind printre prioritățile în plan legislativ. 'Începem o nouă sesiune parlamentară cu o agendă clară de reformă a statului. Avem o serie de priorități în plan legislativ, printre care se numără
Ciolacu: Există mobilizare a coaliției pentru votul din Parlament pe buget, nu-mi fac nicio problemă
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat că există o mobilizare în rândul coaliției de guvernare astfel încât dezbaterile și votul în Parlament pentru bugetul pentru 2025 să decurgă conform calendarului anunțat pentru săptămâna viitoare. El a răspuns astfel, întrebat dacă are emoții cu pr
Ciolacu: Înțeleg că e de bonton să cerem demisia președintelui; nu o cer pentru că nici nu mă interesează
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că 'este de bonton' să se ceară demisia președintelui Klaus Iohannis, dar că nu va face acest lucru, pentru că nu îl interesează. Ciolacu a fost întrebat într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului, dacă ar fi oportună acum demisia președintelui Klaus Iohannis, av&
Antonescu: România, țară în care drepturile normale ale modernității pot fi exercitate, dar cu respect pentru ce e majoritar
România trebuie să fie o țară liberă, în care 'oricare dintre drepturile normale ale modernității poate fi exercitat', dar în care trebuie să existe 'un respect pentru ceea ce este tradițional și majoritar', a declarat Crin Antonescu. Crin Antonescu a fost validat, duminică, la Palatul Parlamentului, la congre