Orban: Fac apel către toţi liderii politici pentru soluţionarea crizei
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a făcut un apel către toţi liderii politici pentru soluţionarea crizei, adăugând că pentru el nu este altă soluţie decât menţinerea PNL ca principal partid de guvernământ.
"Fac apel către toţi liderii politici să analizeze situaţia în care ne găsim şi să se implice pentru soluţionarea cât mai rapidă a crizei. Din punctul meu de vedere, nu există decât o singură soluţie politică onorabilă pentru România şi, evident, pentru PNL: refacerea coaliţiei de guvernare care s-a constituit după alegerile parlamentare, care a generat o majoritate parlamentară, un program de guvernare, care este la nivelul provocărilor şi aşteptărilor românilor, menţinerea PNL în poziţia de principal partid de guvernământ responsabil pentru punerea în practică a acestui program de guvernare", a declarat Orban la Parlament.
El a subliniat că "preocuparea sa de căpătâi, în această perioadă, este aceea de a căuta soluţii pentru a pune punct cât mai repede acestei crize politice".
"Am promis în campania electorală patru ani de pace, de stabilitate, patru ani în care să ne concentrăm pe dezvoltarea României, patru ani în care să punem în practic toate reformele de care are nevoie România. (...) Trebuie să ne reîntoarcem la ceea ce am promis românilor. Astăzi, românii se uită la noi şi nu înţeleg de ce a apărut această criză politică şi guvernamentală, de ce problemele cu care se confruntă nu sunt soluţionate aşa cum se aşteaptă ei", a arătat Orban.
Potrivit acestuia, actuala criză afectează românii, afectează capacitatea instituţiilor statului de a face faţă provocărilor cu care se confruntă România şi de asemenea pune serioase semne de întrebare cu privire la percepţia externă asupra a ceea ce se întâmplă în România.
"România face faţă, ca şi alte ţări, unui val de scumpiri, atât în domeniul energiei, cât şi în domeniul alimentelor, cât şi în domeniul materialelor de construcţii, cât şi în alte domenii. De asemenea, ne confruntăm cu o creştere a inflaţiei, cu o incertitudine legată de capacitatea de susţinere a programului de investiţii publice. De asemenea, ne confruntăm cu o creştere îngrijorătoare a numărului de îmbolnăviri de coronavirus în cadrul unui val 4. România trebuie să finalizeze negocierile pentru PNRR, pentru acordul de parteneriat cu UE privind exerciţiul financiar european pe 2021 - 2027", a adăugat preşedintele PNL. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Plenul reunit al Parlamentului - convocat pentru joi, la ora 16,00, pentru moţiunea de cenzură
Cîţu: Guvernul va sesiza CCR pentru conflict cu Parlamentul pe tema moţiunii de cenzură
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
Conferință de presă - la Cotroceni; Nicușor Dan: Voi vorbi despre provocările ultimelor luni și prioritățile următoare
Președintele Nicușor Dan va susține marți seara, de la ora 19:00, o conferință de presă la Palatul Cotroceni. 'Despre provocările ultimelor luni și prioritățile pentru perioada următoare voi vorbi deschis în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc marți, 10 noiembrie, de la ora 19:00, la Palatul Cotroceni', a precizat ș
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Oana Țoiu: Hubul european de securitate maritimă va avea două sedii - la Constanța și la Varna
Deputata USR Oana Țoiu, fost ministru al Afacerilor Externe, transmite că Hubul european de securitate la Marea Neagră va avea două sedii complementare: la Constanța și la Varna (Bulgaria). ''Anunțul făcut astăzi de Comisia Europeană, odată cu vizita Ursulei von der Leyen la București, de acordare a finanțării de 50 de milioane de euro
Nicușor Dan: Am avut numeroase incidente la Marea Neagră, acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice
România a avut, recent, numeroase incidente la Marea Neagră, incursiunile cu drone fiind cele mai vizibile, dar și acțiuni de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, toate parte a unui război hibrid în care Rusia încearcă să escaladeze conflictul pe care l-a început în Ucraina, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan, &
Premierul a reafirmat, în discuția cu șefa CE, angajamentul Guvernului de a promova proiectul european
Premierul Luca Niculescu a reafirmat luni, în cadrul discuției pe care a avut-o cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, angajamentul Guvernului pe care îl conduce de a promova proiectul european și de a colabora strâns cu partenerii europeni pentru o Europă mai puternică, mai sigură și mai competitivă. ''Am p
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Gorghiu: Nu îmi voi retrage acțiunile în justiție; îi solicit lui Ilie Bolojan să reanalizeze decizia ilegală
Deputatul PNL Alina Gorghiu a anunțat luni că nu își va retrage acțiunile în instanță împotriva unor decizii ale partidului, în pofida deciziei conducerii PNL, care le-a cerut contestatarilor să renunțe la procese în termen de 10 zile, în caz contrar urmând să nu mai fie membri ai grupurilor parlamentare.
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Bode: Ca secretar general nu am semnat niciodată un contract care să nu respecte legea; decizia PNL nu se referă la mine
Deputatul PNL Lucian Bode, fost secretar general al partidului, a declarat luni că decizia conducerii liberalilor privind recuperarea unor sume provenite din facturi neachitate sau din contracte încheiate fără respectarea prevederilor statutare nu îl vizează. Bode a precizat că, în perioada în care a ocupat funcția de s
VIDEO Președinta Comisiei Europene - primită la Palatul Victoria de premierul Luca Niculescu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată în vizită în România, a fost primită, luni după-amiază, la Palatul Victoria, de premierul Luca Niculescu. Șeful Executivului de la București și președinta Comisiei Europene vor purta discuții în cadrul unei întrevederi.
Bolojan: Cei care au contestat în instanță deciziile PNL să retragă procesele sau nu vor fi în grupurile parlamentare
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că parlamentarii liberali care au contestat în instanță deciziile partidului trebuie să își retragă acțiunile, în caz contrar urmând să fie excluși din grupurile parlamentare ale formațiunii. El a explicat că măsura urmărește asigurarea coerenței votului și respectarea deciziilor politice ale par













