Iohannis, pe Twitter: Întristat de dezastrul care a avut loc în Maroc
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de compasiune în contextul puternicului seism care a avut loc în Maroc, soldat cu peste 630 de morţi până în prezent.
"Întristat de dezastrul care a avut loc aseară în Maroc. Gândurile noastre sunt la familiile celor care şi-au pierdut viaţa în această tragedie. Dorim însănătoşire grabnică răniţilor", a scris Klaus Iohannis, pe Twitter.
Saddened by the disaster which took place last night in #Morocco. Our thoughts are with the families of those who lost their lives in this tragedy. We wish a speedy recovery to the wounded.
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) September 9, 2023
Cel puţin 632 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un puternic seism care a lovit Marocul în noaptea de vineri spre sâmbătă, provocând pagube enorme şi semănând panică la Marrakech, celebră destinaţie turistică, şi în mai multe alte oraşe, potrivit unui nou bilanţ oficial citat de AFP.
Centrul naţional pentru cercetare ştiinţifică şi tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat că seismul a fost de magnitudinea de 7 pe scara Richter, iar epicentrul său a fost localizat în provincia Al-Haouz, la sud-vest de oraşul Marrakech, destinaţie foarte populară printre turiştii străini.
Peste 300 de persoane au fost rănite, dintre care 51 se află în stare gravă.
Conform media marocane, acesta este unul dintre cele puternice seisme care au lovit regatul până acum. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, programată să se desfășoare la Doha, în statul Qatar, în perioada 9-27 noi
Alba: Noul prefect Corneliu Mureșan (PSD) transmite că va fi 'un partener corect pentru toți primarii'
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani, Corneliu Mureșan a fost num
Guvernul a înlocuit din funcție 29 de prefecți și 15 subprefecți
Guvernul a eliberat din funcție mai mulți prefecți și subprefecți și a făcut alte numiri. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, în funcția de prefect au fost numiți: Mureșan Corneliu - Alba Sulincean Marius-Mircea - Arad Ivancea Valentin - Bacău Pavel Emilia
Dan Cărbunaru: Tribunalul București a dispus intrarea în faliment a RADEF România Film
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că Tribunalul București a dispus, în urmă cu câteva zile, intrarea în faliment a RADEF România Film, având ca efecte dizolvarea regiei, ridicarea dreptului de administrare și obligația predării gestiunii în 10 zile către lichidatorul provizoriu.
Bolojan, după adoptarea rectificării bugetare: E bine că PSD a abandonat șantajul; confirmă oficial buna moștenire
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, după ce Guvernul a adoptat prima rectificare bugetară, că este bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale și 'a abandonat șantajul cu blocarea rectificării'. El a mai susținut că a devenit un 'modus operandi' al social-democraților să critice seara, la televizor, măsurile pe care miniștrii PSD l
Cărbunaru: Guvernul corectează calculul sprijinului pentru fermierii cu culturi de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă
Guvernul a modificat formula de calcul a sprijinului financiar acordat fermierilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost afectate de seceta din 2025, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'Pentru fermierii români Guvernul a luat o serie de măsuri care le vine în sprijin. M
Președintele trimite Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe
Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului vineri, spre reexaminare, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului pentru transpunerea art. 17 din Directiva (UE) a Parlamentului European și a Consiliului privind performanța energetică a clădirilor și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2009 privind creșterea performanței e
Cărbunaru: Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților de la Oil Terminal cu 6,5%
Guvernul a aprobat vineri, prin memorandum, majorarea salariilor angajaților de la Oil Terminal cu 6,5%, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'În privința situației de la Oil Terminal, de asemenea, o chestiune de interes public și de mare interes economic. Guvernul a adoptat memorandumul cu tema: Aprob
Cărbunaru: Guvernul a prelungit cu trei luni durata situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Executivul a aprobat vineri, prin hotărâre, prelungirea cu trei luni, de la 1 noiembrie 2026 până la 1 februarie 2027, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. 'O măsură așteptată de toată lumea,
Guvernul a aprobat constituirea Comandamentului energetic de iarnă
Guvernul a aprobat, prin hotărâre, măsurile necesare pentru asigurarea funcționării în condiții de siguranță și securitate a Sistemului Electroenergetic Național în perioada 1 noiembrie 2026 - 31 martie 2027, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. 'A fost aprobată hotărârea privind măsu
Cărbunaru: Guvernul a prelungit cu 30 de zile posibilitatea ca Transelectrica să pună în aplicare măsuri de siguranță pe piața de energie electrică
Guvernul a aprobat, vineri, hotărârea privind prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor HG 782 din 2026 pentru punerea în aplicare a unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, noul termen fiind 30 noiembrie, a anunțat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului. 'Sunt măsuri preventive, sunt și
Ministrul Dezvoltării: Comasarea localităților sub 1.500 de locuitori - voluntară până la 1 martie 2027; apoi - obligatorie
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a precizat vineri că proiectul privind comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape - o primă etapă până la 1 martie 2027, prin care se va da posibilitatea comasării voluntare a respectivelor localități, iar a doua etapă vizează o comasare asumată d
Alexandru Rogobete: România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare
România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, care să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate și să prevină plecarea medicilor din țară, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'România are nevoie de un nou proiect pentru legea salarizării unitare, este evident acest lucru, dar un proiect
Atenționare de călătorie MAE/ Franța - manifestații și acțiuni de protest
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că duminică sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul țării. Mobilizările ar urma să includă manifestații în centrele urba
Ministrul Dezvoltării: Continuăm să plătim facturile depuse la minister pentru proiecte care vin în sprijinul oamenilor
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat lucrări în valoare totală de 502.815.188,76 de lei pentru 654 de investiții realizate prin programele derulate de minister. Astfel, s-au virat 347.642.119,86 de lei pentru 545 de investiții realizate prin componentele C5 - Valul renovării, C10 - Fondul local














