Iohannis: Neînfăptuirea actului de justiţie cu privire la crimele din timpul Revoluţiei - punct nevralgic al societăţii noastre
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii în care afirmă că la 33 de ani de la acel moment viaţa românilor este complet diferită, subliniind însă că neînfăptuirea actului de justiţie cu privire la crimele petrecute atunci rămâne "un punct nevralgic al societăţii noastre".
"Decembrie 1989 reprezintă momentul care a schimbat definitiv parcursul României. Prin credinţa şi voinţa românilor care nu au mai suportat umilinţele regimului comunist, ţara noastră s-a îndreptat ireversibil spre democraţie, un drum pe care ni l-am asumat de aproape trei decenii şi jumătate. În România, în mod dramatic, în Decembrie 1989 comunismul nu a putut fi îndepărtat decât după ce, până în ultima sa clipă, s-a dedat la violenţe, abuzuri şi crime, aceleaşi arme care au dus la instaurarea lui la putere. Sângele vărsat şi vieţile jertfite pentru libertate nu pot fi date uitării, iar sacrificiul eroilor care ne-au eliberat de tirania comunismului va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră naţională. Cel mai nobil mod prin care îi putem onora pe cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să putem fi liberi este de a proteja democraţia şi statul de drept şi de a respinge orice formă a extremismului şi populismului", spune şeful statului în mesaj.
Iohannis afirmă că, la 33 de ani de la Revoluţia anticomunistă, viaţa românilor este complet diferită.
"Cetăţenii se bucură de drepturi şi libertăţi care, înainte de decembrie 1989, reprezentau doar aspiraţii ce păreau mai degrabă imposibil de atins. Astăzi, România este un stat democratic, profund ataşat valorilor euroatlantice şi un partener de încredere pentru aliaţii noştri, fapt dovedit şi recunoscut în mod constant. Ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, România continuă să îşi consolideze democraţia şi, prin eforturile autorităţilor şi sprijinul primit din partea structurilor din care face parte, să se dezvolte şi să reducă decalajele generate de regimul comunist şi să elimine consecinţele nefaste ale acestuia", spune preşedintele Iohannis.
Şeful statului punctează că, deşi trăim vremuri dificile, în care întreg continentul european suferă din cauza consecinţelor războiului de la graniţele noastre, este de neconceput ca generaţii care au avut şansa de a nu cunoaşte ororile totalitarismului să cadă pradă discursului nostalgic comunist. El indică faptul că, pe fondul instabilităţii ultimei perioade, a dificultăţilor economice, a crizei cauzate de pandemia de COVID-19, discursul populist încearcă să pună sub semnul întrebării valorile prezentului.
"Astfel de viziuni periculoase ne afectează pe toţi şi pot câştiga teren pe fondul provocărilor actuale. După 33 de ani de la înlăturarea comunismului, "trebuie să respingem categoric distorsionarea adevărului despre trecutul nostru recent şi evocarea unor sentimente de nostalgie legate de această perioadă", afirmă Iohannis.
Preşedintele Iohannis punctează că generaţiile tinere au misiunea de a veghea la continuarea parcursului democratic al ţării.
"Regimul comunist a fost unul criminal, represiv şi abuziv! Sub dictatură, românii au trăit în teroare, în frig şi în întuneric într-o societate-închisoare, izolaţi de restul Europei şi al lumii, lipsiţi de drepturi şi libertăţi. Sute de mii de cetăţeni ai patriei noastre au pierit în închisori, alte sute de mii au căutat libertatea în exil, riscându-şi viaţa şi expunându-şi familiile celor mai aspre consecinţe. Generaţiile tinere au misiunea de a veghea la continuarea parcursului democratic al ţării, conştientizând că drepturile noastre au fost cu greu dobândite în 1989, prin sacrificiul românilor mânaţi de un curaj extraordinar, care s-au ridicat împotriva dictaturii, înfruntând lovituri şi gloanţe", spune Iohannis.
Şeful statului subliniază că "neînfăptuirea actului de justiţie cu privire la crimele petrecute în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 rămâne un punct nevralgic al societăţii noastre".
"Faptul că nici până la acest moment Justiţia nu a identificat şi sancţionat vinovaţii pentru crimele comise în timpul Revoluţiei nu face decât să întreţină sentimente de durere şi frustrare. În lipsa dreptăţii, masacrele comise asupra populaţiei civile vor rămâne răni care nu se vor vindeca niciodată", afirmă Iohannis.
Şeful statului reiterează angajamentul ferm privind asumarea corectă a trecutului şi promovarea valorilor democratice şi ale statului de drept.
