logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Deca: Rectorii vor avea doar 2 mandate, inclusiv mandatul în curs la intrarea în vigoare a legilor educaţiei

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat miercuri că rectorii vor putea rămâne în funcţie cel mult două mandate, iar printre acestea se va număra şi mandatul în curs la intrarea în vigoare a noilor legi ale educaţiei.

"Atunci când vorbim despre mandatele rectorilor, ştiam deja că este posibil să existe doar două mandate de 5 ani, fiecare dintre ele, fără a mai lua în considerare întreruperile posibile, că este vorba de suspendări, că este vorba de întreruperi din alte motive. Ceea ce am făcut în procesul de avizare interministerială este să clarificăm ce se întâmplă cu mandatul aflat în curs. Adică atunci când intră legea în vigoare, unii rectori vor avea un mandat în curs, acela se numără la maximul de două pe care legea îl prevede", a afirmat ea, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Pe de altă parte, Ligia Deca a subliniat că noţiunea de "diversitate", aşa cum este definită în lege, se referă la particularităţile copiilor, dar că nu există în text sintagma "ideologie de gen". Ea a adăugat că reprezentanţii ministerului poartă un dialog continuu cu reprezentanţii cultelor.

"Diversitatea, aşa cum este ea definită în lege, se referă la particularităţile copiilor. Mi se pare că este absolut normal. Vin din Dobrogea, unde diversitatea este o caracteristică a şcolilor. Mi se pare normal ca un copil care provine din mediul rural să fie la fel de sprijinit ca un copil care vine din mediul urban, ca un copil stângaci să fie la fel de bine stimulat ca un copil care este dreptaci. Cred că diversitatea este o bogăţie în educaţie şi definiţia din actul normativ subliniază acest lucru. Motto-ul UE este 'Uniţi în diversitate', deci nu avem în niciun fel intenţia ca prin pachetul legislativ să ne referim la ceea ce am văzut şi eu în declaraţia cultelor. Nu avem nicăieri în lege sintagma 'ideologie de gen'. Din acest punct de vedere, eu cred că legile sunt clare. Sigur, dacă sunt îmbunătăţiri în Parlament, ele se pot face", a subliniat ministrul Educaţiei.

În ce priveşte faptul că proiectele legilor Educaţiei ar urma să fie dezbătute în Comisiile parlamentare reunite, ea a precizat că decizia aparţine Legislativului, dar a menţionat că procedura de urgenţă este una democratică.

"Există aprobată o solicitare de procedură de urgenţă odată cu adoptarea legilor în Guvern şi, de asemenea, s-a discutat despre abordarea discuţiei legilor într-o comisie reunită a celor două comisii de educaţie din cele două Camere ale Parlamentului. Dar, sigur, este o decizie care se va lua la nivelul conducerii Parlamentului. (...) Nu văd în niciun fel de ce bicameralismul ar fi suspendat. Procedura de urgenţă este o procedură democratică şi aranjamentele care decurg din aprobarea unei astfel de proceduri la nivelul Parlamentului sunt tot o formă a democraţiei reprezentative. Este decizia Parlamentului care va fi modalitatea de dezbatere în cele două Camere", a afirmat Deca. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

 

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

VIDEO Deca: Noile forme de Evaluare Naţională, admitere la liceu şi Bacalaureat - cel mai devreme în 2027

 

VIDEO Deca: Garanţia că debutanţii vor avea cel puţin salariul mediu pe economie, introdusă în legea salarizării

 

VIDEO Ciucă: Guvernul va aproba proiectele de legi ale educaţiei; un jalon în PNRR şi vor beneficia de o finanţare consistentă

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 23-09-2026 16:40

Nicușor Dan la ONU: Amenințarea Rusiei nu se limitează doar la #Ucraina, Europa e ținta unui război hibrid

New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a d

Politic 23-09-2026 16:35

Ionel Bogdan (PNL): PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai

PSD preferă blocajul și alege să prelungească criza pe care a declanșat-o în mai, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Bogdan, menționând că liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, 'refuză practic orice discuție serioasă despre România'. Liberalul a precizat că susținerea parlamentară pentru Guve

Politic 23-09-2026 16:32

Nicușor Dan atrage atenția, în Adunarea Generală a ONU, asupra pericolului manipulării prin social media

New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.

