Proiectul privind interzicerea achiziţionării de programe antivirus din Federaţia Rusă - în şedinţa de guvern
Proiectul legislativ prin care se interzice achiziţionarea de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi provenind din Federaţia Rusă figurează pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de miercuri.
* Proiectul stabileşte cadrul juridic şi instituţional în vederea interzicerii achiziţionării şi utilizării de către autorităţile şi instituţiile publice, de la nivel central şi local, a produselor şi serviciilor software de tip antivirus provenind direct sau indirect din Federaţia Rusă sau de la un operator economic aflat sub controlul direct sau indirect al unei persoane fizice sau juridice din Federaţia Rusă.
Încălcarea acestor prevederi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 50.000 - 200.000 lei.
"În contextul războiului de agresiune asupra Ucrainei, tot mai multe state membre ale Uniunii Europene au emis recomandări sau acte normative cu caracter imperativ prin care au impus propriilor lor autorităţi şi instituţii publice să schimbe soluţiile antivirus dacă le folosesc pe cele de la Kaspersky Lab, deoarece există riscul ca Rusia să exploateze aceste soft-uri într-un atac cibernetic. Spre exemplu, Autoritatea germană BSI (Federal Office for Information Security) avertizează că riscul poate fi mai mare pentru companiile din domeniul infrastructurilor esenţiale", prevede expunerea de motive.
* Pe agenda Guvernului figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 129/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor. Conform acestuia, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, precum şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat nu vor mai fi exceptate de la obligaţia depunerii declaraţiei privind beneficiarul real.
Decizia vine după ce pe 15 iulie, Comisia Europeană a constatat că această exceptare referitoare la societăţile deţinute integral sau majoritar de stat "nu este conformă cu articolul 30 din Directiva (UE) 2015/849" şi a invitat România să adopte măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat, în termen de două luni de la primirea acestuia.
"Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat depun la înmatriculare şi ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăţilor", prevede proiectul.
Totodată, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale şi societăţile deţinute integral sau majoritar de stat, înmatriculate anterior intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, vor depune o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice.
* Guvernul urmează să suplimenteze cu 50 numărul unităţilor de învăţământ care beneficiază de Programulpilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii. În acest sens, va fi modificată Ordonanţa de urgenţă nr. 105/2022.
"În urma evaluării numărului de unităţi de învăţământ beneficiare a Programuluipilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 300 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, s-a constatat faptul că raportând numărul de preşcolari şi elevi la bugetul aprobat şi alocat acestui scop, rămâne un excedent financiar care poate fi alocat pentru includerea în Programul pilot şi a altor unităţi de învăţământ preuniversitar aflate în medii dezavantajate geografic, economic şi social", se arată în preambulul proiectului.
* Pe agenda şedinţei de guvern figurează şi proiectul pentru modificarea HG nr. 536/2016 privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar. Sunt prevăzute următoarele stimulentelor financiare:
- la etapa naţională se acordă de către Ministerul Educaţiei, din fondurile alocate inspectoratului şcolar organizator al acestei etape a competiţiilor: premiul I - 1.000 de lei; premiul II - 700 de lei; premiul III - 500 de lei; menţiune - 300 de lei.
- la etapa internaţională a competiţiilor şcolare, categoria I, desfăşurate la nivel mondial, se acordă de către ME: premiul I/medalie de aur cu punctaj absolut 20.000 lei; premiul I/medalie de aur 15.000 lei; premiul II/medalie de argint 12.500 lei; premiul III/medalie de bronz 10.000 lei; menţiune 6.000 lei.
- la etapa internaţională a competiţiilor şcolare, categoria a II-a, desfăşurate la nivel european sau regional, se acordă de către ME stimulente în valoare de: premiul I/medalie de aur 7.500 lei; premiul II/medalie de argint 6.000 lei; premiul III/medalie de bronz 4.500 lei; menţiune 3.500 lei.
- pentru şcoala unde frecventează elevul premiat la competiţiile şcolare internaţionale categoria I şi respectiv a II-a, se acordă aceleaşi stimulente pe care le-a obţinut elevul. Stimulentele primite se vor utiliza pentru dotări destinate, cu prioritate, disciplinei corespunzătoare obţinerii performanţei şcolare.
- cuantumurile stimulentelor financiare acordate fiecărui elev care face parte din echipa/formaţia de elevi premiată la etapa naţională a competiţiei şcolare sunt următoarele: premiul I - 600 de lei; premiul II - 400 de lei; premiul III - 200 de lei.
* Cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, se menţine la valorile din semestrul II al anului şcolar 2021 - 2022, potrivit unui proiect de hotărâre. Astfel, cuantumul minim al burselor lunare de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de care pot beneficia elevii va fi de:
- 500 de lei, pentru bursa de performanţă,
- 200 de lei, pentru bursa de merit,
- 150 de lei , pentru bursa de studiu,
- 200 de lei, pentru bursa de ajutor social.
