VIDEO Ciucă: Identificăm măsurile fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile; nu vor fi măsuri de austeritate
Guvernul va identifica măsurile fiscale pentru "a chibzui" mai bine cheltuielile, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă, care a făcut un apel la marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat, iar instituţiile statului să asigure colectarea acestor venituri, subliniind că nu vor fi luate măsuri de austeritate.
"Ne dorim să gestionăm cheltuielile publice. Am luat decizia ca, la nivelul Guvernului, sigur o decizie pe care am discutat-o şi în coaliţie, să identificăm acele măsuri fiscale prin care să chibzuim mai bine cheltuielile, astfel încât să ne asigurăm că la finalul anului ne încadrăm în limitele de deficit. Vreau să dau câteva detalii. Toate aceste măsuri au survenit din momentul în care, la finalul primului trimestru, am constatat că există un deficit în colectare, deficitul aparţine preponderent marilor contribuabili. Fac un apel public către marii contribuabili să-şi plătească datoriile către stat şi, în acelaşi timp, dau o sarcină instituţiilor statului să facă în aşa fel încât să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu şi să asigure colectarea acestor venituri", a afirmat Ciucă.
El a menţionat că a discutat cu ministrul Finanţelor, cu şefii ANAF, cu marii contribuabili, arătând că este nevoie de "o coordonare foarte bună între instituţii, dar, în acelaşi timp, şi de o coordonare şi un dialog cu cei cu care lucrează în mod nemijlocit".
"Este o problemă a noastră, a Guvernului, pe care o rezolvăm şi am vrut, ca măsură de siguranţă, să facem în aşa fel încât prin aceste măsuri fiscale pe care le vom aproba cel mai probabil săptămâna viitoare, după ce vom avea o decizie în coaliţie, să ne asigurăm că nu ieşim din ţinta de deficit", a explicat premierul.
Ciucă a evidenţiat că nu este vorba despre măsuri de austeritate.
"Aş vrea să înţeleagă toată lumea că aici nu vorbim de măsuri de austeritate. Pentru că am văzut în ultimii ani că economia, nu numai economia românească, ci orice economie nu se dezvoltă şi nu funcţionează în parametri normali pe măsuri de austeritate. În schimb, pe măsuri de cumpătare cred că se poate discuta în aşa fel încât gestionarea banilor publici să poată să se facă într-un mod cât mai eficient. Aş vrea să spun din capul locului că aceste măsuri nu vor viza în niciun fel afectarea anvelopei salariale, nu vor afecta investiţiile şi, de asemenea, nu vor fi introduse taxe şi impozite noi", a indicat prim-ministrul.
El a completat că este o decizie luată la nivelul coaliţiei, anunţată şi de preşedintele Iohannis, care trebuie "să aducă liniştea pentru toţi cei care, iniţial, au fost oarecum speriaţi de aceste măsuri de la nivelul Guvernului".
"Nu trebuie să fie nimeni speriat. Tot ceea ce decidem anunţăm cât se poate de onest şi transparent, nu vizăm niciun fel de măsuri care să afecteze puterea de cumpărare a cetăţenilor, în condiţiile în care am trecut cu toţii prin această situaţie de criză. Am fost cu toţii afectaţi de creşterea preţurilor, de inflaţie şi, cu toate acestea, putem spune, după un an de zile, că România a reuşit să-şi menţină echilibrul şi să se profileze ca fiind cea mai stabilă economie din regiune, o economie care a asigurat o creştere de 4,8 - 4,9%", a spus Nicolae Ciucă.
El a adăugat că este nevoie de "responsabilitate în tot ceea ce înseamnă gestionarea banilor de la bugetul de stat şi asigurarea investiţiilor pentru a face în aşa fel încât creşterea economică a României să se menţină".
"Datele de la instituţii, nu doar de la cele din România, ci şi de la instituţiile internaţionale care au evaluat ţara noastră, arată cât se poate de încurajator. Avem agenţiile de rating, unele ne-au menţinut ratingul de ţară, avem şi agenţii care ne-au crescut rating-ul de ţară. Or, toate aceste decizii au fost luate pe baza rezultatelor, pe baza indicatorilor economici. Mai mult decât atât, ultimele date publicate de Eurostat arată îmbunătăţirea puterii de cumpărare, este un indicator pe care trebuie să îl urmărim şi în continuare să gestionăm tot ceea ce se petrece în interiorul economiei noastre, pentru a putea să asigurăm trendul descrescător al inflaţiei şi reducerea acesteia cât mai mult posibil până la finele anului", a mai spus premierul.
