logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Deca: Prin actul normativ adoptat de Guvern reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că prin ordonanţa de urgenţă adoptată joi se acoperă solicitările publice ale cadrelor didactice, creşterile salariale reprezentând măsura cu efect imediat.

"Ne dorim ca, după aceste zile libere, să putem reveni cu toţii la şcoală reluând procesul educaţional. Cu toţii am fost martori, în ultimele două săptămâni, a unor mişcări de protest în rândul cadrelor didactice şi a personalului din învăţământ care au adus în prim plan nevoia de sprijin pentru educaţie. Am auzit vocea tuturor şi demersurile realizate de către coaliţie şi puse în fapt de către Guvernul României sunt un semn. În acest sens, am comunicat zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, în diferite formate la nivel guvernamental, dar şi la nivelul Ministerului Educaţiei cu reprezentanţii cadrelor didactice şi am căutat soluţii. Sigur că mai avem multe de făcut pentru a ajunge să avem acel sistem, însă, practic, prin actul normativ adoptat astăzi reuşim să acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice. Creşterile salariale reprezintă măsura cu efect imediat, acel 1000 lei brut adăugat în baza salarială pentru cadrele didactice şi didactice auxiliare şi cei 400 lei brut pentru personalul nedidactic", a afirmat Deca.

 



Ea a menţionat că actul normativ garantează din nou, de această dată şi în format de cadru normativ, faptul că în noua lege a salarizării se va respecta principiul că "baza salarizării în educaţie, adică salariul mediu brut al debutantului, este egal cu salariul mediu brut pe economie".

Potrivit Ligiei Deca, la Ministerul Muncii urmează să se desfăşoare discuţiile referitoare de grila de salarizare.

Ea a precizat că impactul bugetar al ordonanţei este de aproximativ 2,16 miliarde lei.

"De asemenea, a fost asumat prin acelaşi act normativ că aceste creşteri salariale pe noua grilă care pleacă de la salariul mediu brut vor fi etapizate în trei tranşe: 40% de la 1 ianuarie anul viitor, urmând ca celelalte două tranşee să fie egale pe următorii doi ani. O menţiune: impactul bugetar total pentru ordonanţa de urgenţă de astăzi este de aproximativ 2,16 miliarde lei. O altă precizare importantă: creşterile se aplică la salariul de bază din grilă, ceea ce înseamnă că mărirea se va reflecta în toate creşterile sau majorările salariale, care se aplică în procente. De exemplu, dirigenţia care este 10% se raportează la aceeaşi bază mărită, gradaţia de merit de care beneficiază 16% din personal didactic de predare şi didactic auxiliar, învăţământul special - creşterea corespunzătoare de 15%, învăţământul simultan, sporul de zonă sau sporul de penitenciar, toate se aplică la această bază mărită", a explicat Ligia Deca.

Ministrul a adăugat că pentru personalul didactic auxiliar se acordă sporul pentru control financiar preventiv de 10%, în peste 6.000 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică.

"De asemenea, se majorează suma acordată pentru plata cu ora. Pentru acele cadre didactice care au o astfel de formă, raportarea se face la salariul de bază din grilă. Asta se adaugă, evident, la creşterile realizate deja pentru personalul nedidactic care a ajuns la maximum grilei din anexa 8 din legea 153 săptămâna trecută, atunci când a fost data acea ordonanţă de urgenţă în acest sens. Practic personalul din învăţământ nu numai că a ajuns la maxim din grilă din legea 153, ci s-a făcut un pas în sensul atingerii noii grile de salarizare care prioritizează într-adevăr educaţia în ansamblul sectoarelor publice din România", a explicat Deca.

Întrebată în legătură cu faptul că sindicatele au anunţat că va continua greva, ministrul a spus că este momentul "prioritizării copiilor", având în vedere că actele normative adoptate de Guvern răspund solicitărilor cadrelor didactice.

"Având în vedere că aceste două acte normative răspund solicitărilor cadrelor didactice enunţate pe aproape întreg parcursul de discuţii, este momentul ca toţi să reuşim să prioritizăm copiii, încheierea anului şcolar în bune condiţii şi posibilitatea ca toţi elevii din clasa a VIII-a, clasa a XII-a să poată să dea examenele naţionale. Considerăm că această soluţie, găsită împreună de către Guvern şi federaţiile sindicale, răspunde şi nevoii de echitate în sistem, pentru că pentru debutanţi, creşterea este de 25%, pentru celelalte categorii fiind creşteri variabile, dar nu mai mici de 18%. Sunt creşteri importante care arată angajamentul Guvernului pentru ca salarizarea în educaţie să fie într-adevăr motivantă. Şi cred că astăzi este Ziua Copilului, trebuie să ne gândim cu toţii la interesul lor", a spus Deca.

Ea a menţionat că, în discuţiile cu sindicatele, a făcut apel la reîntoarcerea în clase.

"Răspunsul a fost că şi dumnealor îşi doresc acelaşi lucru şi că vor duce înspre membrii de sindicat textul ordonanţei urmând a fi analizat şi că speranţa lor este că de marţi se va reveni în clase", a adăugat Deca, menţionând că "orice formulă care permite continuarea procesului educaţional, încheierea mediilor şi susţinerea examenelor naţionale este una de analizat".