"Ne înclinăm în faţa jertfei înaintaşilor noştri şi le păstrăm vie memoria, preţuind şi protejând valorile pentru care s-au sacrificat în Decembrie 1989", conchide preşedintele Iohannis. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan va desemna un nou candidat de prim-ministru
Președintele Nicușor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, șeful statului are luni consultări cu: * Partidul Social Democrat - la ora 14:00 * Alianța pentru Unirea Româ
USR: Creditorii IFN - obligați să verifice identitatea clienților și să transmită situația finală a creditului în maximum 5 zile
Senatorii USR Cynthia Păun și Remus Negoi au depus în Parlament o inițiativă legislativă prin care creditorii IFN vor fi obligați să verifice identitatea clienților și să transmită situația finală a creditului în maximum cinci zile. Potrivit unui comunicat al USR transmis, duminică, AGEPRES, proiectul introduce 'reguli mai clar
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan va desemna luni un nou candidat de prim-ministru
Președintele Nicușor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat de prim-ministru. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, șeful statului are luni consultări cu: * Partidul Social Democrat - la ora 14:00 * Alianța pentru Unirea Româ
Siegfried Mureșan: Niciun stat UE nu a fost retrogradat la 'junk' de peste zece ani
Europarlamentarul Siegfried Mureșan afirmă că niciun stat membru al Uniunii Europene nu a fost retrogradat la categoria 'junk' de mai bine de zece ani, subliniind că evitarea unei astfel de situații este esențială pentru economia României. 'Ultimele state membre ale Uniunii Europene care au fost retrogradate sunt: Grecia - ap
USR: Direcțiile de Sănătate Publică, obligate să investigheze impactul disconfortului olfactiv reclamat de cetățeni asupra sănătății
Patru parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care urmărește instituirea unui mecanism 'clar și eficient' pentru investigarea disconfortului olfactiv reclamat de cetățeni. Potrivit unui comunicat al USR transmis, duminică, AGEPRES, parlamentarii Cynthia Păun, Allen Coliban, Aurel Oprinoiu și Adrian Giurgiu sunt inițiatorii proiectului.
Miruță: Înțeleg câtă incertitudine e în perioada aceasta și ca om care coordonează două ministere mari
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, 'în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine' și unde este important să fie redusă risip
Dan Dungaciu (AUR): Ne ducem la Cotroceni ca să continuăm dialogul cu instituțiile statului
Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Dan Dungaciu, a anunțat, sâmbătă, că AUR va participa la consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan pentru 'a continua' dialogul cu instituțiile statului. El a precizat că delegația AUR va fi formată din cinci persoane, dar componenț
Turcan, despre ratingul de țară: Ilie Bolojan a reușit în ciuda tuturor blocajelor politice interne
Deputata Raluca Turcan (PNL) susține că menținerea ratingului de țară de către Agenția Standard & Poor's pe ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă, trebuie analizată din perspectiva faptului că Guvernul Bolojan a fost nevoit să corecteze un deficit economic 'uriaș', de 9,3% din PIB, din anul 2024. Ea
Câciu: Unii se grăbesc să transforme decizia S&P într-o victorie a Guvernului; nu este
Deputatul PSD Adrian Câciu susține că 'unii' se grăbesc să transforme decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară într-o victorie a Guvernului, însă consideră că S&P 'nu ne-a cerut să sărăcim' pentru a salva deficitul. 'S&P nu ne-a cerut să sărăcim România, ca să sa
Nicușor Dan, despre viitorul buget UE: Ne propunem menținerea finanțării pentru agricultură și coeziune
Grupul 'Prietenilor Coeziunii', din care fac parte 17 state membre UE, a adresat o scrisoare comună prim-ministrului irlandez Micheal Martin, în calitate de Președinție rotativă a Consiliului Uniunii Europene, în care se solicită menținerea agriculturii și a coeziunii ca priorități centrale în următorul exercițiu bugetar european, a anunțat
Nicușor Dan: Decizia agenției Standard&Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România e un partener de încredere
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că 'nu este un moment de relaxare'. 'Decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confi
Bolojan: Rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice 'iresponsabil declanșate de PSD', rezultatele 'consistente' și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's. 'Rezultatele consistente, respectarea angajament
UPDATE Administrația Prezidențială - precizări în contextul fotografiei lui Nicușor Dan cu Donald Trump
Reprezentanții Administrației Prezidențiale au reacționat vineri după ce în spațiul public a fost pusă sub semnul întrebării fotografia președintelui Nicușor Dan cu Donald Trump, de la recepția oferită liderilor care au participat la Adunarea Generală a ONU de la New York. Fotografia, în care apăreau Nicușor Dan și partenera
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Ilie Bolojan la DNA Iași: Nu are probleme de integritate, nu e corupt
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt și nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, legat de audierea acestuia la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din Iași. 'Ilie Bolojan, așa cum îl cunosc eu, este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate.
Timiș: Maria Grapini afirmă că obiectivul PUCL în județ e ca în 2028 să aibă filiale în 80 % dintre localități
Președinta Biroului Național al Partidului Umanist Conservator Liberal (PUCL), europarlamentarul Maria Grapini, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că organizația județeană Timiș a formațiunii are o acoperire cu filiale a 40% din localități, obiectivul fiind ca până în alegerile din 2028 procentul să ajungă la 80%.






