Parlament-buget/Rafila: Sunt şanse ca multe dintre amendamentele depuse să treacă la Comisia pentru buget - finanţe
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni că amendamentele care au fost depuse de către coaliţia guvernamentală şi cele ale partidelor de opoziţie vor fi susţinute marţi în Comisia pentru buget-finanţe, menţionând că unele dintre ele au şanse să fie admise şi să beneficieze astfel de finanţare din partea ministerului.
"Eu cred că sunt şanse ca mai multe dintre aceste amendamente să treacă, pentru că unele dintre ele se referă probabil la chestiuni de care este într-adevăr nevoie şi în limita resurselor bugetare cred că unele dintre amendamente ar putea să treacă încât să beneficieze de finanţare diverse unităţi administrativ-teritoriale sau instituţii medicale subordonate Ministerului Sănătăţii. Noi am hotărât că vom susţine, la nivelul Capitalei, amendamente care se referă la dezvoltarea sau dotarea unor unităţi medicale", a precizat Rafila, după avizul favorabil primit de proiectul de buget al Ministerului Sănătăţii în comisiile de specialitate.
El a fost întrebat dacă cele aproape 170 de amendamente depuse sunt inutile, dat fiind că au fost votate în bloc, fără a fi discutate, ceea ce i-a nemulţumit pe parlamentarii USR.
"Eu nu am spus că sunt inutile, eu sunt aici doar ca să prezint modul în care a fost constituit bugetul Ministerului Sănătăţii, care cuprinde o sumă de aproape 5 milliarde de lei, care se va duce în investiţii prin PNRR şi o sumă suplimentară pentru alte proiecte de investiţii, din cadrul altor proiecte cu finanţare europeană şi 200 de milioane de lei, fonduri pentru realizarea investiţiilor prin împrumutul de la Banca Mondială", a punctat Rafila.
Rafila a adăugat că proiectul de buget al ministerului pe care îl conduce este mai mic "cu unu sau două procente faţă de cel de anul trecut", subliniind că bugetul a fost diminuat prin reducerea sumelor necesare pentru plata concediilor medicale.
"Este mai mic cred cu unu sau două procente faţă de cel de anul trecut, cu menţiunea că acest buget a fost diminuat prin reducerea sumelor necesare pentru plata concediilor medicale, de la circa 5,9 la 3,2 sau 3,4 miliarde de lei", a afirmat ministrul.
Potrivit lui Rafila, în anul 2023, faţă de anul anterior, deşi cheltuielie determinate de pandemie, inclusiv vaccinuri, sunt diminuate, se înregistrează creşteri de cheltuieli.
"Fondurile se utilizează pentru finanţarea următoarelor categorii de cheltuieli: cheltuieli de personal pentru minister, unităţi subordonate inclusiv serviciile publice de ambulanţă, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a unităţilor ministerului subordonate, cheltuieli pentru programele naţionale de sănătate, desfăşurate de unităţile din subordinea autorităţilor publice locale, precum şi o serie de cheltuieli salariale pentru anumite categorii de personal medical din spitale, aflate în subordinea autorităţilor administraţiei- publice locale, respectiv din unităţile şi compartimentele de primiri-urgenţă, medici rezidenţi, cercetători, angajaţi din cabinetele de TBC şi sănătate mintală, din cabinetele de medicină şcolară. Programe naţionale de sănătate derulate prin structuri din subordinea, cheltuieli salariale pentru unele categorii de personal din spitalele subordonate, respectiv din unităţi şi compartimente de primiri urgenţe, rezidenţi şi cercetători din cabinetele TBC şi sănătate mintală, precum şi asistenţi comunitari, personal din unităţi de asistenţă medico-socială, transfer către bugetul fondului naţional de asigurări de sănătate, pentru centrele de permanenţă, centrele de testare şi monitorizare ai pacienţilor COVID, medicul de familie, indemnizaţia de hrană, sprijin şi asistenţă umanitară pentru cetăţenii din Ucraina şi medicamente pentru pensionarii cu venituri reduse, cheltuieli de capital", a arătat ministrul. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citeşte şi:
LIVE UPDATE Parlament: Dezbaterea bugetului de stat pe 2023 a început în comisiile parlamentare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nicușor Dan îi primește la Cotroceni pe lidera opoziției din Belarus și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare
Președintele Nicușor Dan îi primește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, și pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, transmite Administrația Prezidențială. Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus, va fi primită de Nicușor Dan la ora 12:00.
