Szabo Odon: Ne trebuie proiecte comune mari; UDMR nu susţine moţiunea împotriva ministrului Bode
UDMR face un apel la unitate în vederea aderării României în Spaţiul Schengen şi nu susţine moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, deputatul Szabo Odon, vicelider al grupului UDMR.
"Creşterea încrederii în instituţiile statului este poate cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă un demnitar, un politician. Credem cu tărie că rolul instituţiilor publice este să fie în slujba cetăţeanului. Topul încrederii astăzi în instituţiile publice este condus de pompieri şi SMURD, două instituţii aflate în subordinea MAI. O analiză mai serioasă, însă, ne-ar arăta şi problemele din cadrul ministerului: şi lipsa acută de resurse umane, buget insuficient, greşeli individuale transferate peste întregul sistem", a afirmat deputatul UDMR, la dezbaterea moţiunii simple intitulată "Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat".
Potrivit acestuia, "din păcate, în România ultimilor ani prea uşor se formulează acuzaţii".
"Prea uşor strigăm 'corupţie, incompetenţă', şi în schimb foarte greu realizăm propuneri de proiecte comune, strategice, transpartinice, multianuale. Din păcate, se pare că o parte a clasei politice nu poate mai mult decât atât. Oricât de supăraţi am fi fost noi pentru folosirea într-un cadru neadecvat a salutului "Jó napot" nu credem, nu credeam şi nu puteam fi convinşi, sub nicio formă că preşedintele Iohannis ar fi avut orice treabă cu achiziţia de BMW la Poliţie. Acest tip de acuze fără dovezi nu fac altceva decât erodează din nou încrederea în instituţiile statului", a transmis parlamentarul în plenul Camerei Deputaţilor.
Szabo Odon a făcut un apel la unitate către parlamentarii din toate partidele.
"Ne trebuie proiecte comune mari. Poate că de la momentul asumării dezideratelor naţionale de aderare la NATO şi UE nu s-a mai reuşit acest lucru. Noi, UDMR, susţinem că în cel puţin trei domenii ar trebui să căutăm să implementăm astfel de deziderate - zona educaţiei, sănătăţii şi a siguranţei cetăţenilor. Săptămânile care vin sunt cruciale şi pentru accederea ţării noastre în zona Schengen. Hai să demonstrăm că putem fi solidari şi fiecare partid reprezentat în familiile politice europene să realizeze un lobby, presiune pentru a avea cu toţii un succes, Sunt convins că sistem perfect nu există, lipsurile trebuie asumate şi corectate, însă cred şi că nu trebuie să fim, prin mesajele noastre, demoralizatorii propriilor cetăţeni. UDMR este parte a acestei guvernări şi nu va susţine prin vot această moţiune simplă", a concluzionat deputatul UDMR. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Bode, despre acuzaţiile de plagiat: Demersul USR - penibil, plin de minciuni
* Bode: Textul moţiunii - ilogic, plin de minciuni; un ghiveci, o shaorma cu de toate
* Drulă către Bode: Sunteţi o vulnerabilitate de securitate pentru România
* George Simion: Ministrul Bode trebuie să plece
* Bode spune că teza sa de doctorat nu e contestată de 'nicio voce academică'
* Ionuţ Stroe: Moţiunea USR - o nouă acţiune de PR a unui partid mic, a unui partid gălăgios
* Radu Cristescu (PSD): Moţiunea USR împotriva ministrului de Interne este, de fapt, un autodenunţ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
Conferință de presă - la Cotroceni; Nicușor Dan: Voi vorbi despre provocările ultimelor luni și prioritățile următoare
Președintele Nicușor Dan va susține marți seara, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni. 'Despre provocările ultimelor luni și prioritățile pentru perioada următoare voi vorbi deschis în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, la Palatul Cotroceni', a precizat ș
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine
Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s
VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.
Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par
VIDEO Nicușor Dan: Am discutat cu președintele CE pentru un angajament european puternic în regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, luni, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată la București, despre un angajament european ''puternic'' în regiunea Mării Negre și susținerea hub-ului de securitate în această zonă. ''Am discutat cu doamna președinte von der Leyen pentru un angajament europ
VIDEO Ursula von der Leyen: 10 milioane de euro pentru România, destinați finanțării operațiunilor de căutare și salvare
Comisia Europeană alocă o sumă suplimentară de 10 milioane de euro autorităților române pentru operațiuni de căutare și salvare în Marea Neagră, a declarat președinta CE, Ursula von der Leyen, luni, în cadrul unei conferințe de presă alături de președintele Nicușor Dan. Această inițiativă consolidează capacitatea Uniunii Euro














