Declaraţie comună a liderilor formatului Bucureşti 9: Susţinem cu fermitate aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei
Bratislava - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Liderii ţărilor din Formatul Bucureşti 9 au transmis, într-o Declaraţie comună, că susţin aderarea Ucrainei la NATO "odată ce condiţiile o vor permite".
"Ucraina este parte integrantă a zonei euroatlantice şi securitatea sa este interconectată cu cea a Aliaţilor. Susţinem cu fermitate aspiraţiile euroatlantice ale Ucrainei şi reiterăm deciziile de la Bucureşti 2008, conform cărora Ucraina va deveni membră a NATO", se arată în documentul semnat de şefii de stat şi de guvern din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Republica Slovacă şi Ungaria.
În acest sens, semnatarii afirmă că "speră" ca la Summitul NATO de Vilnius relaţiile politice cu Ucraina să fie ridicate "la un nou nivel" şi să fie lansată "o nouă direcţie politică care să ducă la aderarea Ucrainei la NATO, odată ce condiţiile o vor permite".
"Vom continua sprijinul nostru pentru Ucraina pe această cale, şi ca mijloc de a preveni repetarea agresiunii Rusiei. Încurajăm Ucraina să-şi continue reformele, în conformitate cu toate principiile Cartei privind un parteneriat distinct între Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Ucraina. Recunoaştem că reformele sunt esenţiale pentru a promova progresul Ucrainei pe calea aderării la UE şi NATO. Vom continua eforturile noastre de a evalua şi adapta abordarea NATO faţă de Rusia", arată liderii care s-au reunit la Summitul B9 de la Bratislava.
Ei recunosc "pe deplin", în Declaraţie, importanţa strategică a regiunilor Mării Baltice, Mării Negre şi Balcanilor de Vest pentru Alianţă. "Vom continua să consolidăm sprijinul NATO pentru Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Republica Moldova, pentru a le consolida integritatea şi rezistenţa împotriva oricărei influenţe maligne. În acest sens, felicităm Republica Moldova pentru eforturile depuse de a menţine stabilitatea şi de a avansa reformele pe calea europeană".
De asemenea, liderii celor nouă state reafirmă "sprijinul neclintit pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional".
"Acesta este singurul mod de a restabili pacea şi ordinea bazată pe norme în Europa. Condamnăm în cei mai fermi termeni posibili războiul brutal, nejustificat şi ilegal împotriva Ucrainei. Ucraina are dreptul legitim de a se apăra împotriva acestei agresiuni, în conformitate cu dreptul internaţional, inclusiv Carta ONU. Rusia trebuie să înceteze atacurile sale continue asupra populaţiei şi infrastructurii civile ucrainene, deportarea copiilor şi violenţa sexuală în cadrul conflictului", subliniază semnatarii Declaraţiei comune. AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Iohannis: Viziunea comună a statelor din formatul Bucureşti 9 este esenţială
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: 1,4 miliarde de euro sunt pe 'verde' din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR
Ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că '1,4 miliarde de euro sunt pe verde' din suma aferentă cererii de plată nr. 5 pe care România ar urma să o încaseze anul acesta din fondurile PNRR. 'Pe PNRR au mai rămas două cereri de plată, și aici știu că interesul
Simonis (PSD Timiș): Susțin un candidat PNL-USR la Primăria Timișoara dacă provine din PNL
Liderul social-democraților timișeni, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că este deschis să susțină un candidat comun propus de PNL-USR, cu condiția ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parțiale pentru funcția de primar al municipiului Timișoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz și-a pierdut mandatul. Simonis a subliniat
PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament
Partidul Social Democrat a precizat, vineri, că toate solicitările social-democraților adresate premierului desemnat, Luca Niculescu, se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament, iar printre cele mai importante se numără rectificarea bugetară urgentă pentru finanțarea spitalelor și a serviciilor esențiale, indexarea pensiilor și eliminarea C
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a actualizat cuantumul amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, actualizarea amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. 'Guvernul a aprobat hotărârea privind actualizarea cuantumului amenzilor contravenționale prevăzute la articolul 90 și arti
Mircea Abrudean, în vizită oficială în Italia; participare la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente și întâlniri bilaterale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a participat, joi și vineri, la Roma, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente, unde a evidențiat provocările la adresa securității europene și necesitatea consolidării capacității de răspuns a statelor democratice în fața amenințărilor hibride. Conferința a reunit președinți ai parlamentelor din cele
PSD: Companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că poziția sa în privința companiilor de stat profitabile și din domeniile strategice a rămas aceeași: nu trebuie vândute. 'PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute. Partidul Social Democrat precizează
Dominic Fritz, la reuniunea liderilor Renew Europe: USR nu va permite ca România să se izoleze de Europa
Președintele USR, Dominic Fritz, a participat, la Bruxelles, la reuniunea liderilor partidelor membre ale grupului Renew Europe din Legislativul european, cărora le-a transmis că partidul va trece în opoziție față de Guvernul PSD și nu va permite ca România 'să se izoleze' de Europa. 'Multe întrebări despre situația din Româ
Parlamentarii USR - plângeri prealabile cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai SRTV și SRR
Birourile permanente reunite al Parlamentului au decis, joi seară, să trimită la Comisiile juridice spre analiză plângerile prealabile formulate de deputați și senatori USR cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune. Parlamentarii USR Di
Conducerea Parlamentului a aprobat constituirea Grupului de rugăciune în legislatura 2024-2028
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat constituirea Grupului de rugăciune al Parlamentului în legislatura 2024-2028. Birourile permanente reunite au aprobat joi seară solicitarea cu privire la înființarea Grupului de rugăciune, la cererea senatorilor și deputaților care vor face parte din condu
Cazanciuc: Includerea proiectului 'Lift pentru Viață' în programul de guvernare - o mare reușită și un pas uriaș înainte
Senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că includerea în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu a proiectului pe care l-a inițiat - 'Lift pentru Viață' - marchează trecerea de la o viziune la o soluție concretă, la nivel național, pentru o problemă uriașă pe care mulți au ales să o ignore. Potrivit senatorului, asumarea acestui proiect de
Comitetul Politic al USR va lua o decizie în ceea ce privește Guvernul Niculescu
Comitetul Politic al USR se întrunește vineri pentru a stabili dacă parlamentarii partidului vor vota sau nu pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Ședința Comitetului Politic începe la ora 17:00 și se va desfășura online, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, actualizarea Programului Armata României 2040, simplificarea cadrului legislativ pentru achizițiile Armatei, dezvoltarea apărării antidronă și întărirea apărării cibernetice, modernizarea și extinderea infrastructurii militare la s
Parlament: Plenul reunit pentru învestirea Guvernului Niculescu - marți, la ora 14:00; audieri - luni și marți
Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Luca Niculescu sunt programate să aibă loc luni și marți, iar marți la ora 14:00 va începe ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota învestirea noului Executiv. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit joi seara cal
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Finalizarea aderării la OCDE, dar și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE se numără printre măsurile cuprinse în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. Echipa guvernamentală propu
Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană
Programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu pentru perioada 2026-20828 își propune, la capitolul Administrație și Dezvoltare Regională, un audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, personal dimensionat după volumul de activitate, prin renunțarea la principiul reducerilor procentuale uniforme, adoptarea cadrului legislativ pentru START






