Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile.

"Ziua de 1 Decembrie este acel moment din an când ne luăm răgazul de a ne gândi mai mult la importanţa identităţii noastre naţionale, la valorile şi aspiraţiile pe care le împărtăşim. 1 Decembrie este însă şi prilejul de a mulţumi unor personalităţi remarcabile, care, prin activitatea lor de zi cu zi, fac România mai bună. Astăzi, îmi revine bucuria de a le onora eforturile depuse şi de a le transmite gratitudinea întregii societăţi. Ziua Naţională a României marchează respectul pe care îl vom purta mereu unei generaţii care s-a dedicat trup şi suflet împlinirii unui ideal măreţ şi reprezintă simbolul unităţii, al sacrificiului şi al speranţei poporului român. Aceste valori sunt mai actuale ca niciodată şi se cuvine ca acum să arătăm recunoştinţa noastră celor care, prin sacrificiul lor, au grijă de sănătatea şi de viaţa noastră. Sunt aproape doi ani de când cursul normal al existenţei noastre cotidiene a fost perturbat dramatic, ca urmare a pandemiei de COVID-19. Se află printre noi oameni care zi de zi au îndurat noi teste de rezistenţă şi de adaptabilitate", a spus şeful statului la ceremonia organizată la Palatul Cotroceni.

 


El le-a transmis un mesaj de apreciere medicilor.

"Dragi medici, doar vocaţia şi înzestrările dumneavoastră extraordinare, native sau cultivate, pot explica faptul că, în ciuda riscurilor, a oboselii şi a condiţiilor extrem de grele, nu v-aţi pierdut optimismul că puteţi învinge boala şi nu aţi ezitat în misiunea dumneavoastră fundamentală, aceea de a proteja sănătatea semenilor. Prin dragostea pentru viaţă şi pentru oameni, v-aţi avântat mereu în prima linie a luptei împotriva pandemiei. Echipele de îngrijire critică din care faceţi parte s-au aflat alături de români în fiecare zi, luptând pentru salvarea celor în suferinţă. Este un efort susţinut într-un mediu de lucru dificil, pe care doar oamenii curajoşi şi devotaţi pot să-l facă şi, de aceea, vă sunt profund recunoscători", a afirmat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a subliniat că, în urma acestei pandemii de COVID-19, nu doar sistemul sanitar a avut de suferit, ci şi cel de educaţie, arătând că acţiunile cadrelor didactice şi ale reprezentanţilor societăţii civile pentru digitalizarea actului educaţional şi pentru creşterea echităţii în şcoli şi universităţi s-au făcut remarcate încă dinainte de pandemie.

"Este incontestabil că această criză sanitară a accentuat diferenţele de acces la educaţie de calitate pentru copii şi tineri. Impactul economic, social şi psihologic al acestei perioade educaţionale fără precedent va fi resimţit pentru multă vreme de acum înainte. Faptul că aţi pus vocaţia şi efortul dumneavoastră în slujba interesului copiilor, într-un context atât de complicat, în care sentimentul de autoprotecţie s-a activat în mod natural la majoritatea oamenilor, îmi confirmă din nou câtă nevoie este să îi susţinem pe cei care văd educaţia ca pe o chemare, nu ca pe o meserie. Vă număraţi printre cei care pun deja bazele României Educate şi pentru asta vă mulţumesc!", a declarat Iohannis.

El a punctat că distincţiile conferite reprezintă o recunoaştere a meritelor oamenilor care aduc cinste României.

"Pandemia de COVID-19 ne afectează pe toţi şi, oricât am încerca, nu vom reuşi să stopăm această criză sanitară fără solidaritate şi unitate. Inspiraţi de exemple ca dumneavoastră, trebuie să acţionăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, pentru a recăpăta ceea ce acest virus ne-a răpit şi ceea ce ne lipseşte cel mai tare în zile ca aceasta: apropierea celor dragi, sentimentul de siguranţă, bucuria strângerii de mână şi a îmbrăţişării. Vă mulţumesc, vă doresc multă sănătate şi, cu ocazia Zilei Naţionale, un călduros La mulţi ani! La mulţi ani, România!", a conchis preşedintele Iohannis.

Printre cei decoraţi s-au numărat directorul Centrului National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, şi managerul Spitalului Universitar de Urgenţă, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu.

"Aş vrea să invocăm astăzi de Ziua Naţională doi creatori de şcoală - Ion Heliade Rădulescu şi Carol Davila şi parafrazându-i aş spune că astăzi în vremuri grele de cumpănă, generate de această situaţie epidemiologică, România nu ar trebui să aştepte fără un sistem educaţional şi de sănătate bine construite, aşezate, nici părinţi buni, nici copii buni, dar nici un stat temeinic organizat şi eficient, educat şi sănătos", a declarat Cîrstoiu, care a subliniat că "fundaţia unui stat fără educaţie şi sănătate este una fragilă".

La ceremonie au participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şeful DSU, Raed Arafat. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Sursa foto: www.presidency.ro

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.