VIDEO Preşedintele Georgiei, la Palatul Victoria; discuţii despre situaţia de securitate din regiune şi proiectele bilaterale de cooperare
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu preşedintele Georgiei, Salome Zurabichvili, fiind trecute în revistă bunele relaţii dintre cele două state, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre şi proiectele bilaterale de cooperare.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prim-ministrul Ciucă a adresat felicitări preşedintelui Georgiei, care efectuează o vizită oficială în România, pentru obţinerea perspectivei europene şi a oferit sprijinul pentru îndeplinirea condiţionalităţilor necesare obţinerii statutului oficial de ţară candidată.
"Cei doi oficiali au discutat despre marile proiecte de infrastructură menite să lege porturile georgiene de Constanţa şi Asia Centrală, prin intermediul Mării Caspice, via Caucazul de Sud şi Marea Neagră, de România şi Uniunea Europeană - cablu pentru energie electrică, cablu de date, linii de transport naval şi proiecte de conectivitate între cele două state", se precizează în comunicat.
Preşedintele Georgiei a mulţumit României pentru tot sprijinul acordat, inclusiv în ceea ce priveşte cererea de aderare la Uniunea Europeană şi susţinerea constantă pentru aderarea la NATO.
"Doamna Zurabichvili a subliniat sprijinul masiv al populaţiei - peste 80% - pentru drumul european al Georgiei şi provocările dificile cu care se confruntă Georgia astăzi: două teritorii ocupate de către Federaţia Rusă, Abhazia şi Osetia de Sud, un flux constant de refugiaţi ucraineni şi un aflux de cetăţeni ruşi. Preşedinta Georgiei a menţionat responsabilitatea pe care noul statut privind perspectiva aderării la UE o impune, precum şi mobilizarea societăţii pentru a îndeplini condiţionalităţile prevăzute în Rezoluţia Consiliului European", se arată în comunicatul Guvernului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
VIDEO Preşedintele Georgiei, Salome Zourabichvili, primită la Palatul Cotroceni
Sursa foto: Guvernul României / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvern: OUG pentru debirocratizare în domeniul sistemelor de securitate privată
Guvernul a adoptat, în ședința de luni, o ordonanță de urgență care vizează debirocratizarea în domeniul sistemelor de securitate privată. Intervențiile legislative susțin un echilibru între cerințele de securitate și necesitatea simplificării procedurilor administrative, se arată într-un comunicat de presă transmis de
UPDATE/Pîslaru anunță că a fost finalizată analiza cererii de plată nr. 4, la Bruxelles: Vom avea o cerere curată
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni că a fost finalizată analiza cererii de plată nr. 4 din PNRR și că nu au fost identificate probleme. El a menționat că luni dimineață a avut o întâlnire la Bruxelles cu directorul general al SG REFORM, Celine Gauer. 'Avem confir
UPDATE Două ordonanțe de urgență pentru accelerarea absorbției fondurilor europene, aprobate luni de Guvern
Executivul a aprobat luni două ordonanțe de urgență, inițiate de Ministerul Finanțelor, care accelerează absorbția de fonduri europene, a anunțat ministrul de resort, Alexandru Nazare, într-o conferință la finalul ședinței de Guvern. 'Este vorba de două ordonanțe de urgență care, practic, accelerează absorbția fondurilor europene, fi
Parlamentarii PACE - Întâi România vor vota la vedere pentru moțiunea de cenzură
Parlamentarii Grupului PACE - Întâi România vor vota la vedere, marți, pentru moțiunea de cenzură, a anunțat liderului grupului, Adrian Peiu. 'Consecvenți cu inițiativa de a depune această moțiune de cenzură a cărei necesitate a fost susținută de Grupul PACE - Întâi România încă dinainte de a se ve
Măsuri derogatorii care să permită accelerarea implementării proiectelor de digitalizare finanțate prin PNRR, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat luni, prin ordonanță de urgență, completarea OUG nr. 89/2022, în vederea introducerii unor măsuri derogatorii care să permită accelerarea implementării proiectelor de digitalizare finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ vizează crearea ca
OUG pentru realizarea rapidă a unora dintre investițiile din industria de apărare, aprobată de Guvern
Guvernul a adoptat luni un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative care vizează adaptarea cadrului legal pentru realizarea rapidă a unora dintre investițiile din industria de apărare. Potrivit unui comunicat al Executivului, noile soluții legislative sunt adoptate de Guvern în contextul &icir
Proiect de lege privind facilitarea obținerii probelor electronice în cadrul procedurilor penale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat, luni, un proiect de lege privind facilitarea obținerii de probe electronice în cadrul procedurilor penale. Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de lege transpune în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2023/1544 și instituie obligația operatorilor economici care furnizează servicii electr
Pîslaru: Guvernul ar putea să adopte marți proiectul privind primele didactice; se așteaptă avizul Consiliului Legislativ
Guvernul ar urma să aprobe marți dimineață, într-o nouă ședință extraordinară, un act normativ privind acordarea primelor didactice către profesori, în măsura în care proiectul va primi avizul Consiliului Legislativ, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă.
