Iohannis, despre bugetul pe 2023: Trebuie să avem grijă să nu ne întindem mai mult decât permite pătura
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că priorităţile bugetului pe anul viitor sunt aceleaşi ca până în prezent, şi anume dezvoltarea, investiţiile, sustenabilitatea, pensiile, salariile şi un trai decent, şi a subliniat că, în contextul actual complicat, trebuie "să nu ne întindem mai mult decât permite pătura".
"Priorităţile sunt mereu aceleaşi: dezvoltare, investiţie, sustenabilitate, salarii, pensii, trai decent. Lucrurile nu vor fi absolut noi, temele pe care le-a prezentat coaliţia de la începutul guvernării vor rămâne în continuare temele centrale. Sigur, dacă la acestea nu se adaugă o situaţie care nu depinde de noi; dacă de exemplu preţurile pe energie cresc mai mult decât s-au făcut calcule până acum, acum trebuie adaptat acest obiectiv. Dar este la fel de bine posibil să scadă un pic şi atunci banii vor fi disponibili, sper eu, pentru lucrări de infrastructură, pentru investiţii care reprezintă cea mai bună variantă pentru a avea o creştere sustenabilă, adică o creştere care este continuă, nu într-o lună mai mult, pe urmă mai puţin. Lucrurile trebuie bine balansate şi trebuie să avem grijă în acest context complicat să nu ne întindem mai mult decât permite pătura, fiindcă nu ştim ce alte crize vor mai veni, nu ştim cum se va dezvolta situaţia pe frontul din Ucraina şi este foarte bine să fim pregătiţi să folosim banii de care dispunem pentru a permite creşterea economică, dar să nu folosim mai mult decât trebuie şi să rămânem într-un cadru macroeconomic sănătos", a spus Iohannis.
Coaliţia de guvernare a început discuţiile despre bugetul de stat pe anul viitor, a anunţat, marţi, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care a amintit că se urmăreşte ca acestea să fie finalizate în luna noiembrie.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce delegaţia României care participă, marţi şi miercuri, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. AGERPRES/(A - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Preşedintele Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU
Iohannis: Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internaţională
VIDEO Iohannis, la ONU: România a sprijinit şi va continua să sprijine Ucraina
Iohannis: Nu cred că în România vom avea o criză alimentară
Iohannis: Trebuie să evităm să risipim energia; nu se va întâmpla ca românii să stea în frig
Iohannis: Coaliţia funcţionează, Guvernul funcţionează
Iohannis: Renegocierea PNRR este posibilă, se poate face, dar nu pe mici bucăţele, ci în ansamblu
Iohannis: Este corect, rezonabil şi aşteptat să crească şi salariile şi pensiile
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește











