VIDEO Nicolae Ciucă: Proiectul de buget, elaborat până pe 20 octombrie, pentru a fi supus dezbaterii parlamentare în noiembrie
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat miercuri că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.
"Ministerul Finanţelor, în deplină coordonare cu ordonatorii principali de credite, vor veni în primă lectură cu bugetul, nu mai târziu de 20 octombrie, astfel încât la nivelul Guvernului să fie adoptat nu mai târziu de 27 octombrie, iar în luna noiembrie bugetul să intre la analiză şi vot în Parlament", a spus Ciucă, în debutul şedinţei de guvern.
El a menţionat că acest proiect va permite continuarea investiţiilor, implementarea programelor din PNRR, gestionarea deficitului bugetar şi a inflaţiei, dar şi creşteri de salarii şi pensii.
"Am discutat şi ne-am asumat să venim cu proiectul de buget în luna octombrie, proiect de buget prin care vom asigura continuitatea programelor de investiţii. De asemenea, vom asigura implementarea programelor din PNRR. Ne vom asigura de asemenea că vom fi în măsură să gestionăm deficitul bugetar şi inflaţia. Concomitent cu identificarea resurselor bugetare pentru mărirea salariilor şi a pensiilor începând cu anul viitor. Totodată, asigurând măsurile necesare pentru protejarea populaţiei vulnerabile", a mai spus el. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citeşte şi:
- VIDEO Ciucă precizează că săptămână viitoare urmează să fie aprobat actul normativ pentru compensarea preţului la caburant
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alina Gorghiu: Eu voi rămâne în PNL; voi merge cu această procedură în instanță
Fostul președinte al PNL Alina Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea, a declarat luni, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL de a demisiona, că rămâne în partid și va contesta în instanță. 'Sunt în partidul acesta de zeci de ani și de aici nu am să plec eu, au plecat mulți alții de-a lungul timpului. Un
Parlament - audieri miniștri/ Romeo Lungu - aviz negativ în comisiile de specialitate
Romeo Lungu, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din partea PSD, a primit luni aviz negativ pentru acest portofoliu în comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților. Votul la Romeo Lungu a fost: 19 voturi ''pentru'', 18 ''împotrivă'' și două abțineri.
Bode: În doar două săptămâni, PNL a reușit să se degradeze atât de mult
Deputatul PNL Lucian Bode, unul dintre cei cinci liberali cărora li s-a cerut demisia din partid, spune că s-a ajuns mult prea departe, iar în doar două săptămâni PNL a reușit ''să se degradeze atât de mult''. ''Simbolul care nu mai seamănă cu PNL. Mulți m-au întrebat ce fac. Azi, la ora 12:00, mă uitam la desenu
Constantin Toma, despre guvernul Veștea: Este o formulă încropită, sper să nu treacă
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat luni, pentru AGERPRES, că speră ca guvernul propus de Adrian Veștea să nu fie votat, considerând că 'formula este una încropită cu oameni care nu sunt la nivelul funcțiilor nominalizate'. 'Este o formulă care nu poate ajuta țara în niciun f
LIVE UPDATE Parlament/ Miniștrii propuși în Guvernul Veștea - audiaţi în comisiile de specialitate
Miniștrii propuși în Cabinetul Veștea sunt audiaţi luni în comisiile de specialitate ale Parlamentului. UPDATE ORA 13.45 Parlament - audieri miniștri/ Ro
Ultimatumul dat de PNL lui Adrian Veștea și altor patru liberali de a părăsi partidul a expirat
Ultimatumul dat de conducerea PNL celor cinci membri ai partidului - Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu - de a părăsi formațiunea liberală a expirat luni, la ora 12:00, astfel că aceștia urmează să fie excluși din rândul liberalilor.
Alin Tișe (PNL) critică atitudinea partidului său: Țara are nevoie de guvern. Acum
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, liberalul Alin Tișe, a criticat, luni, atitudinea partidului său față de formarea unui nou Executiv, într-o postare pe pagina sa de socializare, intitulată 'Spiritul Nebuniei', și a subliniat că 'țara are nevoie de guvern'. 'Privesc declarațiile PNL de azi. Mă întreb: unde se termină
UPDATE Parlament/ Plenul comun se reunește luni, de la ora 21:30, pentru votul în cazul Guvernului Veștea
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca plenul comun în care se va da votul în cazul Guvernului condus de Adrian Veștea să aibă loc luni, începând cu ora 21:30. Tot luni, de la ora 12:00 la ora 21:00, vor avea loc audierile în comisii în cazul persoanelor propuse pentru funcția de ministru.
Liberalii solicită excluderea denumirii 'PNL' de pe lista Guvernului: E abuzivă
PNL a cerut, luni, suspendarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerelor Parlamentului care avea ca ordine de zi stabilirea calendarului dezbaterii și votului privind Guvernul Veștea, pe motiv că înscrierea în dreptul prim-ministrului desemnat a denumirii 'PNL' ca apartenență politică este 'falsă, abuzivă', liberalii solicitând ca
UPDATE Şedinţa Birourilor reunite ale Parlamentului - suspendată; va fi reluată la ora 10:45
Ședința Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, programată luni, la ora 10:00, a fost suspendată, urmând să fie reluată la ora 10:45, ordinea de zi nefiind aprobată. Deputatul liberal Adrian Cozma a precizat că, la începutul ședinței, liderul grupului PNL a solicitat să fie suspendată întâlnirea, deoarece lista de miniștri care
Ludovic Orban spune că nu se mai simte reprezentant de Nicușor Dan și că ar putea susține demiterea acestuia
Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, afirmă că nu se mai simte reprezentat de președintele Nicușor Dan și că ia în calcul necesitatea demiterii acestuia din funcție. 'Pe mine nu mă mai reprezinți. Să nu te miri dacă voi ajunge să te consider în curând cea mai mare amenințare pentru democrația din România. Și că voi acționa în
Năsui susține revenirea cotei de TVA la 19% și renunțarea la legea salarizării unitare
Deputatul USR Claudiu Năsui propune cinci măsuri pe care, în opinia sa, viitorul guvern ar trebui să le adopte pentru a sprijini economia României. Într-o postare publicată luni pe Facebook, Năsui susține reducer
Peiu spune că votarea Guvernului ar aduce 'prăbușirea' AUR: De ce s-ar autodistruge AUR pentru a salva PSD?
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că votarea Cabinetului Veștea de către parlamentarii formațiunii ar aduce ''prăbușirea'' partidului. El spune că președintele Nicușor Dan și PSD se află în situația dificilă de a propune un Guvern care nu poate să treacă de votul Parlamentului, iar singura ieșire pe care au găsit-o
Program de guvernare/ Atingerea până în 2030 pentru Educație a țintei de 15% din bugetul general consolidat
Atingerea până în 2030 a țintei de alocare a 15% din bugetul general consolidat pentru Educație și până la 1% pentru Cercetare, reprezintă obiective ale Guvernului Veștea, potrivit programului de guvernare depus duminică la Parlament. 'România trebuie să pregătească și să transfere prin educație cele opt competențe-
Program de guvernare/Măsuri de creștere a accesului echitabil la cultură și educație prin cultură pentru toate categoriile sociale
Reinstituirea valorile umanismului într-o societate digitalizată, marcată de tensiuni sociale, conflicte geopolitice și polarizări ale sferei publice, măsuri de creștere a accesului echitabil la cultură și educație prin cultură pentru toate categoriile sociale, de protejare și valorificare a patrimoniului, de promovare a culturii contemporane și, de asemenea, d

