Iohannis: Întărirea prezenţei aliate în România, la Marea Neagră şi pe întreg Flancul Estic - obiectiv strategic
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat în cadrul reuniunii extraordinare a NATO faptul că întărirea prezenţei aliate în România, la Marea Neagră şi pe întreg Flancul Estic reprezintă un obiectiv strategic al ţării noastre, ca răspuns la implicaţiile agresiunii ruse asupra securităţii europene şi euroatlantice, iar această prezenţă consolidată trebuie să fie unitară, echilibrată şi coerentă, de la Marea Baltică la Marea Neagră.
Administraţia Prezidenţială informează că, în cadrul reuniunii, liderii aliaţi au analizat impactul amplu al actualei crize asupra situaţiei de securitate pe Flancul Estic al NATO, inclusiv la Marea Neagră, precum şi asupra întregului spaţiu european şi euroatlantic. Discuţiile au reconfirmat unitatea şi soliditatea NATO şi a relaţiei transatlantice şi angajamentul ferm al aliaţilor de a acţiona fără ezitare pentru apărarea colectivă, precum şi ataşamentul faţă de articolul 5 al Tratatului de la Washington în ceea ce priveşte apărarea colectivă.
Reuniunea la nivel înalt a setat şi priorităţile în pregătirea Summitului NATO de la Madrid, din iunie, când se vor lua decizii strategice privind adaptarea Alianţei pe termen lung, inclusiv cu luarea în considerare a noului context de securitate, şi se va adopta noul Concept Strategic al NATO.
Şeful statului a salutat adoptarea Declaraţiei Comune a Şefilor de Stat şi de Guvern aliaţi, care reflectă pe deplin obiectivele şi interesele strategice ale României, dar şi decizia de creare a Grupului de Luptă NATO în România, alături de alte trei astfel de structuri, menţionată în Declaraţia reuniunii.
Iohannis a evidenţiat necesitatea revizuirii structurale şi pe termen lung a posturii NATO pe Flancul Estic, având în vedere circumstanţele substanţial diferite faţă de momentul în care a fost proiectată actuala abordare privind Flancul Estic. A apreciat, în acest sens, propunerile concrete avansate de secretarul general al NATO şi de către SACEUR cu privire la consolidarea Flancului Estic, pe termen scurt, mediu şi lung.
Administraţia Prezidenţială menţionează că, inclusiv în urma demersurilor României şi ale preşedintelui Iohannis, declaraţia reuniunii menţionează explicit decizia accelerării adaptării NATO la noua realitate strategică, mai periculoasă, inclusiv prin intermediul noului Concept Strategic care va fi adoptat la Summitul din luna iunie de la Madrid. În declaraţie este inclus obiectivul României de întărire pe termen lung a posturii de descurajare şi apărare şi de dezvoltare a unei serii întregi de capabilităţi şi forţe pregătite, necesare pentru menţinerea unei descurajări şi apărări credibile. În acest scop, liderii aliaţi au decis să solicite autorităţilor militare ale NATO elaborarea unor propuneri concrete privind adaptarea pe termen lung a posturii aliate de descurajare şi apărare, în perspectiva adoptării lor la Summitul de la Madrid.
Preşedintele Iohannis a reiterat că România va continua să îşi îndeplinească în totalitate angajamentele care îi revin ca furnizor de securitate în regiune şi a prezentat decizia ţării noastre de a spori cheltuielile de apărare de la 2% la 2,5% din PIB începând cu anul 2023 şi de a continua investiţiile în capabilităţile naţionale.
"Această creştere reflectă conduita responsabilă a României de a acţiona ca un aliat angajat în apărarea valorilor şi principiilor euroatlantice, de a susţine o relaţie transatlantică puternică, permiţând, totodată, dezvoltarea pe mai departe a forţelor armate române şi crearea condiţiilor pentru implementarea deciziilor NATO legate de apărarea întregului Flanc Estic, inclusiv prin creşterea prezenţei aliate în ţara noastră şi la Marea Neagră", arată sursa citată.
Preşedintele s-a referit şi la rezilienţa strategică a întreg spaţiului euroatlantic, în special din perspectiva întăririi relaţiei transatlantice, şi a salutat, inclusiv din acest punct de vedere, prezenţa preşedintelui SUA, Joe Biden, la summit.
Liderii aliaţi au discutat şi despre continuarea sprijinului concret acordat Ucrainei şi identificarea de noi modalităţi de susţinere a acestui stat. Preşedintele Iohannis a atras atenţia asupra necesităţii sprijinirii şi a celorlalte state partenere care au de înfruntat efectele crizei de securitate generate de Rusia şi asupra întăririi rezilienţei acestora, în special Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.
În context, şeful statului a evocat rolul şi contribuţiile concrete ale ţării noastre şi ale cetăţenilor români faţă de Ucraina şi cetăţenii săi, menţionând efortul umanitar important al României, inclusiv în ceea ce priveşte hub-ul de la Suceava, operaţionalizat pe 9 martie, în scopul colectării şi distribuirii de ajutor umanitar atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova.
Liderii aliaţi au decis, în cadrul reuniunii la nivel înalt, să prelungească mandatul secretarului general Jens Stoltenberg cu un an, până în septembrie 2023. Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat deplina susţinere a României pentru această decizie, arătând aprecierea ţării noastre pentru modul în care secretarul general a acţionat la conducerea Alianţei, inclusiv în contextul crizei generate de agresiunea rusă asupra Ucrainei.