* Conform unui alt proiect de hotărâre aflat pe agenda şedinţei, se aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu: Piesele din tezaurul dacic furate de la Muzeul din Drents trebuie recuperate rapid
Piesele din tezaurul dacic furate de la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, trebuie recuperate rapid de autorități și să revină în siguranță în România, a transmis, s&aci
Lasconi, către Bolojan: Sfatul meu e să vă uitați în primul rând la cei angajați pe favoruri de partid
Președintele USR, Elena Lasconi, salută măsurile șefului Senatului, Ilie Bolojan, de eficientizare a activității instituției pe care o conduce, dar îl sfătuiește să aibă în vedere în primul rând angajații 'pe favoruri de partid', și nu 'oamenii care muncesc cu adevărat'. 'De mai bine de opt ani, eu și colegii mei din
Ministrul Afacerilor Externe se va întâlni marți, 28 ianuarie, cu secretarul general al NATO
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, se va întâlni marți, 28 ianuarie, cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Întâlnirea va avea loc la sediul NATO de la Bruxelles, a precizat un comunicat al NATO. 'Marți, 28 ianuarie 2025, Secretarul General al NATO, domnul Mark Rutte, se va întâlni cu Minist
Muraru, despre huduielile de la Iași: Un afront celor care au înfăptuit Unirea Principatelor
Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a afirmat că, pentru prima dată după Revoluția din Decembrie '89, 'partidele extremiste' au huiduit și jignit instituția Bisericii, la evenimentele organizate în Piața Unirii din Iași, de Ziua Unirii Principatelor Române. Potrivit acestuia,
24 Ianuarie/Bolojan, prezent la manifestările de la Focșani: 20 de ani am participat la Oradea
Președintele Senatului, Ilie Bolojan a participat, vineri, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române de la Focșani, El spune că a fost prezent la astfel de evenimente numai la Oradea, timp de 20 de ani, de când este în funcții publice. 'Am sărbătorit Ziua Unirii la Focșani. De 20 de ani de când sunt în fu
Primarul Iașiului: Huiduielile din Piața Unirii, un mesaj pentru cei care au guvernat și guvernează
Huiduielile din Piața Unirii sunt un mesaj pentru cei care au guvernat și guvernează, să se întoarcă mai atent cu fața către națiune, a declarat pentru AGERPRES primarul Iașiului, Mihai Chirica. 'Le mulțumesc tuturor celor care au venit cu adevărat de o zi importantă pentru națiunea română, iar huiduielile de azi sunt și un mes
Predoiu spune că modernizarea societății se poate face doar 'evitând întoarceri inutile pe drumul Istoriei'
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis vineri un mesaj cu ocazia Unirii Principatelor Române, în care susține că modernizarea societății și a statului se poate face doar 'evitând întoarceri inutile pe drumul Istoriei'. 'Unirea a deschis calea către legi și instituții moderne, calea către europenizarea țării, a ieș
Simion, la Marșul Unirii de la Iași: Am avut multă durere și multă, multă trădare acolo, în fruntea țării
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, i-a acuzat, vineri, pe liderii politici că au ales să fugă din calea poporului, absentând de la evenimentele din Piața Unirii de la Iași, după ce 35 de ani 'au trădat România'. Prezent la
Lasconi: Suntem mai dezbinați ca niciodată, ne-am împărțit în tabere; să nu uităm ce putem face împreună
Președinta USR, Elena Lasconi, a transmis vineri un mesaj cu ocazia Unirii Principatelor Române, în care îi îndeamnă pe români să fie uniți și puternici împreună, în condițiile în care, în prezent, suntem 'mai dezbinați ca niciodată'. '24 ianuarie este o zi importantă pentru noi toți - Ziua Unir
Iohannis: 24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintașii noștri
Președintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că ziua de 24 ianuarie constituie un moment de bilanț și de reflecție asupra moștenirii lăsate de înaintași. 'Această sărbătoare ne oferă prilejul de a aduce un pios omagiu tuturor celor care au promovat idealurile unioniste, care au ac
Ciolacu: Modernizarea națiunii - un proces de lungă durată ce necesită eforturi constante din partea întregii societăți
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, că modernizarea statului este un proces de durată, care necesită eforturi constante din partea întregii societăți. 'Unirea Țării Românești cu Moldova este exemplul grăitor cum un important proiect politic asumat în acord cu voi
Nicușor Dan, despre întâlnirea cu Lasconi: Avem maturitatea necesară să luăm decizia cea mai bună
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, în contextul candidaturii la prezidențiale, că se va întâlni cu președinta USR, Elena Lasconi, menționând că amândoi încearcă să găsească soluțiile cele mai bune pentru România și au maturitatea necesară să ia decizia cea mai bună. 'Am și discutat c
Nicușor Dan: Pentru România nu face bine ca, după anularea alegerilor, să fie suspendat președintele
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, consideră că suspendarea președintelui prin votul Parlamentului nu ar face bine imaginii României după ce au fost anulate alegerile prezidențiale. El a reiterat că România se află într-o criză a statului în ansamblu și sunt necesare probe suplimentare astfel încât oamenii să
Lasconi: Nu cred că a existat o influență din partea Rusiei la alegeri; nu am văzut nicio dovadă
Președinta USR, Elena Lasconi, nu crede că a existat o influență a Rusiei în desfășurarea alegerilor prezidențiale, punctând că nu a fost oferită 'nicio dovadă' în acest sens. 'Eu nu cred că a existat o influență din partea Rusiei. Așa suntem lăsați să credem. Cred că vine din altă parte ajutorul pe care l-a primi
Elena Lasconi anunță că se va întâlni cu Nicușor Dan pe 29 ianuarie
Președinta USR, Elena Lasconi, a precizat joi că se va întâlni pe 29 ianuarie cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, pentru a discuta despre candidatura la prezidențiale. 'Am intrat în turul doi. Nu văd cum eu aș putea să mă răzgândesc. Dar sunt un om rațional. O să am și o întâlnire cu Nicușor Dan (...), a