VIDEO Aurescu: Prioritatea României este de a transforma regiunea Mării Negre într-o zonă de pace, stabilitate şi prosperitate
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, joi, că regiunea Mării Negre este esenţială pentru apărarea colectivă a NATO, pentru viitorul securităţii europene, precum şi pentru prosperitate şi regulile bazate pe ordinea internaţională.
"Prioritatea României este de a transforma regiunea Mării Negre dintr-o zonă de conflict într-o zonă de pace, stabilitate şi prosperitate. Restabilirea păcii şi stabilităţii în regiunea noastră va necesita un efort pe termen lung, solidaritate mutuală, acţiuni coerente. Toate acestea sunt elemente cheie şi de bază pentru o securitate pe termen lung şi o securitate durabilă. Adaptarea la noile realităţi globale e provocarea momentului nostru şi este ceva cu care trebuie să ne confruntăm cu capul sus. Marea Neagră este o oglindă în care continentul european şi lumea poate vedea cum va arăta viitorul. Va fi fie liber şi democratic, fie guvernat de teamă, ură şi voinţa celor mai puternici. Depinde de noi cum ne modelăm viitorul", a spus Aurescu, la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre, care are loc la Bucureşti, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea.
El a amintit de sprijinul multidimensional acordat de România Ucrainei.
"Noi, ca furnizor de securitate în regiunea Mării Negre, am acordat un răspuns multidimensional şi am demonstrat poporului ucrainean că suntem împreună nu doar în cuvinte, ci şi în fapte. Peste 3,9 milioane de refugiaţi au tranzitat ţara noastră şi peste 15 milioane de tone de grâne din Ucraina au fost exportate prin teritoriul românesc. Vreau să reafirm determinarea deplină a României de a continua sprijinul multidimensional atât cât este necesar ca acest război să fie câştigat. Toţi vrem pace, pace prin respectarea deplină a suveranităţii şi a integrităţii teritoriale a Ucrainei, cu respectarea deplină a Chartei ONU şi a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, dar negocierile pot începe doar când Ucraina este pregătită şi victoria va arăta în felul în care Ucraina o va defini", a spus Aurescu.
Acesta a subliniat că şi Republica Moldova este afectată de agresiunea Rusiei.
"Reacţia puternică şi unită a comunităţii europene şi euro-atlantice şi a partenerilor lor globali descurajează, sperăm noi, şi alţi actori, nu doar pe Rusia, în folosirea aceloraşi tipare de agresiune, dar trebuie să facem mai mult. (...) Poziţia României este clară şi a fost exprimată în multiple ocazii (...) Marea Neagră este esenţială pentru apărarea colectivă a NATO, pentru viitorul securităţii europene, precum şi pentru prosperitate, pentru regulile bazate pe ordinea internaţională. România face multe pentru a întări securitatea Mării Negre pentru NATO şi membrii UE, dar şi pentru partenerii noştri, fie că vorbim de Ucraina, victimă a agresiuni ruseşti sau că vorbim de Republica Moldova şi Georgia, care după Ucraina sunt de departe cele mai vulnerabile şi agresate state", a mai spus ministrul de Externe.
Bogdan Aurescu a punctat importanţa implementării depline a deciziilor luate la summitul NATO de la Madrid, în special cele legate de postura de apărare şi descurajare a NATO, Flancul estic, precum şi Marea Neagră.
Şeful diplomaţiei române a reiterat susţinerea politicii porţilor deschise în cadrul NATO.
"Pentru România este mai mult decât clar că în momentul de faţă consolidarea securităţii Ucrainei şi Republicii Moldova înseamnă consolidarea securităţii noastre", a arătat Aurescu.
La propunerea sa, participanţii au ţinut un moment de reculegere pentru victimele războiului "iraţional şi injust" dus de Federaţia Rusă în Ucraina.
"România condamnă cu fermitate crimele atroce comise de Rusia şi reiterează că cei responsabili trebuie traşi la răspundere", a afirmat ministrul de Externe.
Conferinţa este organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale din România, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării din Ucraina, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Apărare al Ucrainei şi este primul eveniment de asemenea amploare dedicat Mării Negre co-organizat de cele două ţări, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
>>> Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Apărării: Voi aduce pe masa discuțiilor de la Bruxelles situația din Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea a anunțat că va discuta la Bruxelles, la reuniunea cu miniștrii omologi, situația din Marea Neagră, adăugând că avem nevoie de solidaritatea aliaților manifestată prin patrularea cu avioane de observare, de echipamente pentru lupta antidronă. 'Trei nave au fost lovite aseară în apropierea gurilor
Fifor (PSD): România are nevoie de un răspuns aliat pe măsura importanței strategice a Mării Negre
România are nevoie de un răspuns aliat pe măsura importanței strategice a Mării Negre, un răspuns care să consolideze eforturile deja întreprinse și să ofere mijloace suplimentare pentru protejarea navigației comerciale, a afirmat deputatul PSD, Mihai Fifor, fost ministru al Apărării. 'Seara trecută, două nave comerciale au fost lovite de drone
Președintele Nicușor Dan, întâmpinat de Regele Cambodgiei: Cioloș propune o viziune credibilă și ambițioasă
Președintele Nicușor Dan a fost întâmpinat, duminică, de Regele Cambodgiei, în debutul celui de-al XX-lea Sommet al Francofoniei la care participă pentru a susține și promova candidatura lui Dacian Cioloș în funcția de Secretar general al Francofoniei, pentru perioada 2027-2030. 'Am fost întâmpinat astăzi de Majestatea S
Conferință de presă organizată de Alianța pentru Unirea Românilor, la ora 12:30
Alianța pentru Unirea Românilor organizează, duminică, începând cu ora 12:30, o conferință de presă care va avea loc la Sala 'Iorga', etajul P, din Palatul Parlamentului. AGERPRES
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan începe duminică o vizită de două zile în Cambodgia, la Phnom Penh, unde va participa la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are tema '
Protest în Capitală/ AUR: Participanții au dorit să transmită că nu acceptă ca drepturile constituționale să rămână simple prevederi pe hârtie
Un amplu protest a avut loc sâmbătă, în Capitală, pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din anul 2024. Potrivit unui comunicat al AUR, manifestația a fost 'dedicată apărării democrației, a libertății de exprimare și a drepturilor constituționale'. 'Cei aproximativ
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m












