LIVE UPDATE VIDEO Premierul Ciucă - în vizită la Chişinău, pentru şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova
Premierul Nicolae Ciucă se află, vineri, în vizită la Chişinău, pentru şedinţa comună a celor două guverne. Guvernele României şi Republicii Moldova s-au reunit la Chişinău într-o şedinţa comună, urmând să fie semnate mai multe documente bilaterale.
UPDATE ORA 15:05 VIDEO Acordul privind ajutorul nerambursabil de 100 milioane euro oferit Republicii Moldova şi alte documente bilaterale, semnate la Chişinău
O serie de documente bilaterale au fost semnate, vineri, la Chişinău, la finalul şedinţei comune a guvernelor român şi moldovean, între acestea aflându-se şi Acordul interguvernamental privind implementarea unui program de asistenţă în baza unui ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro din partea României, acord parafat de premierul Nicolae Ciucă şi prim-ministrul Natalia Gavriliţa.
Cei doi au semnat şi Declaraţia comună a Guvernului Republicii Moldova şi a Guvernului României privind consolidarea cooperării în domeniul economic şi investiţional.
În cadrul aceluiaşi eveniment au fost semnate şi o serie de documente la nivel de miniştri.
UPDATE ORA 15:05 Nicolae Ciucă: România, primul partener comercial al Republicii Moldova şi unul dintre principalii investitori
România este primul partener comercial al Republicii Moldova şi unul dintre principalii săi investitori şi doreşte să consolideze aceste evoluţii pozitive, a subliniat, vineri, premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute alături de omologul moldovean, Natalia Gavriliţa, la Chişinău.
"Volumul comerţului pentru anul 2021 este de 2,4 miliarde USD, un record în relaţiile bilaterale. Dorim să consolidăm aceste evoluţii pozitive, pentru a fructifica integral potenţialul uriaş de cooperare existent, mai ales prin investiţii româneşti consistente în Republica Moldova. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie de eforturi hotărâte pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi a climatului investiţional în Republica Moldova", a declarat Ciucă.
UPDATE ORA 14:51 Miniştrii Apărării român şi moldovean au semnat un protocol privind colaborarea în domeniul învăţământului militar

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, şi omologul său din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, au semnat vineri, în marja şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova, desfăşurată la Chişinău, un Protocol privind colaborarea în domeniul învăţământului militar.
Potrivit MApN, documentul detaliază modalităţile practice de realizare a unui program de schimb între elevii, studenţii şi cursanţii instituţiilor militare de învăţământ din cele două ţări.
UPDATE ORA 13:46 Ciucă: Guvernul României urmăreşte cu îngrijorare provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că Guvernul României "urmăreşte cu îngrijorare provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova în sectorul energetic".
"Suntem în continuare alături de Republica Moldova în acest domeniu sensibil, cu implicaţii semnificative pentru cetăţeni", a arătat premierul la finalul şedinţei comune a celor două guverne, român şi moldovean.
UPDATE ORA 12:46 Natalia Gavriliţa: Domeniul energetic - un pion esenţial al relaţiilor dintre Republica Moldova şi România
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Prim-ministrul moldovean Natalia Gavriliţa a declarat, vineri, că domeniul energetic reprezintă un pion esenţial în relaţiile dintre Republica Moldova şi România, subliniind, în context, importanţa construcţiei gazoductului Iaşi - Chişinău.