Ciucă a menţionat rezultatele obţinute anul trecut, adăugând că trebuie continuate toate măsurile responsabile din partea tuturor instituţiilor, pentru menţinerea acestei evoluţii.
"Avem nevoie să ne protejăm economia, avem nevoie să ne protejăm cetăţenii, avem nevoie să ne protejăm locurile de muncă şi avem nevoie să folosim întreg potenţialul nostru: energetic, agricol, din domeniul IT&C şi al tehnologiei. Şi avem nevoie să arătăm tuturor investitorilor că România este o ţară stabilă, este o ţară sigură, unde pot să vină să investească. Avem nevoie în continuare să asigurăm acest parteneriat solid cu mediul de afaceri", a arătat premierul, adăugând că "parteneriatul solid între Guvern şi mediul socio-economic anul trecut s-a concretizat în aproximativ 10,7% din PIB.
"Adică, 149 de miliarde de lei au fost alocaţi pentru susţinerea acestui parteneriat, în care nu s-a făcut nimic altceva decât consolidarea şi susţinerea mediului antreprenorial, creşterea valorii adăugate brute, precum şi creşterea ocupării forţei de muncă", a mai menţionat Nicolae Ciucă. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr
Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune
Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București
Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa
Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului
Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito
Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei
Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla
USR amintește că a inițiat în urmă cu trei ani un proiect care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat
USR îi amintește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, că a inițiat încă din 2023 un proiect de lege care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat, dar acesta nu a fost susținut de PSD. 'Lăsați circul, domnule Rogobete, și mai bine sunați-vă colegii de partid! Alexandru Rogobete s-a trezit brusc indignat pe internet. A
VIDEO Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă
Pericolul pentru democrație este ca vocea legitimă a cetățeanului să nu se mai audă, să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite sau de un algoritm sau altul, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, la reuniunea de lucru cu tema ''Societatea informațională și democrația constituțională'', organizată în cadrul programului
AEP: Acuzația că reforma legislației electorale ar servi interesele unui partid e nefondată și reprezintă o încercare de politizare
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis vineri că reforma legislației electorale nu servește intereselor unui partid, ci funcționarea 'corectă' a democrației. Potrivit AEP, inițiativele sale vizează construirea unui sistem electoral 'coerent', 'predictibil' și 'rezilient', care să răspundă provocărilor actuale, dar și viito
VIDEO Niculescu: Societatea informațională și democrația constituțională - o temă care reprezintă una dintre provocările lumii contemporane
Premierul Luca Niculescu a declarat vineri că abordarea unei dezbateri la nivel de jurisdicții constituționale cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională' reprezintă un demers foarte valoros deoarece pune accent pe implicațiile valorilor fundamentale ale unei societăți, de care depinde și viața de zi cu zi a cetățenilor.
Premierul - întrevedere cu vicepreședintele executiv al CE, Roxana Mînzatu; prioritățile în educație și politicile sociale, pe agendă
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, în cadrul căreia au fost abordate prioritățile Guvernului în domeniile educației, tineretului, dezvoltării competențelor, ocup
Naumescu: Nicușor Dan se întâlnește luni cu președinta CE; securitatea europeană și extinderea UE - printre subiectele de pe agendă
Apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea României pentru Republica Moldova, și negocierea noului cadru financiar multianual al UE se numără printre temele care vor fi discutate de președintele Nicușor Dan la &
PNL: PSD și ministrul Mihai Ghigiu să retragă declarațiile privind renegocierea contractelor semnate din SAFE
Partidul Național Liberal avertizează PSD și pe ministrul Mihai Ghigiu să retragă acuzațiile 'false' privind Programul SAFE și declarațiile referitoare la renegocierea contractelor deja semnate, inclusiv cu riscul plății unor penalități, menționând că România nu trebuie să compromită investiții strategice, să suporte penalități sau să își piardă cre
Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a Combinatului Siderurgic Galați
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, în vederea identificării soluțiilor pentru salvarea locurilor de muncă și menținerea capacităților de producție. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cad
PSD: Plăți restante de 1,4 miliarde lei, achitate de Ministerul Dezvoltării pentru firmele românești
Peste 1,4 miliarde de lei au fost plătiți de Ministerul Dezvoltării către beneficiarii proiectelor și firmele românești care au executat lucrări pentru comunitățile locale, investiții finanțate prin PNRR și Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny'. ''De la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica a accele
MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această calitate, ambasadorul Cornel Feruță va facilita interacțiunea președintelui celei





