VIDEO Cîmpeanu: Am agreat, sub rezerva validării CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că toţi participanţii la reuniunea de lucru convocată de premier pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar au agreat, sub rezerva validării la nivelul CNSU, că şcolile vor rămâne deschise până la pragul de 6 la mie.
"Practic, toţi participanţii la această discuţie au agreat că şcolile trebuie să se deschidă primele şi să se închidă ultimele. Din această perspectivă, am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie sigur că apar o serie de condiţii, aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele vaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta de peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidenţă beneficii din această perspectivă pentru elevii şi profesorii care sunt vaccinaţi. Peste pragul de la 6 mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, în funcţie de specificul activităţii, iar la carantină, sigur că da, se opreşte întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea menţine toate şcolile deschise", a declarat Sorin Cîmpeanu, vineri, la finalul întâlnirii de lucru pe tema măsurilor privind începerea anului şcolar.
Întrebat despre avantajele pentru persoanele vaccinate în cazul în care se trece de pragul de 6 la mie şi cum se va desfăşura atunci şcoala, Cîmpeanu a spus: "Luăm în calcul următoarea variantă: preşcolarii - creşe şi grădiniţe - să poată participa la procesul educaţional".
"Clasele I-VI, pentru că e vorba de elevi care nu pot fi vaccinaţi, sunt elevi cu vârsta sub 12 ani, din păcate trebuie să treacă în online; pentru clasele a VII-a până la a XII-a, respectiv a XIII-a, vom vedea dacă modificăm regula valabilă acum şi dăm beneficii elevilor vaccinaţi, în sensul în care să li se permită să vină la şcoală cu prezenţă fizică", a completat ministrul.
Ministrul Educaţiei a fost întrebat şi ce se va întâmpla în cazul în care un elev care poartă mască şi este imunizat se infectează cu varianta Delta, în contextul în care a fost la o oră de sport şi nu a purtat mască, prin urmare colegii lui sunt contacţi direcţi.
"În această situaţie toţi colegii lui vor trebui să fie testaţi. Regula la acest moment este: la apariţia unei îmbolnăviri într-o clasă, intră toată clasa în online. Dacă toţi colegii vor accepta să fie testaţi, atunci şcoala ar putea să continue cu prezenţă fizică - ar putea, subliniez, nu este o decizie încă - pentru elevii care sunt vaccinaţi, cei nevaccinaţi urmând a trece în sistem online. Este o variantă de lucru. Referitor la orele de educaţie fizică, am agreat la acest moment, decizia definitivă va fi luată, aşa cum am spus, împreună cu doamna ministru, sub rezerva validării CNSU, ca orele de educaţie fizică să se poată desfăşura în spaţii închise, fără mască de protecţie până la rata de infectare de doi la mie, peste această rată să se poată efectua afară, în spaţiile libere sau dacă nu se pot efectua din motive meteo, spre exemplu, atunci şi să fie înlocuite aceste activităţi sportive", a răspuns Cîmpeanu.
Ministrul a adăugat că s-a agreat, ca idee generală, "inoportunitatea obligativităţii măştii de protecţie (...) la orele de educaţie fizică şi în alte situaţii".
"Pentru învăţământul special, spre exemplu, se renunţă la obligativitatea purtării măştii de protecţie, dar rămâne recomandare, rămâne recomandare acolo unde este posibil", a explicat Cîmpeanu.
Ministrul a precizat, referitor la începerea anului şcolar, că a avut o întâlnire cu Federaţia Asociaţiilor de Părinţi, iar aceştia "susţin prezenţa fizică în şcoli".
"Nu am avut cum să comunicăm aceste lucruri, pentru că aceste lucruri au reieşit din discuţia cu Ministerul Sănătăţii, cu Institutul Naţional de Sănătate Publică. Sunt discuţii tehnice, sigur că da, odată ce am făcut publice aceste variante de lucru, repet, ele nu sunt aprobate la nivel CNSU, vom vedea şi care sunt punctele de vedere ale părinţilor. Am primit un material şi din partea Consiliului Naţional al elevilor care nu intră în contradicţie cu măsurile pe care vă anunţam acum că le avem ca ipoteze pentru ordinul comun de ministru al Sănătăţii şi al Educaţiei", a mai declarat Cîmpeanu. AGERPRES/ (A,AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Ioana Mihăilă: Purtarea măştii, obligatorie pentru copiii de peste 6 ani în interiorul şcolii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești lansează proiectul 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață'
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' din Onești lansează proiectul educațional 'Minutele de aur: Învață să salvezi o viață', realizat în parteneriat cu Serviciul de Ambulanță Județean Bacău. Acesta se adresează elevilor din ciclurile gimnazial și liceal din unitățile de învățământ din municipiul Onești, precum și cadrelo
VIDEO REPORTAJ/Olt: Lumea roboților, descoperită de copii cu ajutorul liceenilor, la Biblioteca Județeană
Un rinocer construit din piese LEGO, un robot de competiție pilotat de copii și primele noțiuni despre programare au transformat Biblioteca Județeană Olt 'Ion Minulescu' într-un spațiu al descoperirii, unde copii de 9 și 10 ani au făcut cunoștință cu robotica, îndrumați de liceenii echipei Green Mean Machine de la Colegiul Național 'Ion Minulescu'
Sălaj: Centru de orientare școlară și profesională pentru 1.600 de elevi de clasa a VII-a, amenajat în Zalău
O clădire din Zalău va fi reabilitată și modernizată pentru a fi transformată într-un centru de testare pentru orientare școlară și profesională, destinat elevilor de clasa a VII-a din județul Sălaj, investiția având o valoare totală de peste 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Consiliul Județean (CJ) Sălaj. Proiectul ur
Mureș: Comunitatea academică, invitată să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ''George Emil Palade'' din Târgu Mureș a invitat, miercuri, comunitatea academică să exploreze corpul uman prin intermediul artelor vizuale, lucrările urmând să fie expuse publicului în luna decembrie 2026, în cadrul Zilelor UMFST. '&
Galați: Ambasadorul Franței în România participă la o dezbatere pe teme de mediu, organizată la Universitatea 'Dunărea de Jos'
Ambasadorul Franței în România, Nicolas Warnery, va participa, joi, la o dezbatere pe teme de mediu și dezvoltare durabilă, organizată de Facultatea de Litere a Universității 'Dunărea de Jos' din Galați, cu sprijinul Institutului Francez și al Ambasadei Franței, informează instituția de învățământ superior. Even
Manuale noi pentru clasa a IX-a, la 63 de discipline, disponibile în format digital și PDF
Ministerul Educației și Cercetării a finalizat, miercuri, încărcarea manualelor școlare pentru clasa a IX-a, în format digital și PDF, pe platforma dedicată, după semnarea acordurilor-cadru pentru cele 63 de discipline pentru care manualele au fost declarate câștigătoare în urma licitațiilor. Prin ordin de ministru au f









