VIDEO Cîţu, referitor la diferenţele de raportare a deceselor COVID-19: Au existat în toate ţările Uniunii Europene
Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în timpul unei vizite la Suceava, referindu-se la diferenţele de raportare a numărului deceselor cauzate de COVID-19, că e nevoie de mai multe analize pentru a se pune la cap aceste informaţii, iar astfel de diferenţe au existat în toate ţările Uniunii Europene.
"Înţeleg că este nevoie de mai multe analize pentru a pune la cap aceste informaţii, dar din ce ştim până acum, între Corona-Forms şi INS există o compatibilitate de 96%, deci lucrurile nu stau aşa de rău, dar trebuie să vedem de ce există aceste diferenţe, diferenţe care au existat în toate ţările Uniunii Europene. (...) Sunt sigur că doamna ministru (al Sănătăţii - n.r.) va prezenta de fiecare dată când are informaţii noi", a spus Cîţu.
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că au existat diferenţe de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19, de la începutul pandemiei şi până în acest moment, care au la bază "birocraţia" şi utilizarea de către spitale a "diferite tipuri de raportare".
"În acest moment, există diferenţe între datele raportate între diverse baze de date care au colectat numărul de decese. Orice încercare de a politiza evoluţia pandemiei cred că va scădea încrederea populaţiei în modul în care ea a fost gestionată. Aşa că aş prefera să nu facem nicio legătură politică între numărul de decese şi necazul şi nenorocirea acestor oameni şi orice context politic. Diferenţele de raportare au existat şi există de la începutul pandemiei până în acest moment. (...) Aşa cum spune şi comisia în raportul ei, aceste diferenţe există şi, aşa cum spune şi comisia în concluziile formulate, aceste diferenţe au la bază birocraţia şi diferite tipuri de raportare utilizate de spitale", a afirmat ministrul.
Ioana Mihăilă a precizat că a solicitat Direcţiilor de sănătate publică să transmită "clarificări" referitoare la metodele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19.
"Nu aş căuta neapărat greşeli şi vinovaţi pentru diferenţele de raportare, ci m-aş concentra pe o ameliorare a procesului de raportare, lucru pe care deja am început să îl facem şi în acest sens am trimis deja săptămâna aceasta o solicitare către Direcţiile de sănătate publică cu recomandarea de a ne transmite clarificări referitoare la metodele de raportare. Nu aş căuta neapărat vinovaţi pentru aceste diferenţe de raportări. Aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări, se recomandă o actualizare a numărului de decese raportate, actualizare care este nevoie să plece de la certificatele medico-legale care au cele mai elocvente date, iar aceste certificate sunt certificatele medicale constatatoare ale deceselor", a susţinut Mihăilă.
Ea a afirmat că "prezumţia" că ar exista judeţe care au modificat codul de diagnostic nu este dovedită în acest moment. "Întrebarea dumneavoastră pleacă de la prezumţia că există judeţe care au modificat codul de diagnostic. Această prezumţie nu este dovedită în acest moment. În acest moment, avem doar diferenţe între datele care au fost raportate în diferite platforme. Am trimis solicitări către Direcţiile de sănătate publică, iar prin compararea acestor date care ne vor surveni de la Direcţiile de sănătate publică vom putea vedea în care dintre judeţe putem ameliora mai mult procesul", a arătat ministrul Sănătăţii.
Ministrul Ioana Mihăilă a mai anunţat, joi, că va prezenta în Parlament raportul Comisiei privind diferenţele de raportare a deceselor la persoane cu COVID-19. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Raport: Decesele raportate în alerte.ms.ro sunt cu 13% mai numeroase decât cele din datele INS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): E la fel de neplăcut să fii astăzi în opoziție, ca și la putere
Președintele filialei din Botoșani a Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime, a declarat luni, pentru AGERPRES, că intrarea PNL în opoziție nu este o situație plăcută pentru partid, însă consideră că a fi la guvernare astăzi în România este la fel de neplăcut. El a declarat, pentru AGERPRES, că nu își do
Parlament - audieri miniștri/ Sorin Costreie - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Educației
Ministrul propus pentru portofoliul Educației și Cercetării, Sorin Costreie, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate reunite. Parlamentarii AUR nu au participat la audieri. Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu sunt audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament.