Bolojan: Declarația liderei AfD e inacceptabilă; retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a criticat, marți, declarațiile făcute de lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor din Germania, el afirmând că retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism. ''Declarația liderei AfD, Alice Weidel, potrivit căreia românii 'jef
Luca Niculescu: Parteneriatul strategic cu SUA este esențial pentru securitatea României
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, marți, că parteneriatul strategic cu Statele Unite este esențial pentru securitatea României, precizând că se va întâlni cu subsecretarul de stat american al Apărării, Elbridge Colby, în cursul vizitei pe care înaltul oficial american o va efectua începând de miercuri în R
Niculescu: Relația cu președintele Dan este una de încredere, de respect reciproc
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că are un dialog constant cu președintele Nicușor Dan, bazat pe 'o relație de încredere și respect reciproc', pornind de la coordonatele constituționale ale fiecărei funcții. El a fost întrebat,
Niculescu: Angajarea răspunderii Guvernului poate fi luată în calcul, dacă vrem să avansăm repede pe unele dosare
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că varianta angajării răspunderi pe anumite dosare este una care poate fi luată în calcul de actuala guvernare, în măsura în care se dorește avansarea mai rapidă pe anumite dosare. El a fost î
Luca Niculescu: Vor exista propuneri de eșalonare pentru plata celor 5 miliarde de lei datorate magistraților
Prim-ministrul Luca Niculescu declară că vor exista propuneri de eșalonare a plății celor 5 miliarde de lei reprezentând drepturi salariale restante ale magistraților. 'Statul român trebuie să respecte hotărârile judecătorești și să își achite obligațiile. Este o stare de tensiune pe care evident că nu vrem să o pre
Abrudean: Afirmațiile liderei AfD la adresa românilor care trăiesc în Germania - cel puțin condamnabile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, marți, că afirmațiile făcute de lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor care trăiesc în Germania sunt 'cel puțin condamnabile' și reprezintă o 'lipsă de respect' față de o comunitate de aproape un milion de oameni.
Premierul Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor. 'Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027. Nu-mi imaginez ca după doi ani să nu existe o mărire a pensiilor. (...) Trebuie să așt
Luca Niculescu: Vom ști în două-trei săptămâni care este exact situația fiscal bugetară
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, urmează să prezinte peste două-trei săptămâni o serie de date privind situația fiscal bugetară a țării. 'Mai avem de cules niște date pentru a vedea cum arată exact situația bugetară fiscală a țării. Va exista o comunicare din partea Ministerului ș
Sighiartău (PNL), către liderul AfD: Românii din diaspora nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua
Deputatul PNL Robert Sighiartău i-a transmis, marți, liderului partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, că românii din diaspora nu sunt cetățeni europeni de mâna a doua și nu are dreptul să pună o etichetă jignitoare pe o întreagă comunitate. 'Doamna Alice Weidel, românii nu jefuiesc Germania. Rom
Niculescu: România și Turcia - unite printr-un parteneriat strategic solid, interese și responsabilități comune la Marea Neagră
România și Turcia sunt unite printr-un parteneriat strategic solid, interese convergente și responsabilități comune la Marea Neagră, a declarat marți prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a participat marți seară la evenimentul dedicat Zilei Naționale a Republicii Turcia, desfășurat la Opera Națională București. 'Îmi face o de
Moșteanu: Deficitul bugetar a scăzut și investițiile au crescut față de 2025; PSD și AUR au inventat cifre
Deputatul USR Ionuț Moșteanu le reproșează reprezentanților PSD și AUR că 'au inventat cifre' despre economia țării. Declarația lui Moșteanu vine după ce Ministerul Finanțelor a publicat marți Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul III. 'După primele nouă luni: deficitul a scăzut de la 5,31% la 3,81% din PIB față de aceeași
Premierul - discuție telefonică cu Mathias Cormann: România rămâne deplin angajată în obiectivul de a deveni membră a OCDE
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut marți o discuție telefonică cu secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Mathias Cormann, în urma căreia a transmis că România rămâne pe deplin angajată în obiectivul de a deveni membră a familiei OCDE cât mai curând posibil. <blockquote class="twitte
Buzoianu: Doamna Mateescu are o platformă și din partea Ministerului Mediului să acopere sutienele de lux cumpărate
Deputata USR Diana Buzoianu a declarat marți că se bucură pentru Elena Mateescu, directoarea Administrației Naționale de Meteorologie, 'că are o platformă' și din partea Ministerului Mediului 'să acopere sutienele de lux cumpărate' și achizițiile directe 'date cu dedicație la două firme care aveau cu totul alt obiect de activitate'.
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu




