Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

USR a solicitat, miercuri, abrogarea "urgentă" a ordonanţei privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie, eliminarea taxelor din facturile de gaz şi energie, reducerea TVA la 5% şi vouchere pentru consumatorii vulnerabili.

Conform unui comunicat al USR transmis AGERPRES, actuala guvernare "nu a ştiut decât să-şi numească politrucii în funcţii - inclusiv la ANRE - şi să adopte măsuri alandala" de plafonare şi compensare a preţurilor la energie.

"Vine toamna şi PSD, PNL şi UDMR tot nu reuşesc să vină în faţa românilor cu soluţii reale la criza energiei. În timp ce liderii coaliţiei sunt în vacanţă sau inaugurează capele mortuare prin ţară, companiile din energie vorbesc de 'un risc major' ca întreg sectorul energetic să nu mai funcţioneze, iar românii nu ştiu ce să mai înţeleagă din declaraţiile şi promisiunile mincinoase rostogolite prin studiourile tv de reprezentanţii puterii. Acest Guvern antinaţional, care ne subminează sistemul energetic şi economia, trebuie să plece acasă", a transmis USR.

Conform acestui partid, "schemele de tip Caritas pe care le tot aduc în spaţiul public liderii Coaliţiei PSD-PNL vor fi plătite tot de noi şi de generaţiile care vin".

Deputatul USR Cristina Prună, vicepreşedinte al Comisiei de industrii, a afirmat că, în cazul în care Gazprom sistează livrările către UE, preţurile pentru energie şi gaze "vor exploda şi mai tare". În opinia sa, există un "risc major" ca România să aibă furnizori în incapacitate de plată din cauză că nu îşi primesc decontările de la stat şi nu vor mai avea bani să cumpere energia şi gazul din piaţă.

"PSD spune de reglementarea preţurilor la producător, ceea ce va bloca investiţiile de care avem atâta nevoie. PNL vine şi ne zice de supraimpozitarea companiilor din energie. Păi, care companii? Pentru că, la momentul actual, toate sunt supraimpozitate sau au profituri reglementate fie că vorbim de producători sau de furnizori. Se vorbeşte de speculă, însă această speculă tot statul a creat-o. Prin schema de plafonare dată la începutul lunii aprilie, prin care statul decontează oricât la oricine, dar doar în teorie, pentru că până acum nu au decontat niciun leu", a declarat Cristina Prună.

Potrivit acesteia, industria "a început deja să se închidă", iar la iarnă situaţia se va înrăutăţi. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.