VIDEO Cîţu: Vrem să menţinem prezenţa fizică în şcoli; ne gândim la introducerea testelor pe bază de salivă
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, MAI şi DSU analizează decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate, fiind luată în calcul inclusiv introducerea testelor pe bază de salivă, pentru elevi.
"Este o întâlnire paralelă între Ministerul Educaţiei, MAI, DSU, INSP - au participat mai multe instituţii. Da, este o idee de a avea chiar peste pragul de 6 la mie - instituţiile care nu au cazuri să nu fie închise. Vom vedea care este concluzia acestei întâlniri. Vrem în continuare să menţinem prezenţa fizică în şcoli. Ne gândim la introducerea testelor cu salivă. Ministrul Educaţiei anunţa ieri că 99% dintre părinţi nu vor să testeze copiii, ceea ce este trist. Poate încercăm cu teste cu salivă, vom vedea cum putem să facem. Dar intenţia rămâne de a avea şcolile cu prezenţă fizică, în continuare. Ştim foarte bine că şcolile on-line nu au avut cele mai bune rezultate anul trecut ", a arătat Cîţu, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de Guvern.
Întrebat dacă testarea va fi obligatorie pentru toţi elevii, premierul a replicat că nu a fost luată deocamdată o decizie.
"Să vedem varianta finală. Dar vreau să introducem acest test non-invaziv din salivă ca să fie mult mai simplu pentru toată lumea", a spus premierul.
Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasa/şcoala, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea respectării regulilor de protecţie sanitară în şcoli, a declarat miercuri ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, grupul a adoptat şi măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening. AGERPRES/(A- autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu: România nu-și mai permite prelungirea incertitudinii politice, e nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ocuparea unor funcții, ci având în vedere existența unor probleme concrete care afectează viața de zi cu zi a românilor. În context, el a lansat către partidele politice un mesaj pentru o și mai mare disponibili
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Luca Niculescu se va întâlni la ora 12:00 cu liderii Uniunii Salvați România, la ora 14:00 cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale, la ora 16:00 cu liderii Grupului PACE
Victor Negrescu: România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani
România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani, pentru România miza fiind una uriașă, avertizează europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu (grupul S&D). 'România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani. Noua propunere pentru bugetul european 2
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Luca Niculescu se va întâlni la ora 12:00 cu liderii Uniunii Salvați România, la sediul partidului, la ora 14:00 cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale,
Motreanu (PNL): Deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar
Europarlamentarul liberal Dan Motreanu, membru al Biroului Politic Național al PNL, a declarat, sâmbătă, că 'deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar, menit să justifice negocierile subterane cu diverse grupuri parlamentare și încercările de a atrage individual parlamentari din alte partide', subl
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a precizat, sâmbătă, europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul. 'Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel











