logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Premierul Ciucă, primit de Roberta Metsola la Parlamentul European

Imagine din galeria Agerpres

Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Daniel Florea, transmite: Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, l-a primit, miercuri, la sediul Legislativului UE, pe premierul Nicolae Ciucă, în cadrul vizitei de două zile pe care o efectuează la Bruxelles.

Cei doi înalţi oficiali urmează să aibă o întrevedere în cadrul căreia unul dintre subiectele abordate va fi, cel mai probabil, şi cel legat de aderarea României la Spaţiul Schengen.

Şeful Executivului de la Bucureşti va semna şi în Cartea de Onoare a Parlamentului European.

Prim-ministrul este însoţit şi de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Miercuri, experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre prezintă, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria. AGERPRES/(editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

** Citeşte şi:

 

Ciucă, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii de afaceri româno-belgiene: Anul viitor, bugetul cercetării-dezvoltării va fi dublu, dacă nu triplu

 

 VIDEO Ciucă a participat, la Bruxelles, alături de omologul belgian la semnarea unor documente bilaterale de cooperare în domeniul nuclear

 

Ursula van der Leyen: Am mulţumit României pentru solidaritatea cu Republica Moldova în criza energetică

 

Metsola, după întrevederea cu Ciucă: Locul României este în Schengen

 

VIDEO Ciucă: Republica Moldova, Georgia, Ucraina au nevoie de susţinere; România va contribui la fondurile voluntare ale NATO

 

VIDEO Ciucă: România - contributor responsabil la promovarea securităţii euroatlantice; consolidarea posturii de apărare a NATO unitară - esenţială

 

VIDEO Stoltenberg: România este un aliat foarte valoros, iar NATO este pregătită să o apere

 

VIDEO Ciucă: Am accentuat în discuţia cu Stoltenberg necesitatea ca NATO să monitorizeze atent, în continuare, situaţia din Marea Neagră

 

Ciucă: Concluzii foarte bune ale recentei misiuni de evaluare confirmă pregătirea României cu privire la Schengen

 

Aderarea României la Schengen, între subiectele discutate de premierul Ciucă cu preşedintele Parlamentului European

 

Premierul Ciucă discută cu Ursula Von der Leyen la sediul Comisiei Europene 

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 25-06-2026 18:03

Nicușor Dan l-a decorat pe Lech Walesa: Libertatea nu este de la sine înțeleasă

Libertatea nu este de la sine înțeleasă, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, după ce l-a decorat pe fostul președinte al Poloniei, lider al mișcării Solidaritatea, Lech Walesa. Nicușor Dan i-a conferit fostului șef de stat Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, 'în semn de înaltă apreci

Politic 25-06-2026 17:20

MAE: România nu a fost parte din conflictul SUA - Iran; deciziile - în conformitate cu prevederile Cartei ONU

România nu a fost parte a conflictului SUA - Iran, prioritatea țării noastre fiind sprijinirea constantă a eforturilor diplomatice care au avut ca scop dezescaladarea regională și obținerea unui climat de pace și securitate în Orientul Mijlociu, a informat MAE joi. Ministerul român amintește că decizia României a fost l

Politic 25-06-2026 16:33

Ludovic Orban: PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Grindeanu

Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, 'decât dacă vor să se sinucidă politic' și să îi lase 'fără speranță și fără reprezentare politică' pe toți românii care cred în 'democrație, drepturi și libertăți, integritate și compete

Politic 25-06-2026 16:16

Nicușor Dan: Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România

Următorul Summit al Flancului estic va avea loc în România, a anunțat, joi, președintele Nicușor Dan în cadrul unei declarații de presă comune cu liderii care au participat la reuniunea acestui format, la Gdansk. 'Am fost de acord că următoarea reuniune în acest format va avea loc în România la înc

Viata Parlamentara 25-06-2026 16:09

Parlamentul se reunește în ședință comună pe 29 iunie, prilej cu care președintele Israelului va adresa un mesaj

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, joi, convocarea unei ședințe comune a Parlamentului în data de 29 iunie, în care președintele Statului Israel, Isaac Herzog, care se va afla în vizită oficială în România, va transmite un mesaj. Potrivit unui memorandum aprobat de conduc

Politic 25-06-2026 16:07

MAE/Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg - declarat persona non grata de Federația Rusă

