Ciprian Ciucu, preşedintele PNL Bucureşti: Nu îmi doresc refacerea USL
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/14983558.jpg)
Preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, a declarat că nu susţine formarea unei coaliţii de guvernare cu PSD şi că nu se aşteaptă ca o astfel de colaborare să fie stabilită de la nivel central şi pentru autorităţile locale.
Întrebat, la B1 Tv, dacă va colabora cu preşedintele PSD Sector 6, Gabriel Mutu, în cazul în care liberalii şi social democraţii vor alcătui o coaliţie de guvernare, Ciprian Ciucu a precizat că nu doreşte să strice majoritatea formată în campania electorală.
"Eu, în acest moment, nu susţin formarea acestei alianţe (PNL-PSD). Sunt unul dintre cei mai vehemenţi membri ai Biroului Politic Naţional care a spus acest lucru. Deci nu îmi doresc refacerea USL, ca să fie foarte clar. (...) Dacă se reface, la nivel local e una, la nivel guvernamental e alta, pentru că nu o să îmi stric eu majorităţile pe care le-am gândit din campania electorală numai pentru că la nivel guvernamental se schimbă lucrurile. Cel puţin aşa văd eu. Adică, nu mă aştept la o decizie a Biroului Naţional în care spune că ne aliem cu PSD în toată ţara, în toate consiliile locale. Nu mă aştept la aşa ceva. Şi ca şi până acum, să se dea libertatea primarilor liberali să îşi facă alianţele politice cu cine consideră că trebuie să-şi facă acele alianţe politice", a declarat Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.
Pe de altă parte, întrebat dacă se vede viitor primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu a replicat: "Mă văd viitorul primar al Sectorului 6".
Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni luni şi urmează să ia o decizie în privinţa negocierilor cu USR şi PSD, a anunţat, vineri, preşedintele partidului, Florin Cîţu.
El a calificat discuţia cu PSD drept una "bună". Potrivit acestuia, la întâlnirea cu PSD s-a avansat varianta unui premier prin rotaţie, dar nu s-a discutat aproape deloc despre portofolii sau funcţia de prim-ministru.
Soluţia politică a unei guvernări care să includă şi PNL şi PSD este "singura" în acest moment de răscruce pentru România, a declarat, vineri, preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, care a subliniat că, în cazul în care "războiul" dintre cele două mari partide va continua, va crea o nouă criză politică şi va duce la declanşarea alegerilor anticipate. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Parlament/ Ședința Birourilor permanente reunite - la ora 13,30
Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se reunesc luni, începând cu ora 13,30. Ședința Birourilor permanente reunite va avea loc la Camera Deputaților. Birourile permanente reunite ar urma să ia o decizie în privința cererii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. Partidu
Prezidențiale2025/ Partidul NOA își anunță susținerea pentru Nicușor Dan
Partidul pentru Natură, Oameni și Animale (NOA) a anunțat, luni, că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din luna mai. 'Decizia de a-l susține pe Nicușor Dan vine ca o recunoaștere a eforturilor sale constante și substanțiale în domeniul protecției animalelor și a mediului. În calitate de activist și susți
POT solicită revocarea din funcție a președinților Senatului și Camerei Deputaților
Partidul Oamenilor Tineri solicită revocarea din funcție a președinților celor două Camere ale Parlamentului, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban, susținând că aceștia au blocat intenționat procedura de suspendare a șefului statului. 'De două ori consecutiv, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban s-au folosit de pretexte și artificii procedurale
Gorghiu: Nu voi vota suspendarea lui Iohannis; este doar o temă falsă
Deputatul PNL Alina Gorghiu susține că suspendarea președintelui Klaus Iohannis reprezintă 'doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă niște candidați ca să speculeze electoral starea de nemulțumire a populației'. 'După mai bine de 20 de ani de politică, am învățat să nu evit să spun adevărul de teama unor invective, mai
Iohannis i-a decorat pe președintele CCR și pe alți doi membri ai Curții
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru decorarea președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și a judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit Administrației Prezidențiale, 'în semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite &ic
Președintele Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 și a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2025 și proiectul legii asigurărilor sociale de stat au fost aprobate săptămâna trecută de plenul reunit al Parlamentului.
Boloș: Urmează o săptămână de discuții esențiale cu reprezentanții Comisiei Europene pentru deblocarea PNRR
Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și cei ai Comisiei Europene vor discuta, săptămâna viitoare, despre deblocarea PNRR, moment important pentru a obține o flexibilitate mai mare în implementarea proiectelor, a anunțat duminică ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș.
Nicușor Dan vede un partener în USR, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a afirmat, sâmbătă, că vede în USR un partener, indiferent de decizia pe care o va lua pentru prezidențiale. 'Eu cred că, dincolo de persoane, trebuie să ne uităm la situația în care e România. Așa s-a justificat și candidatura mea du
Prezidențiale2025/ Peste 2.000 de români din străinătate, înscriși până în prezent pentru a vota prin corespondență
Peste 2.000 de români cu drept de vot, cu domiciliul sau reședința în străinătate, s-au înregistrat până în prezent pe site-ul Autorității Electorale Permanente pentru a vota la alegerile prezidențiale din 4 mai prin corespondență. Prin înregistrarea ca alegător prin corespondență, cetățeanul român cu
POT susține demersul de sprijinire a producătorilor români
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat sâmbătă că se alătură demersului de susținere a producătorilor români și a îndemnat populația ca, în perioada 10 - 16 februarie, să își facă cumpărăturile din piețe și magazine locale. 'Partidul Oamenilor Tineri (POT) se alătură apelului lansat de Călin Georgescu și su
Kelemen Hunor: Bugetul Capitalei nu a fost tăiat; s-a luat pentru fondul de solidaritate
Bugetul Bucureștiului nu a fost tăiat, ci s-a luat din el pentru fondul de solidaritate, prin care se echilibrează bugetele zonelor, localităților, județelor mai sărace, a precizat sâmbătă președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Nu am tăiat bugetul lui Nicușor Dan. Am făcut un lucru care nu s-a făcut niciodată în România. Am l
Prezidențiale2025/ Kelemen Hunor: Orice fel de schimbare în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor. 'Eu am avut mai multe propuneri. Eu eram îngrijorat în acel moment când noi formam coaliția să nu
Kelemen Hunor, despre demisia lui Klaus Iohannis: Ar fi varianta corectă, ne-ar ajuta pe toți
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte ar fi fost o variantă corectă, adăugând că susține în continuare acest lucru. Întrebat la Prima TV de ce liderii coaliției nu au curajul să-i ceară demisia lui Klaus Iohannis, liderul UDMR a arătat că i-ar transmite acest mesaj
Klaus Iohannis: SIE a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de țara noastră
Serviciul de Informații Externe a contribuit semnificativ la îndeplinirea obiectivelor naționale strategice și a angajamentelor asumate de România în format aliat și european, a declarat, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, în mesajul transmis la împlinirea a 35 de ani de la înființarea SIE. 'Inf
Elena Lasconi spune că Nicușor Dan și Călin Georgescu reprezintă amândoi mirajul 'independentului salvator'
Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat, vineri, că atât primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu reprezintă mirajul 'independentului salvator'. 'Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul. Nu știu dacă are un calcul. Mirajul acesta al