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
"Mulţumim prietenilor noştri de la Bucureşti pentru suportul oferit în timpul crizei energetice. La rândul meu, sunt foarte bucuroasă că în mandatul meu de prim-ministru a avut loc punerea în funcţiune a gazoductului Iaşi - Chişinău. Şi pentru că domeniul energetic reprezintă un pion atât de esenţial în relaţiile noastre, doresc să vă înmânez certificatul privind executarea integrală a obligaţiilor contractuale asumate de Eurotransgaz, prin contractul de vânzare - cumpărare la concursul investiţional al complexului patrimonial unic 'Vestmoldtransgaz', care reprezintă punctul final din construcţia gazoductului Iaşi - Chişinău şi reprezintă încă o dată o dovadă a faptului că parteneriatul nostru se măsoară prin fapte", a afirmat Natalia Gavriliţa, în şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean.
UPDATE ORA 12:37 Natalia Gavriliţa: Drumul Republicii Moldova spre Europa trece prin România
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Premierul moldovean Natalia Gavriliţa a declarat, vineri, că drumul Republicii Moldova spre Europa trece prin România, subliniind că în şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean va fi discutată şi agenda europeană a Chişinăului.

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
"Prin documentele ce vor fi semnate astăzi, umplem cu conţinut foarte concret cadrul oferit de Parteneriatul nostru Strategic pentru Integrare Europeană, pentru că drumul nostru spre Europa trece prin România. În afară de acorduri, avem astăzi o agendă foarte vastă. Bineînţeles că vom aborda şi subiecte legate de situaţia internaţională tensionată din regiune, precum şi alte subiecte. Cu regret, pe ambele maluri, ca de altfel în multe ţări, resimţim efectele unor crize multiple: creşterea tarifelor pentru energie, efectele sociale şi economice ale pandemiei sau nivelul ridicat al preţurilor pentru produsele de bază. Dincolo de crize însă, vom vorbi astăzi despre agendă europeană a Republicii Moldova, despre implementare - în continuare - a Acordului de Asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană, despre aprobarea unei noi agende de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană pentru următorii şapte ani, despre noul program de asistenţă macrofinanciară din partea Uniunii Europene pentru următorii doi ani în valoare totală de 150 de milioane de euro", a declarat Natalia Gavriliţa la începutul şedinţei comune a celor două guverne.
UPDATE ORA 12:33 Premierul Ciucă: Este oportună o analiză a situaţiei Mitropoliei Basarabiei
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că "este oportună o analiză a situaţiei Mitropoliei Basarabiei".

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
"Contăm pe sprijinul dumneavoastră, al Guvernului Republicii Moldova, pentru aspecte punctuale de interes pentru noi, în privinţa cărora am dori să vedem progres. Aş numi, spre exemplu, solicitarea noastră, adresată şi în perioadele guvernărilor anterioare, în vederea identificării unor soluţii pentru unele probleme cu care se confruntă Mitropolia Basarabiei", a spus prim-ministrul la începutul şedinţei comune a Guvernelor român şi moldovean.
UPDATE ORA 12:30 Gavriliţa: Ajutorul nerambursabil de 100 de milioane de euro al României, instrument generos în beneficiul cetăţenilor moldoveni
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Guvernul României şi al Republicii Moldova vor semna, la finalul şedinţei comune de vineri, acordul interguvernamental privind implementarea unui program de asistenţă în baza unui ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro din partea României, a declarat prim-ministrul Natalia Gavriliţa, care a subliniat că documentul este "un instrument foarte generos", de care vor beneficia comunităţile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
"O şedinţă comună a două guverne reprezintă un eveniment rarisim în agenda diplomatică a Republicii Moldova şi mă bucur că la 10 ani de la prima reuniune a celor două Cabinete, la Iaşi, ne întâlnim astăzi şi nu doar pentru o şedinţă simbolică, ci şi cu o agendă extrem de ambiţioasă în beneficiul cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului. (...) Astăzi, la finalul şedinţei, vor fi semnate mai multe documente bilaterale, care acoperă o gamă largă de domenii cu impact nemijlocit asupra vieţii cetăţenilor. (...) Poate cea mai bună veste pe care o putem anunţa astăzi este că, la finalul şedinţei, vom semna acordul interguvernamental privind implementarea unui program de asistenţă în baza unui ajutor financiar nerambursabil de 100 de milioane de euro din partea României. Este un instrument foarte generos, de care vor beneficia comunităţile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova", a afirmat Natalia Gavriliţa, vineri, la şedinţa comună a guvernelor.
UPDATE ORA 12:16 Ciucă: România va fi şi pe mai departe susţinătorul hotărât şi vocal al Chişinăului privind agenda europeană
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: România va fi în continuare "susţinătorul hotărât şi vocal" al Republicii Moldova în ceea ce priveşte agenda sa europeană, a afirmat, vineri, la Chişinău, premierul Nicolae Ciucă.

