AUR cere identificarea şi sancţionarea tuturor vinovaţilor de agresarea celor doi jurnalişti şi a activistului de mediu
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) cere Guvernului să pună capăt "complicităţii cu mafia pădurilor" şi să ia măsuri pentru identificarea şi sancţionarea tuturor vinovaţilor de agresarea celor doi jurnalişti şi a activistului de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din Bucovina.
"Tot mai mulţi activişti implicaţi în depistarea cazurilor de tăieri ilegale de păduri şi de transport ilegal de lemn, dar şi pădurari, sunt victime ale complicităţii dintre instituţiile statului, parlamentari şi companii străine. De data aceasta, activistul de mediu Tiberiu Boşutar şi doi jurnalişti au ajuns la spital, după ce au fost atacaţi în Vatra Dornei de un grup de 20 de persoane, în timp ce filmau un documentar internaţional despre jaful din pădurile noastre. În fieful liberalului Gheorghe Flutur, mafioţii fac legea, iar ministrul de Interne Bode se face că plouă", a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES.
Deputatul George Simion, co-preşedinte AUR, cere sancţionarea "grupurilor mafiote organizate care taie ilegal lemnul".
"Cerem sancţionarea grupurilor mafiote organizate care taie ilegal lemnul, uneori până la ras, protejarea fondului forestier, creşterea suprafeţelor împădurite, monitorizarea reală a tăierilor şi a transporturilor de masă lemnoasă, precum şi interzicerea proceselor tehnologice excesiv de poluante utilizate de marile companii de prelucrare a lemnului care operează în România. De asemenea, dorim oprirea exploatărilor la scară industrială de către companii din alte state membre UE, care au interzis defrişările pe propriul teritoriu, şi protejarea comunităţilor locale şi întreprinderilor mici şi mijlocii care folosesc lemnul ca sursă principală de combustibil sau materie primă", a precizat George Simion. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
PSD: Cazul de la Suceava reclamă o schimbare fundamentală de abordare în combaterea mafiei pădurilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grindeanu: Bolojan nu a înțeles că este premierul unei coaliții
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că are o relație de respect reciproc cu Ilie Bolojan, însă l-a acuzat pe liderul liberal că 'n-a înțeles că este premierul unei coaliții'. Liderul PSD a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Sighetu Marmației, că Bolo
Bolojan: Vânzarea de acțiuni ale unor companii de stat este o măsură trecută în programul de guvernare
Vânzarea de pachete de acțiuni ale unor companii de stat este o măsură trecută în programul de guvernare și a fost discutată cu reprezentanții tuturor partidelor, a subliniat, vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan, ca reacție la declarațiile făcute de social-democrați pe această temă. 'Toată această discuție legată de vânza
Bolojan: PNL nu va mai fi într-o coaliție cu PSD, dacă se generează o criză politică
PNL nu va mai fi într-o coaliție cu PSD, dacă se generează o criză politică și va trebui să-și reconfirme o decizie, a transmis, vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a fost întrebat la Radio România Actualități dacă se bazează în totalitate pe sprijinul colegilor din PNL și dacă vor exista 'aripi&
Grindeanu: PSD va începe o evaluare a actualei guvernări, dar și a propriilor miniștri
Partidul Social Democrat (PSD) va începe o evaluare a actualei guvernări, dar și o evaluare a propriilor miniștri, a declarat, vineri, la Sighetu Marmației, liderul PSD, Sorin Grindeanu. Potrivit acestuia, consultarea internă, care va avea loc luni la, ora 17:00, va sta la baza deciziei PSD de a ieși de la guvernare sau de a continua &ic
Bolojan: România nu are nevoie de o criză politică; se dorește ca unii să fie cu răspunderea, alții cu trasul sforilor
România nu are nevoie de o criză politică, pentru că are probleme complicate de rezolvat, ce țin de deficitele acumulate în anii trecuți, dar și de absorbția fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență până la sfârșitul lunii august, a atenționat, vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan. Declarația a fost făcu
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Tulcea: Am văzut de la hotel exploziile din Ucraina de noaptea trecută
