Camera Deputaţilor dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii
Camera Deputaţilor dezbate, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, depusă de USR şi Forţa Dreptei, votul urmând să fie dat în şedinţa de miercuri.
În 12 aprilie, 56 de deputaţi de la USR şi partidul Forţa Dreptei au depus în plen moţiunea simplă intitulată "De la grânarul Europei la ruşinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună ştiinţă agricultura românească".
Semnatarii moţiunii cer demiterea ministrului Agriculturii, Petre Daea, "pentru ca agricultura să devină punctul forte al României".
"Agricultura trebuie să devină un punct forte al României, iar ca acest lucru să se întâmple este nevoie de un management performant la vârful ministerului de resort. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, Petre Daea trebuie demis şi niciodată, dar niciodată, readus în fruntea Ministerului Agriculturii. A epuizat deja trei şanse să demonstreze că poate face ceva. Realitatea este că nu poate", se arată în textul moţiunii.
Potrivit iniţiatorilor documentului, Petre Daea "este ministrul de serviciu al PSD la Agricultură, de câte ori partidul ajunge la guvernare", fiind "cel mai slab ministru al agriculturii", care "a rămas neschimbat", deşi a mai ocupat această funcţie de două ori.
"Şi în acest mandat este la fel de inutil, de nepregătit şi depăşit de problemele agriculturii româneşti. Daea a rămas consecvent în a ne convinge că este cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani. Pentru 'nea Petrică' Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, şi predecesorul său, Adrian Chesnoiu, singura prioritate a mandatelor lor a fost să-şi angajeze neamurile şi să umple ministerul şi agenţiile cu incompetenţii de la partid, cu prieteni şi alţii - tot obligaţii. Dacă erau aşa utili şi pricepuţi, cu siguranţă nu era nevoie ca miniştrii să le aranjeze concursurile pentru a câştiga postul", mai spun deputaţii USR şi Forţa Dreptei în document.
Ei mai arată că, în ce priveşte agricultura, "Petre Daea a ratat toate proiectele mari în acest domeniu: a ratat finanţări din PNRR, a ratat Planul Naţional Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, a pierdut compensaţii pentru importurile din Ucraina", menţionând că acesta a avut un "eşec pe linie".
Semnatarii moţiunii mai menţionează că "ratarea sprijinului de la Bruxelles pentru compensarea pierderilor" în cazul crizei cerealelor din Ucraina a condus la cel mai amplu protest al fermierilor români împotriva lui Daea.
"La un an de la începutul războiului în Ucraina, datele arată nu doar că cerealele ucrainene au tranzitat România, dar au fost şi achiziţionate de ţara noastră la preţuri mici. În consecinţă, reprezentanţii agricultorilor vorbesc despre un dezastru pentru fermierii români, respectiv pierderi de miliarde. Fermierii români au nevoie de răspunsuri de la ministrul Daea despre cum vor fi sprijiniţi de stat pentru a-şi recupera o parte din pierderile de anul trecut, dar şi despre cum va gestiona statul în 2023 subiectul tranzitului cerealelor ucrainene, astfel încât producătorii români să nu rămână iar cu producţia în stoc. În plus, în funcţie de soluţia pe care o va găsi, ministerul trebuie să se asigure că nu vor creşte preţurile la produsele alimentare finale, va trebui să existe un echilibru între ce şi cât se cumpără din aceste cereale şi cum se vor reflecta toate acestea în preţul la raft pentru români", mai spun iniţiatorii moţiunii.
Semnatarii moţiunii mai fac referire şi la programul guvernamental "Tomata", menţionând că "este bun doar pe hârtie", fiind doar "o nouă hoţie". AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan: Ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an
Președintele Nicușor Dan afirmă că 'ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an', de preferat odată cu legea bugetului pe 2027. El a vizitat luni, cu ocazia începerii noului an școlar, Școala Gimnazială nr. 1 din Comuna Curcani, județul Călărași.
VIDEO Nicușor Dan: Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline - un eșec pentru toată lumea
Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline sunt 'un eșec pentru toată lumea', a declarat, luni, președintele Nicușor Dan, care a vizitat, cu ocazia începerii noului an școlar, Școala Gimnazială nr. 1 din Comuna Curcani, județul Călărași. 'Am ales să vin pentru că este un exemplu cum reacționează un colectiv profesoral resp
Siegfried Mureșan: PSD va deveni un partid mic, o copie palidă a extremiștilor
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat, luni, după victoria AfD în Saxonia-Anhalt din Germania, că rezultatul acestor alegeri este relevant și pentru România. Liberalul susține că partidele care încearcă să copieze discursul extremiștilor nu vor reuși să atragă electoratul acestora și își vor pierde propria credibilitate.
