Parlament: Grupurile parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus au fost desfiinţate
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, desfiinţarea Grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus.
Propunerea de desfiinţare a celor două grupuri de prietenie a fost făcută de Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI).
GRUI a informat Birourile permanente ale Parlamentului că grupurile parlamentare ale PSD şi AUR şi-au retras reprezentanţii din Grupul parlamentar de prietenie România - Federaţia Rusă şi a propus desfiinţarea acestui grup.
"În spiritul declaraţiei Parlamentului României privind situaţia din Ucraina, propunem Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor desfiinţarea Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă manifestându-ne astfel, o dată în plus, solidaritatea cu poporul ucrainean, victimă a agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei", se arată în adresa GRUI.
Şi Grupul de prietenie România - Republica Belarus a fost desfiinţat după ce PSD, PNL, USR şi UDMR şi-au retras membrii, dar şi ca urmare a adoptării la nivelul Uniunii Europene a unui pachet suplimentar de sancţiuni împotriva acestei ţări, ca urmare a sprijinului acordat Federaţiei Ruse "în organizarea agresiunii împotriva Ucrainei". AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Buzoianu: Din miliardele ce au venit prin PNRR pentru Ministerul Mediului am reușit să îndeplinim toate jaloanele
Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat marți că instituția pe care o gestionează a reușit îndeplinirea tuturor jaloanelor asumate prin PNRR, susținând că proiectele respective vor schimba fața României dacă vor fi folosite în anii următori. 'Avem astăzi imaginea unor proiecte care au prins contur
Ghinea (USR): PNRR - un plan de țară care a modernizat România; reformele au fost sabotate sistematic
Programul Național de Reziliență reprezintă un plan de țară adevărat, care a modernizat România și putea să o modernizeze și mai mult dacă era implementat așa cum era gândit 'și așa ce trebuia să se întâmple', dar în care reformele au fost sabotate în mod sistematic, a declarat marți senatorul USR Cristian Ghinea.
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Sorin Grindeanu: România a fost depășită de țări precum Kenya în clasamentul mondial al competitivității
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, acuză Guvernul Bolojan de faptul că 'sugrumă' economia, în contextul în care România a căzut 12 locuri în clasamentul competitivității globale. Țara noastră a fost întrecută de țări precum Ungaria, Bulgaria, Kenya sau Peru, scrie liderul PSD într-o postare pe Facebook.
Protest în Piața Victoriei/Simion: Le cer fermierilor să manifesteze pașnic; fac apel și la forțele de ordine să acționeze cu profesionalism
Președintele AUR, George Simion, a făcut marți un apel către cei care protestează în Piața Victoriei, îndemnând la calm și responsabilitate. Totodată, acesta a cerut forțelor de ordine să acționeze ''cu reținere și profesionalism''. ''Le cer fermierilor și tuturor protestatarilor să manifesteze pașnic, c
Pricopie: Ascensiunea radicalismului este alimentată și de eșecurile celor care guvernează
Democrația poate fi atacată chiar din interior de către cei care îi folosesc libertățile pentru a câștiga putere și apoi pentru a o deturna, a declarat marți rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, care este de părere că ascensiunea radicalismului este alimentată și de eșecurile celor care guvernează. 'De
Nicușor Dan: Sărbătoarea Roș Hașana ne amintește că buna conviețuire și demnitatea umană reprezintă valori universale
Sărbătoarea Roș Hașana ne amintește că buna conviețuire, solidaritatea și demnitatea umană reprezintă valori universale, a transmis, luni, președintele Nicușor Dan, cu prilejul Anului Nou iudaic 5787 și al împlinirii a 90 de ani de la unificarea comunităților evreiești și înființarea Federației Comunităților Evreiești din România (FCER).
Bolojan: Recunoștință pentru contribuția pe care comunitățile evreiești au avut-o în momentele importante ale istoriei României
Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj de recunoștință pentru contribuția pe care comunitățile evreiești din România au avut-o, de-a lungul sutelor de ani, în tot ceea ce înseamnă știință, medicină, arte, patrimoniu, precum și în momentele importante ale istoriei țării noastre. Acesta a participat luni, la
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Nicușor Dan: Articolul Recorder despre Pahonțu - tendențios și neserios; acuzația n-a fost probată
Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, în cadrul unui interviu acordat Euronews România, că articolul Recorder privind faptul că șeful SPP, Lucian Pahonțu, ar fi fost implicat în reprimarea din timpul Revoluției din 1989 este 'tendențios și neserios', iar acuzațiile nu ar fi fost probate de acest material. 'În primul r&aci
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind






