Ciucă: Decizia Consiliului OCDE privind deschiderea negocierilor cu România - şansa alinierii la modelul democraţiilor consolidate
Decizia Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România reprezintă şansa unei noi etape de reforme în favoarea cetăţeanului şi alinierea societăţii noastre la modelul democraţiilor consolidate, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, miercuri, la şedinţa Comitetului Interministerial OCDE, al cărui rol este coordonarea negocierilor pentru admiterea României în Organizaţia pentru Cooperare si Dezvoltare Economică.
"Decizia de ieri a Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România reprezintă pentru noi o oportunitate pe care suntem datori să o valorificăm. Reuniunea de astăzi este semnalul pe care îl dăm privind seriozitatea cu care tratăm pregătirea aderării noastre la OCDE, pentru a fi alături de statele dezvoltate, care deţin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe. După aderarea la NATO şi UE, deschiderea perspectivelor de aderare la OCDE este şansa unei noi etape de reforme în favoarea cetăţeanului şi alinierea societăţii noastre la modelul democraţiilor consolidate", a declarat premierul Nicolae Ciucă, citat într-un comunicat al Guvernului.
Conform comunicatului, convocarea de miercuri, la nivel de ministru, a reuniunii Comitetului Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE este menită să transmită mesajul necesar impulsionării eforturilor României în ceea ce priveşte dosarul de candidatură la organizaţie.
"Dacă decizia de începere a negocierilor pentru aderarea României la OCDE a fost una politică, pregătirea tehnică ocupă un loc central în parcursul ţării noastre spre aderare. Consiliul Interministerial a validat asumarea ataşamentului României la principiile, valorile şi standardele organizaţiei, astfel cum sunt întărite şi dezvoltate în cele două documente recent adoptate de OCDE, în cadrul reuniunii Consiliului OCDE de la nivel ministerial (Paris, octombrie 2021) - "Declaraţia privind Viziunea OCDE" şi "Declaraţia ministerială a Consiliului din 2021", se arată în comunicat.
Sursa citată precizează că valorile şi principiile din aceste ultime două documente relevante se referă la importanţa coordonării eforturilor la nivel internaţional, de către toate statele membre OCDE, în domeniile considerate esenţiale:
- Redresarea post-pandemie prin abordarea tuturor politicilor prin reafirmarea angajamentului faţă de democraţie, statul de drept, drepturile omului, egalitatea de gen, principiile economiei de piaţă deschise;
- Promovarea unor direcţii de acţiune eficiente în domeniile schimbărilor climatice, transformării digitale, a unui sistem comercial multilateral bazat pe reguli clare, a pieţei globale a forţei de muncă, impozitarea economiei digitale;
- Formularea unor politici şi standarde mai bune care să asigure revenirea rezilientă, verde şi durabilă după pandemie.
În comunicat se subliniază că, la acest moment, România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esenţiale pentru aderare:
* Declaraţia privind Investiţiile;
* Principiile Guvernării Corporatiste;
* Principiile pentru Elaborarea Politicilor Internetului;
* Recomandarea Bunelor Practici în Statistică;
* Cadrul Inclusiv al BEPS - Erodarea Bazei şi Schimbarea Profitului;
* Forumul Global al Transparenţei şi Schimbului de Informaţie;
"În lunile următoare, România va începe activităţile aferente aderării la Codurile de liberalizare. De asemenea, România şi-a exprimat deja intenţia de a adera la Convenţia OCDE Anti-Mită. Toate aceste angajamente se transpun în reforme relevante pentru modernizarea economiei ţării noastre", se mai arată în comunicat. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/ Comisii - încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu
Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniștri își vor prezenta prioritățile în comisii și vor răspunde întrebărilor parlamentari
Bolojan: Luni voi face o dare de seamă asupra activității guvernamentale pe care am exercitat-o de la preluarea mandatului
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că în cursul zilei de luni va prezenta într-o conferință de presă un bilanț al activității guvernamentale din perioada petrecută la șefia Guvernului. El a fost întrebat, duminică, la
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiționează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat acordul cu premierul desemnat Luca Niculescu, în document fiind stipulate condițiile pe care acesta și le asumă în schimbul votului de învestire a noului guvern pe care parlamentarii liberali urmează să-l acorde în Parlament. El a fost
Simion (AUR): Chiar dacă toți vor trăda și vor vota Guvernul, noi tot nu îl votăm
Președintele AUR, George Simion, a anunțat că partidul său nu va vota în Parlament Cabinetul Niculescu, ''chiar dacă toți vor trăda și vor vota acest Guvern''. El a transmis că dacă cineva crede că AUR va ajunge să voteze cum i se spune, ''probabil încă nu a înțeles cu cine are de-a face''.
Premierul desemnat - întâlnire cu miniștrii propuși; discuții despre programul de guvernare și aplicarea măsurilor asumate
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a avut duminică o întâlnire cu echipa de miniștri propuși în Guvernul său, în cadrul căreia discuțiile s-au axat pe programul de guvernare și punerea în practică a măsurilor cuprinse în document. 'Astăzi m-am întâlnit cu echipa propusă pentru viitorul Guver
Tușa: Lupta cu traficul de persoane nu se termină cu o lege, ci când victima găsește drumul spre siguranță
Lupta împotriva traficului de persoane nu se termină când se votează o lege, se termină când fiecare victimă găsește drumul spre siguranță și când fiecare copil poate crește liber, fără frică, a fost mesajul deputatei PSD Diana Tușa de
Veștea: Riscul ca PNL să repete destinul politic al PNȚCD nu mai poate fi tratat cu superficialitate
Liberalul Adrian Veștea consideră că direcția în care ''gruparea Bolojan'' conduce astăzi partidul riscă să împingă PNL către un declin politic major, cu consecințe greu de reparat, iar riscul ca Partidul Național Liberal să repete destinul politic al PNȚCD nu mai poate fi tratat cu superficialitate. El a transmis,
Oana Gheorghiu: PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă laptele și mierea pe care le-a promis
Liberala Oana Gheorghiu, vicepremier în Guvernul Bolojan, a declarat sâmbătă, după decizia liberalilor de susținere a Guvernului Niculescu, că PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă ''laptele și mierea'' pe care le-a promis. ''Când ai de ales între două rele, pe care o alegi? Rom
Siegfried Mureșan, după decizia de susținere a Guvernului Niculescu: Vom fi cu ochii pe acești miniștri
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan spune că liberalii ''vor fi cu ochii'' pe noii miniștri din Guvernul Niculescu și vor face o opoziție clară. Siegfried Mureșan a fost a treia desemnare făcută de președintele Nicușor Dan pentru funcția de premier, dar Cabinetul propus de el a picat în Parlament. '
Bolojan: Parlamentarii PNL au un anumit mandat; vor vota conform deciziei partidului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, că parlamentarii liberali, având 'un anumit mandat', vor vota conform deciziei partidului, PNL dorind să fie parte a 'soluției pentru România'. 'Partidul Național Liberal rămâne consecvent deciziilor pe care le-a luat în primăvară. Dacă Parti
PNL susține învestirea Guvernului Niculescu; Bolojan: Am decis să acordăm un vot de responsabilitate
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă că liberalii vor intra în opoziție și vor acorda ''un vot de necesitate, condiționat și punctual'', pentru învestirea Guvernului Niculescu. ''Am încheiat de câteva minute o ședință a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal în care am decis
Chirica îi răspunde lui Muraru: Cetățenii vor un Guvern funcțional acum; treceți la muncă și votați un Guvern
Primarul din Iași, Mihai Chirica, critică anunțul președintelui PNL Iași, Alexandru Muraru, că nu susține învestirea Guvernului Niculescu, afirmând că Iașiul și România au nevoie de soluții de urgență, iar cetățenii vor un Guvern funcțional acum, care să oprească haosul economic, ''nu filosofii despre cum să mai amânăm învestirea unei ec
Predoiu: România are nevoie urgentă de resurse și legislație adaptată pentru contracararea amenințărilor hibride
România are nevoie urgentă de resurse și legislație adaptată pentru contracararea amenințărilor hibride, a declarat ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la deschiderea lucrărilor NATO Hybrid Symposium 2026, desfășurat la București în aceste zile. În intervenția sa, Predoiu a subliniat necesitatea consolidării urgente a
Nicușor Dan - discuție cu Macron: Am continuat dialogul privind candidatura României la funcția de secretar general al OIF
Parteneriatul strategic dintre România și Franța reprezintă un pilon esențial al securității comune și al cooperării bilaterale, a declarat sâmbătă președintele Nicușor Dan, care a avut o discuție, la Bruxelles, cu omologul francez, Emmanuel Macron. ''Am avut ieri (n.r. - vineri) o discuție foarte bună cu președintele Franț
Tișe - mesaj către liberali: Opțiunile par să ne coste indiferent de direcția aleasă; a venit momentul trezirii în PNL
Liberalul Alin Tișe a transmis sâmbătă un mesaj către colegii de partid, afirmând că a venit momentul trezirii în PNL, ''un PNL unit și mai puternic, nu dezbinat și rupt în bucățele, mai puțin orgoliu, mai puține jocuri de culise și mai multă luciditate''. Mesajul său vine în contextul în care liberalii decid









