logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Cîţu: Incendiul de la Iaşi s-a produs într-o zonă aflată în reabilitare; evacuarea persoanelor a fost preventivă

Imagine din galeria Agerpres

Premierul Florin Cîţu a declarat că incendiul de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi s-a produs într-o zonă care era în reabilitare, precizând că fumul nu a afectat nicio persoană, fiind evacuaţi doar preventiv 12 copii, 12 cadre medicale şi 7 părinţi.

"Am evitat o tragedie, nu avem victime, în primul rând. Incendiul a avut loc într-o zonă care urma să fie reabilitată în toamnă a spitalului de la Iaşi. Au fost evacuate persoane doar preventiv. Fumul nu a ajuns la nicio persoană, dar au fost evacuaţi 12 copii, 12 cadre medicale şi 7 părinţi. Nicio persoană nu a fost afectată, doar preventiv a fost luată această decizie. Mai multe vom avea mai târziu. Nu ştim exact de la ce a început, se pare că este totuşi instalaţia electrică, era un cabinet medical acolo, în acea zonă. Eu înţeleg că este un cabinet medical, nu este un salon, era o zonă tampon unde erau persoanele respective, dar nu erau în zona incendiului. Deci, nicio persoană nu a fost afectată de fum sau de ceva, doar preventiv au fost evacuate, ceea ce este foarte bine", a declarat Florin Cîţu, marţi, la TVR1.

Potrivit acestuia, în zona în care s-a produs incendiul nu se desfăşura nicio activitate.

"Este o zonă care urma să fie reabilitată, celălalt corp al spitalului a fost reabilitat pe fonduri europene, urma să fie şi această zonă reabilitată", a spus Cîţu.

Premierul a precizat că Ministerul Sănătăţii trebuie să prezinte public unde se află cu implementarea măsurilor dispuse după incendiul produs la Secţia ATI de la Spitalul din Piatra Neamţ, întrebat pe acest subiect.

"Trebuie să fie aplicate aceste măsuri, pentru că acesta a fost rolul acelui control, de a identifica astfel de probleme sau unde pot să apară probleme şi ele trebuie remediate. Şi era un plan de măsuri care trebuie să fie implementat, implementarea este la Ministerul Sănătăţii", a declarat Cîţu. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 46

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 01-10-2026 11:55

AUR solicită suspendarea aplicării TollRo pentru un an

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cere Guvernului suspendarea aplicării TollRo (Sistem de Tarifare Rutieră Electronică) pentru un an, cu menținerea sistemului anterior până când noua platformă funcționează fără probleme și 'să nu sacrifice' transportatorii români pentru a acoperi 'eșecurile' Guvernului. 'TollRo a

Politic 01-10-2026 11:00

VIDEO Nicușor Dan: Miza acestei perioade este dacă reușim să fim o societate a cunoașterii

România are nevoie să devină 'o societate a cunoașterii', în care deciziile și dezbaterea publică să se bazeze pe adevăruri științifice și pe expertiză, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, la festivitatea de deschidere a anului de învățământ 2026 - 2027 la Universitatea București.

Politic 01-10-2026 09:53

Gorghiu: Toate forțele politice responsabile trebuie să stingă criza; să coborâm tonul și să înceapă negocieri serioase

 Deputata liberală Alina Gorghiu a transmis joi un mesaj, după căderea Guvernului Mureșan, afirmând că acum toate forțele politice responsabile trebuie ''să stingă criza, nu să arunce gaz pe foc'', să se coboare tonul și să se înceapă negocieri serioase. ''A picat al doilea Guvern cu premier liberal și

Politic 01-10-2026 07:34

Siegfried Mureșan: Intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un Guvern serios pentru România

Liberalul Siegfried Mureșan a declarat joi, referindu-se la faptul că Executivul propus de el nu a trecut de Parlament, că intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota ''un Guvern serios pentru România''. ''Premierul OUG 13 mi-a îndeplinit pe deplin așteptările ieri (n.r. - miercuri), în Parlament.

