logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Ziua Culturii / Personalităţi şi instituţii de cultură, decorate; Iohannis: Salut operaţionalizarea fondurilor din PNRR privind domeniul culturii

Imagine din galeria Agerpres

Personalităţi şi instituţii de cultură, între care se numără Irina-Margareta Nistor, Eugenia Vodă, Muzeul Naţional Peleş, Teatrul Naţional din Sibiu, au fost decorate, vineri, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, în cadrul ceremoniei, operaţionalizarea fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vizează domeniul culturii şi patrimoniului, arătând că îşi doreşte şi ca fondurile destinate reabilitării clădirilor instituţiilor culturale să-şi atingă cât de curând şi la nivelul cel mai înalt scopul.

 


"Provocările globale cărora trebuie să le facem faţă ne arată cât de importante sunt consolidarea şi modernizarea instituţiilor şi mecanismelor care contribuie la apărarea valorilor pe care cultura le sădeşte, le susţine şi le dezvoltă în societate. De aceea, salut operaţionalizarea fondurilor din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vizează domeniul culturii şi patrimoniului. Îmi doresc, de asemenea, ca fondurile destinate reabilitării clădirilor instituţiilor culturale să-şi atingă cât de curând şi la nivelul cel mai înalt scopul", a spus şeful statului.

Preşedintele Iohannis a afirmat că trupele Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Companiei "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional din Târgu Mureş şi cea a Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timişoara au oferit publicului, în ultimele decenii, perspective interesante către universul fascinant al diversităţii umane.

"România este recunoscută ca un spaţiu al forţei şi libertăţii de creaţie, care se prezintă lumii în fiecare an la marele Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu. Arta dramatică, la fel ca întreaga cultură românească, se bucură de importanta contribuţie a minorităţilor naţionale. Ea îşi găseşte expresia valoroasă în instituţii şi în proiectele acestora, precum cele ale Teatrului Maghiar de Stat 'Csiky Gergely' din Timişoara. În rodnica paradigmă a dialogului intercultural, dumneavoastră, colectivele teatrelor naţionale de la Târgu Mureş şi Sibiu, aţi conferit discursului dramaturgic excepţionale probe de măiestrie", a spus şeful statului.

Iohannis a spus că distincţiile conferite lui Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu", şi pianistei Axia Marinescu au menirea de a răsplăti misiunea de onoare pe care aceştia au asumat-o pe scene naţionale şi internaţionale, de a sluji prin muzică frumuseţea şi pacea. Şeful statului a spus că cei din Filarmonica Moldova aduc de opt decenii în faţa publicului ieşean, dar nu numai, nume consacrate ale artei interpretative. Totodată, preşedintele Iohannis a precizat că distincţia conferită Muzeului Naţional Peleş este o recunoaştere a abnegaţiei şi a profesionalismului pe care specialiştii muzeului le-au dovedit în conservarea, interpretarea şi valorificarea patrimoniului istoric şi artistic excepţional al instituţiei.

Şeful statului a menţionat şi că a conferit distincţii directorului general al Romfilatelia, Cristina Popescu, criticilor de film Irina-Margareta Nistor şi Eugenia Vodă şi artistului plastic Puiu Manu pentru îndelungata carieră de profesionişti, prin care au adus aproape de tineri educaţia, filmul, literatura, istoria, ştiinţele, patrimoniul cultural, printr-o excelentă comunicare a culturii către publicul larg.

"În ultimele două secole, elitele noastre culturale au inspirat societatea românească să păşească pe drumul către modernizare şi democratizare occidentală. Românii se mândresc cu personalităţi ale căror opere nu doar au îmbogăţit spiritualitatea şi patrimoniul naţional şi universal, dar ne-au condus şi la asumarea unor valori fundamentale şi a unor obiective naţionale", a spus preşedintele Iohannis.

El a amintit că a promulgat, în preajma Zilei Culturii Naţionale, legea care dedică anul 2023 cinstirii operelor lui Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, arătând că evenimentele ce le vor fi dedicate vor contribui la o mai bună cunoaştere şi înţelegere a istoriei, precum şi a rolului jucat de cultură în dezvoltarea societăţii noastre. Şeful statului a precizat şi că a decis să confere Înaltul Patronaj Programului Cultural Timişoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.

Preşedintele Iohannis a vorbit şi despre războiul din Ucraina, context în care a arătat că în România a generat excepţionale manifestări de solidaritate, inclusiv prin iniţiativele mediului cultural. El a reafirmat că România va acorda şi în continuare sprijin autorităţilor şi cetăţenilor din Republica Moldova, inclusiv în domeniul culturii şi cel al educaţiei.

"Salut rezultatele proiectelor noastre culturale comune şi evoc cu satisfacţie demersul nostru pe lângă UNESCO încununat cu succes pentru înscrierea artei cămăşii cu altiţă în patrimoniul intangibil al umanităţii", a spus Iohannis.

Iosif Ion Prunner a arătat că distincţiile primite reprezintă un semn că România are un nivel cultural foarte ridicat.

"Cultura este un vârf de lance pentru ţara noastră", a spus dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu".

Constantin Chiriac a mulţumit pentru distincţii şi a recitat din marele poet Mihai Eminescu, afirmând că "personalitatea este binele suprem".

Preşedintele Iohannis a conferit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer Cristinei Popescu, director general al "Romfilatelia", Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler Eugeniei Vodă, critic de film şi realizator de televiziune, şi lui Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii "George Enescu".

De asemenea, şeful statului a conferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzica", pianistei Axia Ioana Cora Marinescu; Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria C - "Artele plastice", artistului plastic Puiu Manu; Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler, Categoria F - "Promovarea culturii", criticului de film Irina-Margareta Nistor şi fondatorului Muzeului Textilelor (comuna Băiţa, judeţul Hunedoara), Florica Zaharia - doctor în arte vizuale.