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata și partea rusă a decis retragerea consimțământului pentru înființarea postului consular respectiv, a anunțat, joi, Ministerul Afacerilor Externe. MAE a precizat că decizia a fost comunicată ambasadorului României

Politic 25-06-2026 14:16

Geoană: Proiectul Băncii multilaterale pentru Apărare, Securitate și Reziliență devine realitate; România - membru fondator

Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană anunță că proiectul Băncii multilaterale pentru Apărare, Securitate și Reziliență, pe care l-a inițiat în perioada când era la vârful Alianței Nord-Atlantice, devine realitate, România fiind membru fondator. ''Fericit și mândru să văd proiectul Băncii m

Politic 25-06-2026 13:39

Manda (PSD), despre Bolojan: V-ați prezentat ca un om serios, riguros, scrupulos; în realitate, v-ați dovedit un mincinos

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, îl acuză pe președintele PNL, Ilie Bolojan, că 's-a dovedit un mincinos' și spune că după ce liderul liberalilor a declarat că este dispus să voteze un Guvern minoritar PSD, s-a răzgândit. 'Domnule Bolojan, v-ați prezentat ca un om serios, riguros, scrupulos. În realitate, v-ați dovedit un

Politic 25-06-2026 13:14

Sibiu: Președintele filialei USR aunță că partidul său poate să propună un premier, agreat de PNL și UDMR

Președintele filialei județene Sibiu a USR, deputatul Adrian Echert, a declarat joi într-o conferință de presă, că formațiunea sa este pregătită să propună un candidat pentru funcția de prim-ministru, cu condiția ca acesta să fie agreat și de PNL și UDMR, în contextul negocierilor pentru formarea viitorului guvern. 'Noi ne vom lupta până

Politic 25-06-2026 13:09

Proiect USR: Însoțitorii pacienților oncologici vor beneficia concediu și indemnizație și pe durata investigațiilor medicale

Însoțitorii pacienților oncologici ar putea beneficia de concediu și indemnizație și atunci când îi însoțesc pe aceștia la investigații medicale, conform unui proiect USR. În prezent, însoțitorii pacienților oncologici beneficiază de concediu și de indemnizația aferentă doar atunci când îi însoțesc pe aceșt

Viata Parlamentara 25-06-2026 12:26

Diana Tușa: Copiii noștri merită protecție reală, nu judecători 'înțelegători' cu abuzatorii

Deputata PSD Diana Tușa, președintele Comisiei speciale comune parlamentare pentru combaterea traficului de persoane, afirmă că, în cazuri de abuz sexual asupra copiilor, clemența nu este o virtute, ci e complicitate, iar copiii merită protecție reală, nu judecători 'înțelegători' cu abuzatorii. Reacția acesteia vine după ce un inculpat con

Politic 25-06-2026 12:17

Cseke Attila: Este nevoie de un acord politic pentru formarea unui Guvern pro-occidental

Ministrul interimar al Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, joi, cu ocazia unei vizite în județul Vaslui, că este necesar un acord politic în vederea formării unui Guvern pro-occidental. 'Este important ca în aceste zile să existe un acord între formațiunile politice care pot forma un Guvern pr

Politic 25-06-2026 11:18

Atenționare de călătorie MAE: Serbia - demonstrații și proteste stradale în Belgrad și în alte localități

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia cu privire la desfășurarea, pe 27 și 28 iunie, a unor demonstrații și proteste stradale în Belgrad și în localitățile Kragujevac și Kraljevo. MAE recomandă cetățenilor români să ma

Politic 25-06-2026 10:37

Fifor: România nu își poate permite ca instabilitatea politică să transforme o oportunitate strategică într-o vulnerabilitate națională

Deputatul PSD Mihai Fifor avertizează că absența unui guvern stabil de peste șase săptămâni reprezintă, în opinia sa, 'adevărata vulnerabilitate strategică' a României. El subliniază că, în timp ce capitalele statelor aliate își stabilesc prioritățile pentru Summitul NATO de la Ankara, România consumă timp și energie într-o c

Politic 25-06-2026 00:05

Nicușor Dan: Deciziile pe care le iau - pentru binele României; uneori e mai greu să distingi între pași

Președintele Nicușor Dan afirmă că înțelege foarte bine responsabilitatea mandatului său, iar deciziile pe care le ia sunt pentru binele României, dar susține că 'uneori e mai greu să distingi între pasul 1, pasul 2, pasul 3'. 'Eu sunt o persoană care are o istorie de 20 de ani și în momentul în care i