Nazare: Facem tot ce putem să convingem Pfizer, astfel încât să diminuăm efectele adverse ale sentinței
România așteaptă răspuns de la compania Pfizer, după ce i-a transmis că dorește convertirea sumei de 3,4 miliarde de lei, la care se adaugă penalități, datorată pentru achiziția de vaccin Covid-19, în produse medicale utile, precum și sistarea dobânzilor, pe parcursul negocierilor care sunt în desfășurare, a afirmat, luni seara, ministrul Finanțelor,
Pîslaru: România a încheiat negocierile cu Norvegia și cu țările din SEE pentru o finanțare de 497,6 milioane de euro
România a încheiat negocierile cu Norvegia și cu țările din Spațiul Economic European, Liechtenstein și Islanda, pentru a putea beneficia de o finanțare de 497,6 milioane de euro, a declarat luni seara, la finalul ședinței de Guvern, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru. 'Vom avea această sumă de jumătate de mil
Motreanu: Semnarea moțiunii de cenzură nu echivalează automat cu susținerea ei la vot; inclusiv în PSD există opinii divergente
PNL este pregătit pentru 'bătălia' care trebuie dată în Parlament, a declarat, luni, secretarul general al partidului, Dan Motreanu, menționând că semnarea moțiunii de cenzură nu echivalează automat cu susținerea acesteia la vot. Potrivit liberalului, există parlamentari, inclusiv din PSD, care, deși au semnat, nu împărtășesc această
Senat: Victoria Stoiciu a anunțat că va activa ca senator independent
Senatoarea Victoria Stoiciu, care și-a anunțat, săptămâna trecută, demisia din PSD după ce a refuzat să semneze moțiunea de cenzură inițiată împotriva Guvernului Bolojan, a anunțat luni, la finalul ședinței de plen, că va activa ca senator independent. 'Începând cu data de astăzi nu voi mai activa în grupul PSD, ci voi activa
Iordănescu și fotbaliștii care au câștigat Cupa Campionilor Europeni acum 40 de ani - decorați de președintele Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a semnat luni decretul de decorare a fotbaliștilor și antrenorilor care, acum 40 de ani, pe 7 mai 1986, au câștigat Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla. Potrivit Administrației Prezidențiale, dorind a-i omagia pe componenții echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei 'Steaua', care, prin obținerea uneia dintre cele
Ședință extraordinară de Guvern - proiectele de OUG privind accelerarea absorbției fondurilor europene, pe agendă
Guvernul urmează să aprobe în ședința extraordinară de luni seara un proiect de ordonanță de urgență pentru acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului în vederea accelerării absorbției fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană de către unitățile, subdiviziunile administrativ-teritoriale. Un alt proiect de ordonanță de urgență
VIDEO Nicușor Dan: Dacă SUA se vor dezangaja parțial din Europa, Europa va reuși să compenseze
Președintele Nicușor Dan a declarat luni, la Erevan, că Europa este capabilă să compenseze o eventuală reducere a implicării Statelor Unite în securitatea continentului.