Preşedintele Klaus Iohannis a oferit Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", Teatrului Naţional "Radu Stanca", Sibiu; Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, Categoria D - "Arta Spectacolului", Teatrului Maghiar de Stat "Csiky Gergely" din Timişoara şi Teatrului Naţional "Târgu Mureş" - Compania Liviu Rebreanu; Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, Categoria E - "Patrimoniul cultural naţional", Muzeului Naţional Peleş; Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofiţer, Categoria F - "Promovarea culturii", Filarmonicii "Moldova" Iaşi.

Între cei care au participat la ceremonie s-au numărat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, preşedintele ICR, Liviu Jicman, consilieri prezidenţiali. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Afisari: 255

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 16-10-2026 12:37

PSD: Companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute

Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că poziția sa în privința companiilor de stat profitabile și din domeniile strategice a rămas aceeași: nu trebuie vândute. 'PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute. Partidul Social Democrat precizează

Politic 16-10-2026 11:39

Dominic Fritz, la reuniunea liderilor Renew Europe: USR nu va permite ca România să se izoleze de Europa

Președintele USR, Dominic Fritz, a participat, la Bruxelles, la reuniunea liderilor partidelor membre ale grupului Renew Europe din Legislativul european, cărora le-a transmis că partidul va trece în opoziție față de Guvernul PSD și nu va permite ca România 'să se izoleze' de Europa. 'Multe întrebări despre situația din Româ

Politic 16-10-2026 11:39

Parlamentarii USR - plângeri prealabile cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai SRTV și SRR

Birourile permanente reunite al Parlamentului au decis, joi seară, să trimită la Comisiile juridice spre analiză plângerile prealabile formulate de deputați și senatori USR cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune. Parlamentarii USR Di

Politic 16-10-2026 10:45

Conducerea Parlamentului a aprobat constituirea Grupului de rugăciune în legislatura 2024-2028

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat constituirea Grupului de rugăciune al Parlamentului în legislatura 2024-2028. Birourile permanente reunite au aprobat joi seară solicitarea cu privire la înființarea Grupului de rugăciune, la cererea senatorilor și deputaților care vor face parte din condu

Politic 16-10-2026 10:32

Cazanciuc: Includerea proiectului 'Lift pentru Viață' în programul de guvernare - o mare reușită și un pas uriaș înainte

Senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că includerea în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu a proiectului pe care l-a inițiat - 'Lift pentru Viață' - marchează trecerea de la o viziune la o soluție concretă, la nivel național, pentru o problemă uriașă pe care mulți au ales să o ignore. Potrivit senatorului, asumarea acestui proiect de

Politic 16-10-2026 05:40

Comitetul Politic al USR va lua o decizie în ceea ce privește Guvernul Niculescu

Comitetul Politic al USR se întrunește vineri pentru a stabili dacă parlamentarii partidului vor vota sau nu pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Ședința Comitetului Politic începe la ora 17:00 și se va desfășura online, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.

Politic 15-10-2026 21:44

Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040

Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, actualizarea Programului Armata României 2040, simplificarea cadrului legislativ pentru achizițiile Armatei, dezvoltarea apărării antidronă și întărirea apărării cibernetice, modernizarea și extinderea infrastructurii militare la s

Politic 15-10-2026 21:23

Parlament: Plenul reunit pentru învestirea Guvernului Niculescu - marți, la ora 14:00; audieri - luni și marți

Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Luca Niculescu sunt programate să aibă loc luni și marți, iar marți la ora 14:00 va începe ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota învestirea noului Executiv. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit joi seara cal

Politic 15-10-2026 21:05

Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE

Finalizarea aderării la OCDE, dar și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE se numără printre măsurile cuprinse în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. Echipa guvernamentală propu

Politic 15-10-2026 21:02

Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană

Programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu pentru perioada 2026-20828 își propune, la capitolul Administrație și Dezvoltare Regională, un audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, personal dimensionat după volumul de activitate, prin renunțarea la principiul reducerilor procentuale uniforme, adoptarea cadrului legislativ pentru START

Politic 15-10-2026 20:57

Program de guvernare/ Se garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților în orice modificare a legislației electorale

Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde, la capitolul Minorități naționale și Culte, elaborarea, împreună cu grupurile parlamentare ale minorităților naționale, a unei legi-cadru privind statutul minorităților naționale și garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților naționale în orice modificare a legislației

Politic 15-10-2026 20:55

Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc

Modificarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului în scopul simplificării normelor sportului de performanță, implementarea până în 2028 a Portalului Sportului Românesc și plata cu prioritate, până în decembrie 2026, a premiilor restante pentru rezultatele internaționale se află printre obiectivele stabilite în pro

Politic 15-10-2026 20:48

Program de guvernare/ Justiție: Colaborare 'loială' cu CSM, Înalta Curte și Parchete

Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul 'Justiție' din programul de guvernare o colaborare 'loială' cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii și Instanța supremă, dând asigurări că vor fi continuate investițiile pentru digitalizarea sistemului judiciar și modernizarea infrastructurii. '

Politic 15-10-2026 20:44

Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un dialog permanent și servicii publice mai simple pentru diaspora, în acest sens urmând a fi înființat Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni, un mecanism permanent de dialog între Guvern și reprezentanții diasporei și ai comunităților istorice î

Politic 15-10-2026 20:37

Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere

Delimitarea prin lege a atribuțiilor poliției locale față de Poliția Română, implementarea unui program de reducere a violenței stradale, actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere și crearea unei structuri centrale de comunicare strategică împotriva ingerințelor informaționale externe, cu un centru tehnic de analiză a