VIDEO Iohannis: Cu poliţiştii s-a discutat ca salariile să fie aduse la grila existentă; Educaţia e la maxim de anul trecut
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că discuţiile privind salariile poliţiştilor au vizat majorarea cuantumului acestora pentru a fi aduse la grila salarială existentă în Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
"În învăţământ, în educaţie, pe Legea 153, cea existentă, cu salarizare unică, sistemul educaţional a fost deja la maxim de anul trecut. Deci, încă de anul trecut Guvernul Ciucă a crescut toată grila până la maxim. Nu acelaşi lucru se întâmplase la poliţişti. Şi ceea ce s-a discutat şi s-a negociat cu poliţiştii este să fie ei aduşi la grila deja existentă. Deci sunt două lucruri foarte diferite. La poliţişti li se dă pe vechea lege ce trebuia să se mai completeze până sus, lucru care pentru Educaţie s-a întâmplat deja în 2022, iar creşterea de 1.000 sau 400 lei este deja peste grila existentă acum în Legea 153", a afirmat Iohannis.
Întrebat de ce poliţişti nu au fost nevoiţi să iasă în stradă pentru a obţine măririle, şeful statului a spus: "Nu vreau să fac aprecieri asupra modului de organizare a sindicatelor din diferite sectoare".
În 30 mai, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a anunţat că, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, a decis majorarea soldelor şi salariilor de funcţie.
Potrivit unui comunicat al MAI transmis AGERPRES, la iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut loc marţi, la sediul MAI, o întâlnire de lucru între conducerea ministerului şi reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI, discuţiile fiind purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Primarul Iașiului: Huiduielile din Piața Unirii, un mesaj pentru cei care au guvernat și guvernează
Huiduielile din Piața Unirii sunt un mesaj pentru cei care au guvernat și guvernează, să se întoarcă mai atent cu fața către națiune, a declarat pentru AGERPRES primarul Iașiului, Mihai Chirica. 'Le mulțumesc tuturor celor care au venit cu adevărat de o zi importantă pentru națiunea română, iar huiduielile de azi sunt și un mes
Predoiu spune că modernizarea societății se poate face doar 'evitând întoarceri inutile pe drumul Istoriei'
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis vineri un mesaj cu ocazia Unirii Principatelor Române, în care susține că modernizarea societății și a statului se poate face doar 'evitând întoarceri inutile pe drumul Istoriei'. 'Unirea a deschis calea către legi și instituții moderne, calea către europenizarea țării, a ieș
Simion, la Marșul Unirii de la Iași: Am avut multă durere și multă, multă trădare acolo, în fruntea țării
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, i-a acuzat, vineri, pe liderii politici că au ales să fugă din calea poporului, absentând de la evenimentele din Piața Unirii de la Iași, după ce 35 de ani 'au trădat România'. Prezent la
Lasconi: Suntem mai dezbinați ca niciodată, ne-am împărțit în tabere; să nu uităm ce putem face împreună
Președinta USR, Elena Lasconi, a transmis vineri un mesaj cu ocazia Unirii Principatelor Române, în care îi îndeamnă pe români să fie uniți și puternici împreună, în condițiile în care, în prezent, suntem 'mai dezbinați ca niciodată'. '24 ianuarie este o zi importantă pentru noi toți - Ziua Unir
Iohannis: 24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintașii noștri
Președintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că ziua de 24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintași. 'Această sărbătoare ne oferă prilejul de a aduce un pios omagiu tuturor celor care au promovat idealurile unioniste, care au ac
Ciolacu: Modernizarea națiunii - un proces de lungă durată ce necesită eforturi constante din partea întregii societăți
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că modernizarea statului este un proces de durată, care necesită eforturi constante din partea întregii societăți. 'Unirea Țării Românești cu Moldova este exemplul grăitor cum un important proiect politic asumat în acord cu voi
Nicușor Dan, despre întâlnirea cu Lasconi: Avem maturitatea necesară să luăm decizia cea mai bună
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, în contextul candidaturii la prezidențiale, că se va întâlni cu președinta USR, Elena Lasconi, menționând că amândoi încearcă să găsească soluțiile cele mai bune pentru România și au maturitatea necesară să ia decizia cea mai bună. 'Am și discutat c
Nicușor Dan: Pentru România nu face bine ca, după anularea alegerilor, să fie suspendat președintele
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, consideră că suspendarea președintelui prin votul Parlamentului nu ar face bine imaginii României după ce au fost anulate alegerile prezidențiale. El a reiterat că România se află într-o criză a statului în ansamblu și sunt necesare probe suplimentare astfel încât oamenii să
Lasconi: Nu cred că a existat o influență din partea Rusiei la alegeri; nu am văzut nicio dovadă
Președinta USR, Elena Lasconi, nu crede că a existat o influență a Rusiei în desfășurarea alegerilor prezidențiale, punctând că nu a fost oferită 'nicio dovadă' în acest sens. 'Eu nu cred că a existat o influență din partea Rusiei. Așa suntem lăsați să credem. Cred că vine din altă parte ajutorul pe care l-a primi
Elena Lasconi anunță că se va întâlni cu Nicușor Dan pe 29 ianuarie
Președinta USR, Elena Lasconi, a precizat joi că se va întâlni pe 29 ianuarie cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, pentru a discuta despre candidatura la prezidențiale. 'Am intrat în turul doi. Nu văd cum eu aș putea să mă răzgândesc. Dar sunt un om rațional. O să am și o întâlnire cu Nicușor Dan (...), a
Ninel Peia (S.O.S. România) propune măsuri pentru optimizarea cheltuielilor și eficientizarea structurii Senatului
Senatorul S.O.S. România Ninel Peia, chestor al Senatului, propune printr-un memorandum, pentru optimizarea cheltuielilor și eficientizarea structurii Senatului, crearea unui grup de lucru pentru restructurare, plăți compensatorii pentru angajații care decid să părăsească instituția și pensionare anticipată. Solicitarea lui Ninel Peia es
MAE: Cetățeanul român expulzat din Serbia este în siguranță; Ambasada de la Belgrad a solicitat clarificări
Cetățeanul român care a fost expulzat din Serbia este în siguranță, iar Ambasada României la Belgrad a solicitat clarificări autorităților din țara vecină privind motivele pentru care au fost luate aceste măsuri, informează, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Este vorba de un incident petrecut în Republica Serbia
Grindeanu, despre reducerile anunțate de Bolojan: Sper că a făcut o analiză foarte bună, nu la grămadă
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, la Timișoara, că are încredere în analiza făcută de șeful Senatului, Ilie Bolojan, privind reducerea numărului de angajați din Parlament, întrucât de 10 ani camera superioară este condusă de PNL și ''probabil că știe foarte bine cât s-a angajat î
Vaslui: Senatorul Cătălin Mîndru (USR) critică măsura de interzicere a participării la concursuri a elevilor ciclului primar
Senatorul USR Vaslui Cătălin Mîndru a criticat, vineri, recentul ordin al ministrului Educaței privind interzicerea participării elevilor din ciclul primar de învățământ la olimpiade și concursuri școlare. De profesie învățător, parlamentarul USR a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, că pot fi găsite al
Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene: România - printre țările care denunță încercările Rusiei de manipulare online
Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene (European External Action Service - EEAS), Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România și Suedia denunță ''încercările continue și sistematice ale Rusiei de a manipula și de a interveni în spațiul informațional al societăților democratice'', s