Parlament - audieri miniștri/Alexandru Nazare, aviz favorabil pentru funcția de ministru al Finanțelor
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanțelor, Alexandru Nazare, a primit luni aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și ai Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat au avizat nominaliza
Parlament-audieri miniștri/Costinel-Bogdan Dumitru - aviz favorabil pentru funcția de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială
Ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru, a primit aviz favorabil, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. Din totalul voturilor acordate de către parlamentari, 47 au fost 'pentru', unul 'împotrivă, respectiv 16 abțineri. Miniștrii propuși în Guver
Ioana Dogioiu și-a dat demisia din funcția de purtător de cuvânt al Guvernului
Ioana Dogioiu și-a dat demisia luni din funcția de funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. 'A fost o onoare. Mulțumesc, domnule prim-ministru Ilie Bolojan!', a scris, pe Facebook, Dogioiu, care d
Simonis (PSD Timiș) respinge acuzele USR că vrea să preia puterea în tot județul: 'E semn al disperării'
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte al Consiliului Județean Timiș, a transmis, luni, că declarațiile liderilor USR Timiș la adresa sa, în care este acuzat că ar vrea 'să preia toată puterea economică, socială și politică din județ în mâna sa', reprezintă un 'semn al disperării și o încercare de a masca incompetența în
Parlament-audieri miniștri/Daniel Zamfir, aviz favorabil pentru postul de ministru al Economiei; prioritatea mandatului său, relansarea economică
Comisiile de specialitate din Camera Deputaților și Senat, reunite, au dat luni aviz favorabil lui Daniel Zamfir pentru portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. S-au înregistrat 48 de voturi pentru, 26 împotrivă și două abțineri. 'Situația economică a țării în a
Parlament - audieri miniștri/ Ștefan-Radu Oprea - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Apărării
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. În timpul audierii, Oprea a declarat că Ministerul Apărării Naționale nu are nevoie de modificări la fiecare schimbare de Guvern, întrucât există deja o strategie
Fritz (USR): Construcția unui pol reformist, alături de PNL și forțele reformatoare - o șansă de victorie în 2028
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, în cadrul Conferinței Județene Timiș a formațiunii, că intrarea partidului în opoziție va face din USR principala țintă a PSD, 'care se va instala curând la putere', dar construcția unui pol reformator, împreună cu PNL și cu toate forțele reformatoare din politică și din societatea civilă, dă o șans
Siegfried Mureșan: Sunt sigur că PSD va încălca și programul de guvernare agreat cu premierul Niculescu
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, fost premier desemnat, a declarat luni că este sigur că PSD va încălca și programul de guvernare agreat cu premierul Luca Niculescu, arătând că, din fericire, pesediștii au fost nevoiți să-și asume 'pe față' guvernarea și liberalii îi vor trage la răspundere pentru ceea ce vor face în următoarea perioad
Tișe: Niciun penelist din țară nu trebuie să demisioneze din funcțiile politice; Bolojan să demisioneze primul
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat, luni, că 'niciun penelist din țară nu trebuie să demisioneze din funcțiile politice', susținând că primul care trebuie să demisioneze este Ilie Bolojan, 'împreună cu toți cei incompetenți din conducere'. 'Niciun penelist din țară nu trebuie să demisioneze din funcții
Parlament - audieri miniștri/Stoica: Reforma administrativă, prin comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, o prioritate
Reforma administrativă, respectiv comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, dar și plata facturilor prin PNRR reprezintă priorități pentru ministrul propus al Dezvoltării, Marcel-Alexandru Stoica. Luni, Comisiile reunite pentru administrație publică și amenajarea teritoriului ale Parlamentului i-au dat aviz favorabil l
Parlament-audieri miniștri/Dumitru Chisăliță, aviz pozitiv din partea comisiilor reunite pentru postul de ministru al Energiei
Membrii comisiilor de specialitate din Camera Deputaților și Senat au avizat pozitiv mandatul de ministru al Energiei pentru Dumitru Chisăliță, în cadrul audierilor din Parlament, organizate luni. Din totalul parlamentarilor prezenți, s-au acordat 39 de voturi 'pentru', opt voturi 'împotrivă, fiind consemnată și o abțin
Bistrița-Năsăud: Deputații PSD Ivan și Suciu propun interzicerea accesului minorilor sub 14 ani la rețelele de socializare
Deputații bistrițeni Daniel Suciu și Bogdan Ivan (PSD) intenționează să depună un proiect de lege prin care să fie interzis accesul la rețelele de socializare oline minorilor sub vârsta de 14 ani, ''fără excepții''. Anunțul a fost făcut de cei doi parlamentari social democrați luni, la câteva ore după ce un elev de
Abrudean - întâlnire cu președinta Comisiei de la Veneția: Discuții despre rolul Parlamentului, justiție, stabilitatea politică
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, discuțiile vizând rolul Parlamentului în dezbaterea și adoptarea actelor normative, importanța corectitudinii actului de justiție, stabilitatea politică, sistemul electoral și educația. ''Am primit