"În opinia noastră, această ordonanţă de urgenţă, răspunzând solicitărilor lor, ar trebui să genereze această întoarcere în clase", a conchis ministrul. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 100

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 29-10-2026 20:56

Turcan (PNL): Ministerele cu nevoie urgentă de rectificare bugetară sunt fix cele conduse de miniștrii PSD

Deputata PNL Raluca Turcan a declarat joi că ministerele care aveau nevoie urgentă de fonduri prin rectificarea bugetară - Munca și Sănătatea - sunt conduse de miniștrii PSD. Ea a susținut că situația este consecința unui buget 'făcut pe genunchi de pesediști, fără nicio legătură cu realitatea'. 'Știți care sunt ministerele care av

Viata Parlamentara 29-10-2026 18:55

Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu

Politic 29-10-2026 18:05

Premierul a discutat cu secretarul general al NATO despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră

Premierul Luca Niculescu a discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și despre amenințările hibride tot mai mari cu care se confruntă aliații NATO de pe Flancul estic. ''Am avut o conversație telefonică substanția

Politic 29-10-2026 16:13

VIDEO Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern; ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea &icir

Politic 29-10-2026 15:25

VIDEO Niculescu: Personalul medical și pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți; o decizie va fi luată în ședința de Guvern de vineri

Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat joi că funcționarea sistemului de sănătate este de o importanță majoră, astfel că personalul medical și pacienții români nu trebuie să se confrunte cu dificultăți în acordarea îngrijirilor și tratamentelor, iar în ședința de Guvern de vineri va fi luată o decizie în acest sens.

Politic 29-10-2026 14:07

AUR: Întrevederi cu ambasadori și ministrul ceh de Externe; discuții despre relațiile bilaterale și ''starea democrației'' în România

Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a informat că, în ultimele săptămâni, a avut o serie de întâlniri cu ambasadori, precum și cu ministrul ceh de Externe, discuțiile vizând relațiile bilaterale cu statele respective, precum și situația politică și instituțională din țara noastră, inclusiv ''starea democrației

Politic 29-10-2026 13:49

MAI: Marian Neacșu - discuții cu sindicatele privind drepturile salariale, predictibilitatea carierei și deficitul de personal

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, joi, o primă întâlnire cu liderii organizațiilor sindicale reprezentative și ai organizațiilor profesionale din sistem, discuțiile vizând, printre altele, despre drepturile salariale și profesionale, predictibilitatea carierei și a pensionării, dar și deficitul de personal. Potrivit unui co

Politic 29-10-2026 12:59

Guvernul va aproba prima rectificare bugetară cel mai probabil în ședința de vineri (surse)

Guvernul va aproba cel mai probabil vineri prima rectificare bugetară din acest an, potrivit unor surse politice. Guvernul Luca Niculescu urmează să aibă prima ședință oficială în zilele următoare, cel mai probabil vineri. În cadrul reuniunii ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară necesară deblocării unor urgențe din mai multe domenii, &icir

Politic 29-10-2026 12:51

Cristina Prună (USR) despre reforma administrativ-teritorială: Numărul de locuitori e un punct de plecare;scopul - comunități cu administrații eficiente

Deputata USR Cristina Prună consideră că scopul reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie comunități cu administrații eficiente și mai puțin dependente de banii împărțiți de la București și aceasta trebuie să plece de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța, de a atrage investiții și de a oferi servicii de calitate. ''432 din t

Politic 29-10-2026 11:00

Țuțuianu: AEP trebuie să devină mai puternică, mai transparentă și mai bine pregătită

Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să devină mai puternică, mai transparentă, mai bine pregătită și mai aproape de standardele unei administrații electorale moderne, a transmis, joi, președintele Autorității, Adrian Țuțuianu, cu prilejul

Politic 29-10-2026 10:30

Fifor despre reforma administrativ-teritorială: Nu putem decide viitorul unei localități exclusiv în funcție de un prag de populație

Reforma administrativ-teritorială nu trebuie confundată cu simpla reducere a numărului de primării, declară deputatul PSD Mihai Fifor, el precizând că aceasta trebuie construită pe criterii obiective, și anume viabilitate financiară, evoluție demografică, acces la servicii, potențial economic, particularități geografice și coeziune comunitară. ''

Politic 29-10-2026 07:37

Vasilica-Valentina Robu - noul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice

Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica-Valentina Robu se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale

Politic 28-10-2026 19:38

Dominic Fritz: PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză

PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză, susține liderul USR, Dominic Fritz. 'Gaura misterioasă dată pe surse crește mai repede decât zboară avionul Nordis: duminică era de 30 de miliarde, marți de 80. Când adevărul e că problemele bugetare au fost mereu la vedere. Că doar de aia am tot i

Politic 28-10-2026 19:20

Mihai Enache (AUR): USR a transformat o procedură parlamentară într-un scandal fabricat

Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a acuzat miercuri USR de 'ipocrizie', după ce reprezentanții acestui partid au susținut că solicitarea AUR de chemare a premierului Luca Niculescu în Parlament a avut ca scop amânarea prezenței ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a explica situația finanțelor publice. Miha

Politic 28-10-2026 18:55

Turcan: PSD este tot un AUR, doar că pe roșu; Grindeanu cere, AUR execută

PSD este tot un AUR, doar că pe roșu, afirmă deputatul PNL Raluca Turcan, susținând că cele două partide au 'același discurs, aceleași ținte, aceeași poftă de a pune mâna pe resurse'. 'PSD este tot un AUR, doar că pe roșu. Când nu poate să facă ceva singur, PSD apelează la AUR pentru a-i face temele. Așa au proced