Ciolacu: Mă bucur să constat că preşedinta PE recunoaşte eforturile uriaşe ale României de a sprijini Ucraina şi Republica Moldova
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, recunoaşte eforturile financiare şi logistice "uriaşe" făcute de România pentru a sprijini Ucraina şi Republica Moldova, a transmis, vineri, premierul Marcel Ciolacu, după întâlnirea avută la Bruxelles cu oficialul european.
El a adăugat că Roberta Metsola este unul dintre cei mai mari susţinători ai aderării ţării noastre la Schengen.
"Mă bucur să constat că preşedinta Parlamentului European, doamna Roberta Metsola, recunoaşte eforturile financiare şi logistice uriaşe făcute de România pentru a sprijini Ucraina şi Republica Moldova. Contăm pe sprijinul său pentru ţara noastră în privinţa aderării la Schengen, doamna Metsola fiind unul dintre cei mai mari susţinători ai României în acest sens. Sunt sigur că împreună vom găsi cele mai bune şi eficiente soluţii pentru ca proiectul european să îşi probeze solidaritatea şi justeţea", a scris Ciolacu, pe Facebook.
Prim-ministrul efectuează vineri prima vizită oficială la Bruxelles, după preluarea mandatului. El s-a întâlnit în prima parte a zilei cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Pe parcursul zilei, Marcel Ciolacu va mai avea discuţii cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force) din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer, şi cu preşedinta CE, Ursula Von der Leyen. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele retrimite în Parlament legea care incriminează căsătoria și conviețuirea forțate
Președintele a transmis joi Parlamentului, pentru reexaminare, legea care incriminează căsătoria și conviețuirea forțate, apreciind că actul propus conține necorelări, paralelism legislativ și neclaritate. La data de 26 septembrie, Parlamentul a transmis președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 p
Victor Negrescu (PSD): Bătălia pentru viitorul buget european este și bătălia pentru banii României
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a declarat joi că a mobilizat peste 50 de eurodeputați din 13 state membre care au semnat o scrisoare comună prin care se solicită protejarea politicii de coeziune și a agriculturii în viitorul buget european pentru perioada 2028 - 2034. 'Bătălia pentru viitorul buget european este și
Nicușor Dan, despre incidentele din Marea Neagră: Sunt încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Recentele incidente din Marea Neagră sunt 'încercări ale Rusiei de a destabiliza societățile', a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, care participă la reuniunea Consiliului European. 'Sunt niște încercări ale Rusiei (... ) de a destabiliza societățile,
USR și partidul bulgar 'Continuăm Schimbarea' cer NATO consolidarea centrului operațional militar comun
Uniunea Salvați România și partidul bulgar 'Continuăm Schimbarea' au transmis o scrisoare secretarului general al NATO, Mark Rutte, prin care își exprimă îngrijorarea gravă față de atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale civile din Marea Neagră. 'Cele două partide cer NATO să consolideze centrul oper
Miruță: Dimensiunea problemei din Marea Neagră este una regională; 6 incidente de securitate în ultimele 24 de ore
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat joi, în urma incidentelor de securitate din ultimele 24 de ore petrecute în zona Mării Negre, că România a făcut pași 'imenși' față de situația din trecut atât în pregătirea militarilor, cât și în tehnologia pe care aceștia o utilizează, însă dimensiunea probl
Bolojan: Un vot de învestire a Guvernului ar putea costa PNL și personal; cel mai ușor e să fii radical
Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi că un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, 'adică pentru revenirea PSD la guvernare', ar putea să coste politic partidul și pe el personal, menționând că liberalii ar putea refuza, dar fără un guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat și nu pot face așa ceva Rom
Bolojan a prezentat la Summitul PPE de la Bruxelles prioritățile României - continuarea reformelor și utilizarea eficientă a resurselor publice
Premierul interimar Ilie Bolojan a participat joi la Summitul statutar al Partidului Popular European (PPE), desfășurat la Bruxelles, context în care a prezentat prioritățile României, subliniind importanța responsabilității în guvernare, continuării reformelor și utilizării eficiente a resurselor publice. Potrivit unui comun
Nicușor Dan: Cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui Guvern
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat joi, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European, că este încrezător că Guvernul Luca Niculescu va fi votat de către Legislativ săptămâna viitoare. 'Eu cred că demersurile partidelor sunt extrem de serioase, ad
Nicușor Dan despre incidentele din apele teritoriale: Vrem să avem toate datele; va exista o reacție
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România dorește să afle 'toate datele' privind incidentele din apele sale teritoriale, după care va exista o reacție oficială, a informat joi președintele Nicușor Dan. 'Au trecut relativ puține ore și vrem să avem toate datele despre exact ce s-a înt&
Abrudean, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente: România rămâne angajată față de o Europă unită, sigură și liberă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, joi, că niciun guvern nu poate proteja democrația și securitatea de unul singur, fiind necesară o acțiune coordonată și sincronizată între instituțiile publice, societatea civilă, sectorul privat, mass-media, instituțiile academice și cetățeni. 'În timp ce un război neprovo
USR și PNL cer înființarea unei comisii parlamentare pentru reforma administrativ-teritorială
Liderii grupurilor parlamentare USR și PNL au trimis o adresă către Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului prin care solicită înființarea unei comisii pentru reforma administrativ-teritorială. Comisia ar avea rolul de a elabora cadrul legislativ, astfel încât reforma să poată fi aplicată începân
Muraru (PNL): O parte a societății cere să nu votăm Guvernul; cine dă jos un Guvern să-și asume responsabilitatea
Deputatul liberal Alexandru Muraru a declarat, joi, că o parte a societății cere PNL să nu voteze Cabinetul Niculescu, mai ales după apariția unor propuneri de miniștri, dar regula democratică spune că cine dă jos un Executiv trebuie să-și asume responsabilitatea de a veni la guvernare. 'Dacă această listă este ceea ce poate da mai bun PSD, atunci asta est
VIDEO Președintele Nicușor Dan susține declarații de presă
Președintele Nicușor Dan susține declarații de presă, la Bruxelles.
Nicușor Dan: Grupul de coeziune - unit în cadrul negocierilor care privesc următorul buget UE
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Grupul de coeziune va fi unit în cadrul negocierilor care privesc următorul buget UE a declarat joi președintele Nicușor Dan. 'Alături de Giorgia Meloni am avut o reuniune a șefilor de stat și guvern din cadrul grupului Prietenii Coeziunii, înainte de reuniunea Consiliului Europea
Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar se întâlnesc cu Mark Rutte; discuții privind securitatea la Marea Neagră
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar, Rumen Radev, se vor întâlni joi, la ora 14:30 (ora României), cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea la Marea Neagră, a anunțat Administrația Prezidențială. Pe agenda întâlnirii tri