Politic 01-10-2026 01:01

VIDEO Nicușor Dan despre anticipate: Sunt un om responsabil; nu ne jucăm cu soarta țării ca să vedem ce iese dintr-o alegere

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seara că, deși alegerile anticipate 'teoretic sună foarte bine', în practică alegerile anticipate înseamnă cinci luni în care nu se va putea face rectificare bugetară. 'Alegeri anticipate, teoretic, sună foarte bine. Adică partidele nu se înțeleg, ne întoarc

Politic 01-10-2026 00:39

Nicușor Dan: Ar trebui să terminăm repede, să avem un guvern cu puteri depline să dea rectificarea bugetară

Președintele Nicușor Dan a afirmat miercuri seara că atât indexarea pensiilor, cât și salarizarea personalului bugetar 'preocupă în mod legitim toate partidele politice', doar că trebuie găsit un echilibru cu anvelopa totală a bugetului de stat pe anul viitor. 'Și pensii, și salarizarea personalului public preocup

Politic 01-10-2026 00:28

VIDEO Nicușor Dan: Cifrele financiare sunt mult mai bune ca acum un an și acum șase luni

Cifrele financiare ale României sunt mult mai bune decât acum un an și acum șase luni, a declarat președintele Nicușor Dan, miercuri seara, la finalul vizitei oficiale efectuate la Praga. Într-o conferință de presă desfășurată la Ambasada României în Cehia, șeful statului a fost întrebat cât de mult in

Politic 01-10-2026 00:14

VIDEO Nicușor Dan: O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri seara că o prezență a Alianței pentru Unirea Românilor la guvernare ar afecta relația cu partenerii țării, atât pe partea de securitate, cât și pe cea de Uniunea Europeană. La finalul vizitei oficiale efectuate în Cehia, șeful statului a fost întrebat, într-o conf

Politic 30-09-2026 23:20

Bolojan: România nu are nevoie de gaz, va fi un exportator de gaz; nu avem nicio divergență cu partenerii americani

România nu are nevoie de gaz, ci va fi un exportator de gaz, a declarat miercuri seara premierul interimar, Ilie Bolojan. El a precizat, într-o emisiune la Digi 24, că nu există nicio divergență cu partenerii americani.

Politic 30-09-2026 22:50

Bolojan: PNL are o pondere de 15-16% în Parlament; s-a văzut care sunt limitele

Premierul interimar Ilie Bolojan declară că liberalii vor discuta cu viitorul premier desemnat și vor lua o decizie în ce privește acordarea unui vot de învestitură. Liderul liberalilor a menționat că PNL reprezintă 15-16% din Parlament și și-a exprimat speranța ca, în urma următoarelor alegeri parlamentare, să obțină o ponde

Politic 30-09-2026 22:38

Ilie Bolojan: Pensiile și salariile ar trebui indexate; inflația a scăzut din puterea de cumpărare

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara că orice guvern va veni va trebui să aplice o indexare a pensiilor și salariilor din sectorul public, subliniind că inflația de anul acesta și de anul trecut a scăzut din puterea de cumpărare a populației.

Politic 30-09-2026 22:32

Bolojan - despre evaluarea S&P: Sunt optimist că lucrurile sunt în bună regulă

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că este optimist în legătură cu concluziile evaluării de țară desfășurată în această perioadă în România de reprezentanții agenției de rating Standard&Poors (S&P), subliniind că prin măsurile luate de Guvern s-a menținut direcția bună de a reduce deficitul.

Politic 30-09-2026 22:15

Bolojan: Grindeanu ar fi un premier care ar face toate lucrurile fără să deranjeze pe nimeni; România nu merită asta

Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat, miercuri seara, că liderul PSD, Sorin Grindeanu, ar fi un prim-ministru care nu ar deranja pe nimeni prin măsurile luate și a apreciat că acesta nu ar reprezenta o opțiune bună pentru România. 'Dacă ar fi așa, într-o formă cinică - dar nu merită România asta

Politic 30-09-2026 22:01

Cătălin Predoiu: Partidele fostei coaliții au obligația morală să revină la guvernare

Ministrul interimar al Afacerilor interne, liberalul Cătălin Predoiu, consideră că 'partidele fostei coaliții au obligația morală să revină la guvernare' și că fosta coaliție trebuie refăcută pentru 'evitarea dezastrului general'. 'Titanicul s-a scufundat pentru că nu au văzut icebergul decât prea târziu. Se ști

Politic 30-09-2026 21:42

MAE anunță participarea ministrului interimar Oana Țoiu la trei conferințe internaționale în lunile octombrie și noiembrie

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va participa la trei 'evenimente de amploare în planul politicii externe și de securitate' - Conferința State of Europe 2026 de la Bruxelles (30 septembrie - 1 octombrie), Forumul de Securitate de la Varșovia (12 - 13 octombrie) și la Chatham House Berlin Conference 2026 (25 - 26 noiembrie), a anunța