Politic 23-09-2026 15:44

Pîslaru, despre cererea lui Grindeanu ca Mureșan să demisioneze din PE: Aberantă, un dublu standard

Liberalul Dragoș Pîslaru a criticat, miercuri, solicitarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European, susținând că acesta nu a formulat aceeași cerere în cazul desemnării pentru această funcție a europarlamentarului Eugen Tomac, arătând că este 'un dublu standard lipsit de sens

Politic 23-09-2026 15:23

Abrudean: Programul și lista miniștrilor - depuse în Parlament la sfârșitul săptămânii; trebuie să înceapă lucrul la bugetul pe 2027

Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan vor fi depuse până la sfârșitul acestei săptămâni la Parlament, menționând că mai sunt câteva etape până la votul de învestitură și trebuie să poată î

Politic 23-09-2026 15:05

Grindeanu: Atunci când se va simți pregătit pentru o discuție serioasă, îl aștept pe domnul Mureșan la sediul PSD

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că îl așteaptă pe premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la sediul partidului, când acesta se va simți pregătit pentru o discuție serioasă despre programul de guvernare. 'Așa cum v-am anunțat de dimineață, am avut o discuție cu Siegfried Vasile Mureșan, în care domnia sa s-a angajat c

Viata Parlamentara 23-09-2026 14:52

Senat/ Scutire graduală de impozit pentru terenurile cu animale

Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă inițiată de AUR care introduce o reducere graduală a impozitului pentru terenurile agricole situate în extravilan, în funcție de numărul de animale deținute și de gradul de utilizare a terenului în activitățile zootehnice. Au fost înregistrate 61 de voturi 'pentru'

Politic 23-09-2026 14:50

UPDATE Grindeanu consideră că Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că vrea să fie premier

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu îș

Politic 23-09-2026 14:33

Știrbu (PNL Olt): Primesc mesaje de la membri PSD că să mă convingă că nu ar fi bine ca Mureșan să ceară votul Parlamentului

Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, susține că premierul desemnat Siegfried Mureșan 'trebuie să meargă până la capăt' și să ceară votul Parlamentului pentru guvernul pe care îl propune, menționând că a primit 'semnale, mesaje și telefoane' de la cunoscuți din PSD care ar fi încercat să-l convingă ' că nu ar fi bine' c

Politic 23-09-2026 14:17

Siegfried Mureșan, despre varianta rotativei: Preferința mea este să avem un singur Guvern până în 2028

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat miercuri că preferința sa este, 'pe baza a ceea ce e bun pentru România', să fie un singur Guvern de acum până în anul 2028. 'Nu am discutat despre acest lucru. Într-adevăr, în primăvara acestui an am spus următorul lucru. Noi, Partidul Național Liberal, cu PSD îm

Politic 23-09-2026 14:08

Mureșan: Decalogul PSD nu intră în contradicție cu planul nostru de guvernare; oferă baza pentru o discuție serioasă

Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, miercuri, la Parlament, că cele zece propuneri prezentate de PSD privind guvernarea sunt, în parte, afirmații cu caracter general, iar unele dintre acestea se regăsesc deja în programul de guvernare al PNL. El a spus că propunerile social-democraților reprezintă o bază pentru 'o discuție serioasă' în

Politic 23-09-2026 14:04

AUR: Cine a comis violențele din 15 septembrie din Piața Victoriei să răspundă individual în fața legii

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită încetarea oricărei tentative de asociere a partidului cu violențele de la protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei și susține că răspunderea trebuie să fie individuală. 'Asistăm la o succesiune de informații prin care se încearcă asocierea AUR cu violențele produse la protestul din Pia

Politic 23-09-2026 13:55

Ambasada SUA: Colaborare americano-română privind combaterea contrabandei

O echipă de angajați ai Autorității Vamale Române a fost instruită timp de cinci zile în Portul Miami de specialiști americani în combaterea contrabandei și a traficului de mărfuri periculoase. Cursul a fost organizat de Agenția pentru Reducerea Amenințărilor la Adresa Apărării (DTRA), în cooperare cu Vama și Protecția Frontierelor din SUA (CB

Politic 23-09-2026 13:49

Manda, despre Mureșan: Momentul adevărului trebuia să însemne recunoașterea eșecului guvernării Bolojan

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat miercuri că ''momentul adevărului'' pentru premierul desemnat, Siegfried Mureșan, trebuia să însemne ''recunoașterea eșecului guvernării Bolojan'' și prezentarea unei alternative la o guvernare bazată pe austeritate, fără viziune economică, care a cerut permanent sacrificii de

Politic 23-09-2026 13:43

Grindeanu le-a transmis ambasadorilor Franței, Germaniei și Regatului Unit soluțiile PSD de relansare economică

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut miercuri o întâlnire cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România cărora le-a transmis soluțiile PSD de relansare economică și de încurajare a mediului privat. ''Investițiile străine în R