Ramona Strugariu (REPER): AUR vrea să transforme România într-un spaţiu al urii, al violenţei şi haosului
Copreşedintele REPER Ramona Strugariu acuză AUR că vrea să transforme România "într-un spaţiu al urii, al violenţei şi haosului".
Afirmaţia vine după ce o reprezentantă a AUR a fost oprită la intrarea în Palatul Parlamentului, deoarece reprezentanţii SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, patru cartuşe. Potrivit unor surse din Poliţie, femeia a afirmat că muniţia reprezintă suveniruri de la o tragere. Acestea par capete trase, fără încărcătură.
"Când am spus că AUR vrea să scoată România din Europa, am greşit. Vrea mai mult decât atât, vrea să transforme România într-un spaţiu al urii, al violenţei şi haosului. Numai dacă ai o astfel de agendă aduci gloanţe în Parlamentul României. Mâine le vor aduce în şcoli, în spaţiile publice în care copiii noştri se joacă sau merg la un concert, în locurile în care noi, toţi, ar trebui să ne simţim în siguranţă", a transmis Strugariu.
Copreşedinta REPER a subliniat că "extremismul" nu are ce căuta nici în Parlament, nici pe stradă, nici pe lista partidelor care desfăşoară activităţi politice într-o ţară civilizată.
"Numai o Alianţă pentru Ură în România poate aduce în instituţii publice oameni care poartă cu ei instrumente ale morţii, cu scopul de a destabiliza şi a transmite mesaje care generează nesiguranţă şi panică. Ce ne spuneţi, domnule Simion? Să ne pregătim pentru o Românie a fricii? Nu România trebuie să fie în afara Europei. AUR trebuie să fie în afara legii, dacă asta înţelege prin politică", a menţionat ea. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan, după Coaliția de Voință: Am abordat numărul în creștere al incidentelor cu drone la granițele NATO
Președintele Nicușor Dan a participat luni, în format online, la reuniunea Coaliției de Voință, organizată chiar de Ziua Independenței Ucrainei. 'Azi, când marcăm Ziua Independenței Ucrainei, am avut o întâlnire constructivă a Coaliției de Voință. A fost o binevenită ocazie să reafirmăm susținerea noastră totală pentru Ucraina și am
Senat/Legea privind modificarea limitelor ariilor protejate pentru amenajări hidroenergetice - aprobată în forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului, întrunit luni în sesiune extraordinară, a aprobat raportul comun de admitere, fără amendamente, asupra Legii privind modificarea limitelor ariilor protejate, posibile pentru anumite obiective de amenajări hidroenergetice, în forma transmisă la promulgare. Astfel a fost respinsă cererea de reexaminare a președintelui Rom&acir
Plenul Senatului a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea Ilie Bolojan - Simina Tănăsescu
Plenul Senatului, reunit luni, a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare de către Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea care a avut loc pe 14 august între premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. 'Ancheta parlamentară (...) are drept scop și obiective analizarea
Președintele a promulgat legile privind ajutorul pentru crescătorii de porci și vite; pragul maxim - 50.000 de euro
Președintele Nicușor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci și vite, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, pragul maxim al subvenției fiind de 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar. Potrivit Legii privind suinele, ajutorul de stat se acordă crescătorilor care îndeplinesc următoarele crit
Deputata AUR Laura Gherasim cere urgentarea realizării Drumului Expres Tișița - Albița
Deputata AUR Laura Gherasim cere urgentarea realizării Drumului Expres Tișița - Albița, afirmând că prin tergiversarea acestui proiect vasluienii și cetățenii Republicii Moldova sunt 'văduviți de o investiție vitală', care poate schimba economic această parte a țării. 'Dezinteresul politic și incapacitatea celor care ne guvernează de a duce l
Ninel Peia cere adoptarea de urgență a unei declarații privind condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov
Senatorul Ninel Peia, membru al grupului parlamentar PACE - Întâi România, a solicitat luni Parlamentului adoptarea 'de urgență' a unei declarații oficiale prin care statul român să condamne 'ferm', 'definitiv' și 'fără echivoc' Pactul Ribbentrop-Molotov și 'toate crimele' împotriva umanității născute din
Camera Deputaților: Raport favorabil în comisiile de specialitate pe legea integrității
Comisiile juridică și de constituționalitate ale Camerei Deputaților, reunite luni, au dat raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, proiect reexaminat în urma unor decizii ale Curții Constituționale. După mai bine de trei ore de ședință, în care s-au contrazis pe proced
Ambasadorul Ucrainei: România este un partener-cheie în domeniile securității, energiei, transportului și infrastructurii
Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopciuk, a afirmat, luni, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, că România este un partener-cheie pentru țara sa în domenii precum securitatea, energia, transporturile și infrastructura, dezvoltarea regională și integrarea europeană. 'Prețuim foarte mult susținerea constantă a Rom&ac
Dimitriu (USR): Proiectul privind partidele politice - o măgărie de lege inițiată de un PSD-ist sadea
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a criticat, luni, proiectul propus de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind înființarea și radierea partidelor politice, susținând că acesta ar acorda AEP competența de a decide dizolvarea formațiunilor politice, în locul instanțelor de judecată. Dimitriu a calificat inițiativa drept 'o măgărie d
USR cere cercetare disciplinară cu privire la introducerea ilegală a ''amendamentului Fritz'' în proiectul ANI
USR a depus o plângere penală in rem pentru a afla cine a introdus în proiectul de lege privind domeniul integrității, peste noapte, ''amendamentul Fritz'', care nu a fost dezbătut în Comisia juridică, a declarat, luni, deputatul USR, Alexandru Dimitriu. ''Am transmis o solicitare lui Sorin Grindeanu,
Dimitriu: USR a depus amendamente menite să rezolve problema transparenței averilor demnitarilor
USR a depus amendamente la proiectul de lege privind domeniul integrității, prin care propune o nouă modalitate de prezentare a declarațiilor de avere și de interese, cu scopul de a menține transparența acestora în limitele stabilite de Curtea Constituțională. Deputatul USR Alexandru Dimitriu a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, c
Camera Deputaților/ Ordinea de zi a sesiunii extraordinare - aprobată de plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, luni, ordinea de zi a sesiunii extraordinare, care va avea loc până miercuri. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Came
Nicușor Dan, de Ziua Independenței Ucrainei: Azi omagiem extraordinarul curaj și reziliența eroică a poporului ucrainean
Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj de felicitare Ucrainei cu ocazia Zilei Independenței și a evidențiat curajul și reziliența poporului ucrainean în fața războiului. ''Cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, România transmite cele mai calde felicitări, alături de urări de pace, securitate și prosperitate. A
Prevederi în Codul Urbanismului - acoperișuri verzi și parcări ecologice; Cseke Attila: Introducem măsuri de adaptare climatică
Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității aerului, creșterea rezilienței climatice și reducerea efectului de insulă de căldură, a anunțat luni ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila. Codul Urbanismului a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării
Budăi, despre Bolojan: Ignorați complet realitatea; s-a înregistrat un minus de peste 63.000 de locuri de muncă
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că premierul interimar Ilie Bolojan ignoră complet realitatea din piață, unde economia tocmai a înregistrat un minus de peste 63.000 de locuri de muncă, și că tăierea burselor sociale, impunerea CASS inclusiv pe veniturile mamelor care își cresc copiii, ale seniorilor și ale veteranilor de război afectează d