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
"În ceea ce priveşte agenda europeană a Republicii Moldova, vă asigur că România va fi şi pe mai departe susţinătorul hotărât şi vocal al dumneavoastră. Puteţi conta pe întreaga deschidere şi cooperare din partea instituţiilor României, atât de la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. Opinia României pe tematica Republicii Moldova este ascultată în capitalele europene şi la Bruxelles", a afirmat el, în deschiderea şedinţei comune a Guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău.
UPDATE ORA 11:58 Nicolae Ciucă: Vedem la Chişinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relaţia cu România
Premierul Nicolae Ciucă a remarcat vineri, în debutul şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova, "cea mai mare deschidere" înregistrată vreodată în relaţiile bilaterale.

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
"Ne bucură să vedem, acum, la Chişinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relaţia cu România. Aceste premise favorabile ne permit să construim o intensă şi ambiţioasă agendă bilaterală. În 2020, într-un an de criză, România a acordat asistenţă oficială pentru dezvoltare în beneficiul Republicii Moldova în valoare record de 46,8 milioane de euro, îndeosebi în domeniul Educaţiei, pentru burse de studiu", a transmis prim-ministrul.
UPDATE ORA 11:10 Premierul Nicolae Ciucă - primit la Chişinău de omologul său din Republica Moldova

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiţă, transmite: Premierul Nicolae Ciucă a sosit vineri, la Chişinău, pentru o vizită de o zi în Republica Moldova, fiind întâmpinat de omologul său, Natalia Gavriliţa.
Guvernele României şi Republicii Moldova se vor reuni la Chişinău într-o şedinţa comună, urmând să fie semnate mai multe documente bilaterale.
ORA 05.54 Premierul Ciucă - în vizită la Chişinău, pentru şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova
Premierul Nicolae Ciucă se află, vineri, în vizită la Chişinău, pentru şedinţa comună a celor două guverne, român şi moldovean, context în care se va întâlni cu membri ai Parlamentului, dar şi cu reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Republica Moldova, arată o informare a Executivului.

Sursa foto: Guvernul României / Facebook
Astfel, la ora 9,30, premierul va fi primit de omologul său moldovean, Natalia Gavriliţa. La ora 10,00, el va participa la ceremonia depunerii de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova şi la scurt timp după acest eveniment va participa la ceremonia depunerii de flori la bustul lui Mihai Eminescu, împreună cu omologul său, cu care apoi va avea o întrevedere tete-a-tete.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Potrivit unui comunicat al Executivului, la ora 10,55 va începe o şedinţă comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova, după care vor fi semnate documente bilaterale agreate.
După declaraţiile comune ale celor doi înalţi oficiali, la ora 14,35, Nicolae Ciucă va avea o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, apoi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
La finalul vizitei în Republica Moldova, premierul va avea o întrevedere cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din ţara vecină, iar la finalul vizitei, la Bucureşti, şeful Executivului român va susţine o declaraţie de presă. AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzarii ştirilor pe fluxul agenţiei.
Citeşte şi:
Şedinţele comune ale Guvernelor României şi Republicii Moldova
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați
Abrudean: Un nou Congres este poate chiar benefic pentru a lămuri apele în PNL
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că organizarea unui nou Congres al PNL poate fi benefică pentru a lămuri definitiv apele în Partidul Național Liberal, menționând că este foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, iar ei să se manifeste în forurile interne. 'Au avut (contestatarii din PNL -