Ministerul Dezvoltării: Au fost depășite țintele asumate în PNRR pentru transportul verde
Ministerul Dezvoltării a informat luni că a atins și a depășit țintele asumate prin PNRR pentru dezvoltarea transportului verde și a infrastructurii destinate vehiculelor electrice. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, au fost achiziționate, din fonduri europene, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, de autoritățile locale, benefici
Nicușor Dan: Educația are nevoie de măsuri gândite cu responsabilitate, construite pe date, pe evaluarea reală a rezultatelor
Președintele Nicușor Dan a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar, afirmând că educația are nevoie de măsuri responsabile, bazate pe date și pe evaluarea rezultatelor, iar orice reformă trebuie să fie susținută prin dialog, resurse și timp pentru a produce efecte. Șeful statului a subliniat că educația nu se
Bolojan: Noul an școlar începe în condițiile finalizării unor investiții în educație de peste 2,5 miliarde de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis, luni, un mesaj elevilor care încep noul an școlar, urându-le succes și rezultate pe măsura muncii lor. Premierul a subliniat că începutul anului școlar are loc în contextul finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație, în valoare de peste 2,5 miliarde de e
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește în ședință la Palatul Cotroceni
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Președintele Nicușor Dan a convocat duminică ședința CSAT. Potrivit Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României
MAE/Atenționare de călătorie pentru Republica Indonezia - perturbări ale traficului aerian
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis duminică o atenționare de călătorie pentru Republica Indonezia unde se înregistrează activitate vulcanică a Muntelui Anak Krakatau, ceea ce a dus la perturbări ale traficului aerian. MAE informează astfel cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în
REPER îi solicită președintelui să acționeze pentru protecția avertizorilor din sistemul judiciar
Partidul REPER i-a transmis președintelui Nicușor Dan un memoriu prin care cere protecția avertizorilor în interes public din sistemul judiciar, reforma legilor justiției și prevenirea represaliilor disciplinare sau administrative împotriva celor care semnalează nereguli instituționale, anunță formațiunea politică. 'REPER solicită Președintelui
Președintele Nicușor Dan a convocat luni ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de
Abrudean: Să folosim fiecare oportunitate pentru a transforma Parteneriatul Strategic România - SUA în proiecte concrete
Intrarea în vigoare a Acordului dintre România și Statele Unite în domeniul securității sociale este o veste bună pentru românii care au muncit în SUA și pentru familiile lor, a afirmat sâmbătă președintele Senatului, Mircea Abrudean. 'De la 1 septembrie, perioadele de contribuție din cele două țări pot fi valorificate p
Vaslui: Călin Georgescu - la Codăești, unde a vizitat o piață agroalimentară
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost prezent, sâmbătă, în județul Vaslui, unde a fost așteptat de câteva sute de cetățeni în piața agroalimentară din localitatea Codăești. Georgescu a stat de vorbă cu comercianții, a apreciat produsele locale și a dat autografe. Participanții au scandat 'Geor
Președintele Nicușor Dan a primit la Cotroceni mai mulți noi ambasadori în România; a subliniat legăturile economice
Președintele Nicușor Dan a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, mai mulți ambasadori, printre care reprezentanți diplomatici ai Canadei, Danemarcei, Iranului și Serbiei, cu care a discutat inclusiv despre relațiile bilaterale economice, transmite Administrația Prezidențială. Este vorba de ambasado
Abrudean: România nu poate fi guvernată prin negocieri ascunse, voturi împrumutate și înțelegeri negate a doua zi
România nu poate fi guvernată prin negocieri ascunse, voturi împrumutate și înțelegeri negate a doua zi, afirmă președintele Senatului, Mircea Abrudean, adăugând că e nevoie de un Guvern stabil, cu o direcție clară și cu puterea de a duce reformele până la capăt. El a subliniat, într-o
Acordul în domeniul securității sociale dintre SUA și România intră în vigoare
Ambasada SUA la București a anunțat vineri intrarea oficială în vigoare a Acordului bilateral în domeniul securității sociale între Statele Unite ale Americii și România. Semnat inițial la București pe 23 martie 2023, acordul intră în vigoare după finalizarea tuturor procedurilor de ratificare, se arată într