Reuniunea extraordinară a NATO, la care a participat şi preşedintele SUA, Joe Biden, a fost convocată în contextul agresiunii militare ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al consecinţelor negative ale acesteia asupra securităţii regionale, europene şi euroatlantice. Este al doilea Summit extraordinar al NATO din acest an, după cel desfăşurat pe 25 februarie. AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Niculescu: Vom rezolva în ședința de guvern de astăzi problemele urgente de finanțare din Sănătate
Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în ședința de guvern de vineri vor fi asigurate sumele necesare în domeniul Sănătății, cum ar fi cele pentru medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pentru pacienți, inclusiv pentru cei înscriși în programe naționale de sănătate.
MAE/România a condamnat la OSCE atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră
România a condamnat atacurile sistematice ale Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în cadrul Forumului de Cooperare în domeniul Securității de miercuri și la Consiliul Permanent de joi, la care au luat parte cele 57 de state participante și Partenerii pentru Cooperare
11 ani de la Colectiv/Barna (USR): Corupția e încă o rană dureroasă a României; e datoria noastră să continuăm să luptăm împotriva ei
Corupția este încă 'o rană dureroasă' a României și trebuie continuată lupta împotriva ei și pentru tinerii de la Colectiv care nu mai pot să o facă, a declarat, vineri, europarlamentarul USR Dan Barna. ''Sunt 11 ani de când zâmbetele lui Mimi Voicu și ale altor 64 de oameni nu mai sunt printre noi
Pirtea: Educația devine cenușăreasa rectificării bugetare; PNL nu va accepta această diminuare a bugetului MEC
Educația devine ''cenușăreasa'' rectificării bugetare, atrage atenția rectorul Universității de Vest din Timișoara, liberalul Marilen Gabriel Pirtea, care a fost consilier onorific al fostului premier Ilie Bolojan. El spune, într-o postare pe Facebook, că Guvernul PSD uită importanța acestui domeniu, luându-i banii
11 ani de la Colectiv/ PNL: Colectiv nu e doar o pagină neagră din istorie, ci o responsabilitate care ne obligă în fiecare zi
Modernizarea sistemului medical românesc, dezvoltarea centrelor pentru marii arși și aplicarea strictă a normelor de siguranță publică nu sunt opțiuni, ci obligații morale, a transmis vineri PNL, la împlinirea a 11 ani de la tragedia de la Colectiv. ''Astăzi se împlinesc 11 ani de la noaptea care a schimbat definitiv România. Pe
Gabriel-Ciprian Ene - numit secretar general al Guvernului; își va începe mandatul pe 2 noiembrie
Gabriel-Ciprian Ene a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu publicată în Monitorul Oficial. Acesta își va prelua funcția din 2 noiembrie. ''Începând cu data de 2 noiembrie 2026, domnul Gabriel-Ciprian Ene se numește în fu
Turcan (PNL): Ministerele cu nevoie urgentă de rectificare bugetară sunt fix cele conduse de miniștrii PSD
Deputata PNL Raluca Turcan a declarat joi că ministerele care aveau nevoie urgentă de fonduri prin rectificarea bugetară - Munca și Sănătatea - sunt conduse de miniștrii PSD. Ea a susținut că situația este consecința unui buget 'făcut pe genunchi de pesediști, fără nicio legătură cu realitatea'. 'Știți care sunt ministerele care av
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Premierul a discutat cu secretarul general al NATO despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră
Premierul Luca Niculescu a discutat miercuri cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră și despre amenințările hibride tot mai mari cu care se confruntă aliații NATO de pe Flancul estic. ''Am avut o conversație telefonică substanția
VIDEO Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern; ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată și publicată joi, pentru a fi discutată vineri în ședința Guvernului. Potrivit acestuia, rectificarea urmărește acoperirea nevoilor urgente ale instituțiilor publice, în special din domeniile Sănătății și Agriculturii, fără a afecta încadrarea &icir
VIDEO Niculescu: Personalul medical și pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți; o decizie va fi luată în ședința de Guvern de vineri
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat joi că funcționarea sistemului de sănătate este de o importanță majoră, astfel că personalul medical și pacienții români nu trebuie să se confrunte cu dificultăți în acordarea îngrijirilor și tratamentelor, iar în ședința de Guvern de vineri va fi luată o decizie în acest sens.
AUR: Întrevederi cu ambasadori și ministrul ceh de Externe; discuții despre relațiile bilaterale și ''starea democrației'' în România
Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a informat că, în ultimele săptămâni, a avut o serie de întâlniri cu ambasadori, precum și cu ministrul ceh de Externe, discuțiile vizând relațiile bilaterale cu statele respective, precum și situația politică și instituțională din țara noastră, inclusiv ''starea democrației
MAI: Marian Neacșu - discuții cu sindicatele privind drepturile salariale, predictibilitatea carierei și deficitul de personal
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, joi, o primă întâlnire cu liderii organizațiilor sindicale reprezentative și ai organizațiilor profesionale din sistem, discuțiile vizând, printre altele, despre drepturile salariale și profesionale, predictibilitatea carierei și a pensionării, dar și deficitul de personal. Potrivit unui co
Guvernul va aproba prima rectificare bugetară cel mai probabil în ședința de vineri (surse)
Guvernul va aproba cel mai probabil vineri prima rectificare bugetară din acest an, potrivit unor surse politice. Guvernul Luca Niculescu urmează să aibă prima ședință oficială în zilele următoare, cel mai probabil vineri. În cadrul reuniunii ar urma să fie aprobată rectificarea bugetară necesară deblocării unor urgențe din mai multe domenii, &icir
Cristina Prună (USR) despre reforma administrativ-teritorială: Numărul de locuitori e un punct de plecare;scopul - comunități cu administrații eficiente
Deputata USR Cristina Prună consideră că scopul reformei administrativ-teritoriale trebuie să fie comunități cu administrații eficiente și mai puțin dependente de banii împărțiți de la București și aceasta trebuie să plece de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanța, de a atrage investiții și de a oferi servicii de calitate. ''432 din t






