Proiectul privind măsurile fiscale prevede accize noi şi impozit special pe bunurile de valoare mare
Proiectul privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat integral, marţi, pe site-ul Guvernului, prevede, între altele, accize noi pentru produse din tutun şi impozit special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.
Guvernul a transmis în Parlament proiectul de lege privind "oprirea risipei bugetare", combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale, urmând să îşi asume, marţi, răspunderea în Legislativ pe acest proiect în şedinţă comună a celor două Camere.
Faţă de forma lansată în consultare publică de către Ministerul Finanţelor au fost adoptate o serie de modificări. Acestea vizează acordarea bonurilor de masă, TVA pentru bilete la spectacole şi evenimente sportive, precum şi calculul impozitului pentru companiile multinaţionale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, luni, într-un briefing de presă.
Totodată, aşa cum a fost aprobat de Guvern, proiectul de lege prevede aplicarea unor accize nearmonizate, ca taxe speciale, pentru mai multe produse cu potenţial de risc redus:
a) produse care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere, cu încadrarea tarifară NC 2404 11 00, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare de la codul NC 8543 40 00;
b) lichide cu sau fără nicotină, destinate inhalării fără ardere, cu încadrarea tarifară NC 2404 12 00, 2404 19 90, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare de la codul NC 8543 40 00;
c) produse destinate inhalării fără ardere, care conţin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină, cu încadrarea tarifară NC 2404 12 00, 2404 19 10, inclusiv cele conţinute în rezerve livrate împreună cu ţigări electronice şi alte dispozitive de vaporizare electrice personale similare de la codul NC 8543 40 00;
d) băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g - 8 g/100 ml;
e) băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml.
De asemenea, s-a stabilit obligaţia plăţii unui impozit special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.
Astfel, sunt obligate la plata impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare:
a) persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidenţiale potrivit definiţiei de la art. 453 lit. f), situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art. 457, depăşeşte 2.500.000 lei;
b) persoanele fizice şi persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziţie individuală depăşeşte 375.000 lei.
Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se calculează în funcţie de încadrarea într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 5001, după cum urmează:
a) în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei;
b) în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.
Ca măsuri economico-financiare referitoare la autorităţile / instituţiile publice, proiectul prevede că numărul total al posturilor de demnitate publică aprobate aferente funcţiilor de secretar de stat, consilier de stat, subsecretar de stat, vicepreşedinte şi al funcţiilor asimilate acestora se reduce până la data de 1 ianuarie 2024 cu minim 25%.
Tot la acest capitol, în proiect se menţionează că "numărul total al funcţiilor publice de conducere din cadrul autorităţi sau instituţiei publice, cu excepţia funcţiilor publice de secretar general al unităţii / subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum şi al funcţiilor publice de conducere a căror ocupare se face prin detaşare cu personal din cadrul instituţiilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, conform statelor de organizare aprobate, în condiţiile legii, este de maximum 8% din numărul total al posturilor aprobate la nivel de ordonator principal de credite.
În privinţa indemnizaţiei de hrană începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale căror salarii lunare nete de până la 8.000 lei, inclusiv indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cât priveşte sporurile, în proiect s-a prevăzut că "în raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare".
Prin acelaşi proiect sunt stabilite limite maxime în privinţa achiziţie de telefoane mobile de către instituţiile publice şi a consumului de carburant.
Proiectul de lege mai stabileşte că prin desfiinţare, reorganizare, fuzionare sau transfer al activităţii către alte structuri organizatorice, inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea, autoritatea, subordonarea autorităţilor administraţiei publice locale, judeţene sau centrale, trebuie să rezulte cel puţin următoarele condiţii cumulative:
a) o reducere cu cel puţin 15% a numărului de personal proporţional atât pentru funcţiile de conducere, cât şi pentru funcţiile de execuţie;
b) o reducere cu cel puţin 15% a cheltuielilor de funcţionare, respectiv a cheltuielilor materiale şi servicii.
Procesul de desfiinţare, reorganizare, fuzionare se va desfăşura în perioada 1 octombrie 2023 - 1 ianuarie 2024.
În acelaşi proiect sunt prevăzute şi o serie de măsuri de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite şi, de asemenea, măsuri pentru consolidarea disciplinei financiare şi fiscale, creşterea conformării voluntare în cazul transporturilor rutiere de bunuri şi unele măsuri privind factura electronică. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan participă la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone
Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal
PSD: Românii au dreptul să știe ce obligații neachitate a lăsat în urmă Ilie Bolojan
Românii au dreptul să știe ce obligații 'neachitate' a lăsat în urmă fostul premier Ilie Bolojan și pentru ce 'au îndurat' măsurile de austeritate, a transmis joi PSD. 'Cifrele nu mint! Deficitul nu poate fi măsurat doar după plățile făcute, fără să iei în calcul și obligațiile neonorate sau banii eu
Senat/Întâlnire Abrudean - ministrul albanez de Externe: Solidaritatea nu trebuie doar declarată, ci și susținută prin acțiuni
Parcursul european al Albaniei și perspectiva integrării statelor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană s-au numărat printre temele abordate, joi, de președintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe de la Tirana, Ferit Hoxha, aflat în vizită la București. Potrivit unui comunicat al Senatulu
Guvernul a decis constituirea unui grup de lucru pentru a îmbunătăți activitatea din punctele de trecere a frontierei
Guvernul a aprobat joi un memorandum în baza căruia va fi constituit un grup de lucru pentru îmbunătățirea activității din punctele de trecere a frontierei. Grupul de lucru interinstituțional va fi coordonat de Ministerul Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Guvernului.
Proiect: Bani de chirie pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț. Proiectul a fost depus de către deputații USR Alin Stoica și Diana Stoica, alături de p
Turcan: Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor - încă un serviciu făcut PSD; AUR parazitează guvernarea
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat, joi, că moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Finanțelor este 'încă un serviciu făcut PSD', menționând că atunci când social-democrații 'nu-și asumă pe față atacurile la miniștrii din propriul guvern, se ocupă AUR'. 'Când PSD nu-și asumă p
Mureșan: Miniștrii actulului Guvern - incapabili să negocieze cu CE finalizarea PNRR; Pîslaru: Lăsați povestea cu greaua moștenire
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a afirmat, joi, că miniștrii actualului Guvern au intrat în panică, deoarece sunt incapabili să negocieze cu Comisia Europeană finalizarea PNRR, în timp ce Dragoș Pîslaru, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, le-a transmis social-democraților că trebuie să și muncească, nu doar să 'bat
Peiu (AUR) spune că Alice Weidel, lidera AfD, atacă nedrept o întreagă comunitate de români
Senatorul AUR Petrișor Peiu condamnă 'ferm' declarațiile liderei partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor din Germania, pe care le consideră 'false, nedrepte, ridicole' și respinge stigmatizarea unei întregi comunități. Potrivit unui comunicat al AUR transmis, joi, AGERPRES, Pe
Abrudean - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare: Parteneriatul strategic cu SUA - ancoră a securității României
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a discutat, joi, la Senat, cu subsecretarul pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, despre securitatea la Marea Neagră și necesitatea ca aliații NATO să își asume un rol activ și sustenabil în propria apărare, arătând că Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne o ancoră a
VIDEO Niculescu: Banca de Investiții și Dezvoltare are un rol esențial în finanțarea IMM-urilor și fermierilor; modificări prin HG
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) are un rol esențial în finanțarea IMM-urilor, start-up-urilor, micro-întreprinderilor și a fermierilor, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu în cadrul ședinței de Guvern, în care se propune modificarea regimului aplicabil mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de supraveghere și ai Directoratului BI
VIDEO Niculescu: Majoritatea românilor consideră instalarea Guvernului un pas bun; încrederea nu e un cec în alb
Premierul Luca Niculescu a comentat, joi, rezultatele unui sondaj conform căruia instalarea noului Guvern reprezintă un pas bun, pentru că pune capăt perioadei de criză.
VIDEO Niculescu: Avem în vedere un pachet de măsuri prin care să punem mai bine în valoare mixul energetic
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că i-a solicitat ministrului Energiei, Dumitru Chisăliță, un raport în baza căruia Guvernul să adopte un pachet de măsuri pentru o mai bună punere în valoare a mixului energetic.
MAE: Noul Pachet Extindere 2026 deschide perspectiva primirii unor noi membri în UE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră că noul Pachet Extindere 2026 reprezintă 'un reper esențial' pentru orientarea eforturilor statelor candidate și ale Uniunii Europene în vederea primirii unor noi membri, pentru prima dată după un deceniu și jumătate. Potrivit MAE, poziția este exprimată în contextul publicării,
Premierul - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare; discuțiile au vizat întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, aflat în vizită în țara noastră. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile aplicate au vizat modalitățile concrete de aprofundare a Parteneriatului Strategic dintre Rom&acir
Nicușor Dan, după întâlnirea cu Svetlana Tihanovskaia: Rezistența poporului belarus merită respectul și sprijinul nostru
Rezistența poporului belarus merită respectul și sprijinul României și al aliaților, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, după ce s-a întâlnit, cu o zi înainte, cu Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus. 'Ieri am primit-o la Palatul Cotroceni pe lidera opoziției democratice din Belarus, Svetlana Tihano