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijin van Haaften, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în noaptea trecută a văzut din camera hotelului în care a fost cazată la Tulcea exploziile atacului rusesc din Ucraina, de la granița cu România. Diplomata s-a întâlnit zilele acestea cu aut
Grindeanu: PSD va iniția un proiect de lege care să interzică vânzarea acțiunilor la companiile de stat profitabile
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că social democrații vor iniția un proiect de lege care să prevadă interzicerea vânzării de acțiuni de la companiile de stat performante. El a declarat, într-o conferință de presă susținută la Sighetu Marmației, că interdicția va fi impusă pentru o perioadă
Andronache (PNL): România - deficit uriaș; e nota de plată lăsată de PSD românilor, acum PSD vrea să o mărească
Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a afirmat, vineri, că România a intrat în actuala perioadă de instabilitate fără o 'plasă de siguranță', având un deficit bugetar de 9,3%, 'nota de plată lăsată de PSD românilor', și susține că același partid ar dori acum să îl mărească. 'Bloomberg, 16 aprilie: criza
Abrudean: România are nevoie de construcție, nu de confruntare; soluția - oprirea imediată a conflictului și a demolării
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat, vineri, că România are nevoie de construcție, nu de confruntare, menționând că există acțiuni care merg împotriva intereselor țării, a stabilității coaliției și chiar împotriva propriului electorat. 'România are nevoie de construcție, nu de confruntare! În ultimele zile
Grindeanu, despre Memorialul Durerii de la Sighet: Reprezintă o rană vie din istoria propriei familii
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că Memorialul Durerii de la Sighet reprezintă pentru el nu doar o 'lecție abstractă de istorie', ci 'o rană vie din istoria propriei familii'. 'Mă aflu astăzi aici, la Memorialul Durerii de la Sighet, un loc care poartă greutatea suferinței a mii de români, un loc care, pentru min
USR propune desființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior și preluarea atribuțiilor de către MAE
USR propune desființarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și transferarea atribuțiilor acesteia către Ministerul Afacerilor Externe, printr-un departament specializat, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputatul Cezar Drăgoescu. Formațiunea politică afirmă că măsura urmărește reducerea risipei din bani publici. '&Ic
Bogdan Ivan: Când lucrurile nu funcționează, cineva trebuie să spună clar: ajunge; 20 aprilie, 'momentul adevărului'
Deputatul PSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, ministru al Energiei, a anunțat vineri, pe pagina sa de socializare, că votul pe care social-democrații îl vor da în 20 aprilie, referitor la actuala formulă de guvernare, reprezintă 'momentul adevărului', menționând că, 'atunci când lucrurile nu mai funcționează, cineva trebuie să spună clar: aj
Raluca Turcan (PNL): Sunt pesimistă că PSD mai poate da înapoi
Președintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, îi critică pe social-democrații care doresc schimbarea premierului Ilie Bolojan și spune că este 'pesimistă că PSD-ul mai poate da înapoi.' 'Toată lumea cu care m-am întâlnit în ultima perioadă (...) se întreabă ce va face PSD-ul și ce se va întâmpla cu
Fifor: Bolojan trebuie să plece; avem nevoie de o schimbare de direcție pentru a redresa economia
Deputatul PSD Mihai Fifor a susținut vineri că premierul Ilie Bolojan 'trebuie' să plece de la conducerea guvernului, menționând că țara are nevoie de o schimbare de direcție pentru a redresa economia. 'Ajunge. Până aici. Bolojan trebuie să plece! Nu mai putem lăsa România pe mâna unui kamikaze. După experimentul Klaus Iohan
AUR: Controlul majoritar al statului în domenii esențiale nu este negociabil
Statul român trebuie să păstreze controlul majoritar în companiile din domenii strategice - energie electrică, gaze și alte infrastructuri critice, a subliniat, vineri, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). 'PSD joacă teatru după ce a susținut vânzarea companiilor strategice alături de coaliție. Asta nu e protejarea interesului naț


