UPDATE Ludovic Orban a demisionat din PNL împreună cu 15 parlamentari

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a demisionat din partid, fiind urmat de 15 senatori şi deputaţi, care recent au părăsit grupurile parlamentare ale PNL.
Printre demisionari se află Ionel Dancă şi Adrian Oros. Acesta din urmă a acuzat că actuala echipă "a călcat în picioare" atât tradiţia, cât şi istoria PNL, transformându-l într-un partid "nefrecventabil".
Foştii miniştri ai Muncii şi Agriculturii Violeta Alexandru şi Adrian Oros au criticat politica actualei conduceri a PNL de asociere cu PSD, pe care au calificat-o drept "greşită".
"Politica este o chestiune de încredere. Dacă prea mulţi din actuala conducere a PNL cred că poţi să-ţi baţi joc de încrederea oamenilor în tine, atunci când te uiţi în ochii lor şi le spui că tu le ceri votul pentru a învinge PSD, greşesc şi vreau să le transmit cu fermitate acest lucru. Din păcate, calcă în picioare munca atâtor liberali care au fost pe stradă şi le-au cerut oamenilor încrederea în PNL. În ceea ce ne priveşte, nu ne permitem să pierdem încrederea oamenilor în noi, suntem oameni care am făcut campanie în stradă şi care le-am promis românilor că-i scăpăm de PSD. Al doilea motiv pentru care am decis să-mi dau demisia este pentru că am observat în PNL prea multă laşitate", a declarat Violeta Alexandru, care i-a chemat alături pe toţi liberalii "cu curaj" şi "coloană vertebrală".
Alexandru Oros a spus că şi-a depus demisia 'cu tristeţe', motivul fiind acela că actuala echipă de conducere, "care a confiscat, care a pus ghearele pe PNL, a transformat acest partid din cel mai onorabil partid de pe scena politică românească în cea mai izolată şi nefrecventabilă formaţiune politică".
"Practic, au călcat în picioare atât istoria, cât şi tradiţia PNL, dar şi speranţele şi promisiunile făcute oamenilor atunci când, anul trecut, au votat o coaliţie de dreapta care să dezvolte România. Practic, au aruncat la picioarele PSD atât PNL, cât şi România", a susţinut Oros.
Ludovic Orban a precizat că a demisionat din PNL pentru că a rămas loial oamenilor care şi-au pus speranţele în acest partid, în care acum şi-au făcut loc 'minciuna', 'prostia', 'trădarea', 'laşitatea'.
"Aproape toate lucrurile în care cred nu se mai regăsesc astăzi în conducerea PNL, şi-au făcut loc toate lucrurile pe care le-am detestat - minciuna, prostia, laşitatea, slugărnicia, lenea, lipsa de asumare politică", a afirmat Orban.
Parlamentarii care şi-au înregistrat marţi demisia din PNL sunt: Alexandru Kocsis (deputat), Ovidiu Florean (senator), Ion Ştefan (deputat), Ionel Dancă (deputat), Constantin Şovaială (deputat), George Ionescu (deputat), Adrian Oros (senator), Bogdan Bola (deputat), Claudiu Chira (deputat), Nicolae Giugea (deputat), Antonel Tănase (deputat), Gabriel Plăiaşu (deputat), Ion Iordache (senator), Violeta Alexandru (deputat) şi Adrian Miuţescu (deputat).
Pe 26 octombrie, Orban a plecat din grupul PNL de la Camera Deputaţilor, devenind parlamentar neafiliat. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Orban: Am fost obligat să părăsesc partidul în care mi-am petrecut toată viaţa matură
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 21:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 374.000 de alegători
Peste 374.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00
MAE: Informațiile amplificate artificial pe social media privind o așa-zisă 'listă neagră' a Administrației americane - false
Ministerul Afacerilor Externe a precizat sâmbătă seara că informațiile vehiculate în postări amplificate artificial pe platforme de social media privind o așa-zisă 'listă neagră' a Administrației americane sunt false și reprezintă o nouă încercare de manipulare și interferență, menită să compromită încrederea cetățenilor în autorități.
Prezidențiale2025/ AEP îndeamnă la calm: La secțiile de votare din străinătate au fost distribuite suficiente buletine de vot
Autoritatea Electorală Permanentă a îndemnat alegătorii la calm, sâmbătă seara, precizând că la secțiile de votare din străinătate au fost distribuite suficiente buletine de vot, astfel încât procesul electoral să se poată desfășura în cele mai bune condiții. Precizările AEP au fost făcute după ce în spațiul public au
Prezidențiale2025/Ciolacu: România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, în cadrul întrevederii avute, la Palatul Victoria, cu vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite ale Americii, James Edwin 'Trey' Tr
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 18:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 295.000 de alegători
Peste 295.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 18:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00
Prezidențiale2025/ MAE: Nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că în cadrul Biroului electoral pentru secțiile de vot din străinătate sunt reprezentanți de la toate partidele politice, informațiile circulând în timp real, direct de la reprezentanții lor din comisiile electorale și astfel toți actorii politici au cunoștință că, la acest moment, nu există niciun el
Ziua mondială a libertății presei/ Ministrul Educației: Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită
Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită/susținută, deoarece numai așa ne putem proteja democrația și pe noi înșine, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un mesaj transmis sâmbătă de
Ziua mondială a libertății presei/ PNL: O democrație sănătoasă respiră printr-o presă liberă
O democrație sănătoasă respiră printr-o presă liberă, subliniază Partidul Național Liberal, într-un mesaj transmis sâmbătă de Ziua mondială a libertății presei. 'Astăzi, de Ziua mondială a libertății presei, la fel ca
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 15:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 223.000 de alegători
Peste 223.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Românie
Ziua mondială a libertății presei/ Țâgârlaș: Susțin nevoia de a proteja și sprijini jurnalismul onest, liber și profesionist
Cristian Niculescu Țâgârlaș, președinte al Comisiei pentru cultură și media din Senat, afirmă că Ziua libertății presei reprezintă un bun prilej să fie apreciat rolul pe care mass-media îl au într-o societate democratică și s
Prezidențiale2025/ Conducerea AEP - întâlnire cu observatorii internaționali de la alegeri
Președintele și vicepreședintele Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, respectiv Cosmin-Gabriel Popp, s-au întâlnit sâmbătă cu observatorii internaționali de la scrutinul prezidențial. Potrivit unui comunicat al AEP, transmis AGERPRES, cu acest prilej conducerea Autorității Electorale Permanente a subliniat importanța alegerilor l
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 12:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 157.000 de alegători
Peste 157.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00
Prezidențiale2025/BEC atrage atenția că e interzisă fotografierea sau filmarea buletinului de vot; sesizările - transmise la IGPR
Biroul Electoral Central a atras atenția, sâmbătă, că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă. Reacția BEC vine după ce în mediul online au apărut, în ultimele două zile, postări ale unor persoane care se filmează în cabina de vot și fac publice aceste înregistrări. 'Av
Ziua mondială a libertății presei/Ciolacu: Tot respectul pentru oamenii de presă ce își fac datoria cu bună-credință
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua mondială a libertății presei, exprimându-și respectul pentru oamenii de presă care își fac datoria față de public cu profesionalism și bună-credință. '
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 09:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 121.000 de alegători
Peste 121.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 09:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Românie