Cîţu: Barurile, cafenelele, cluburile, discotecile rămân închise până la 1 iunie
Premierul Florin Cîţu a declarat joi seară că barurile, cafenelele, cluburile şi discotecile rămân închise până la 1 iunie, arătând că există propunerea ca de la această dată să se deschidă la o capacitate de 50%, dar cu persoane vaccinate.
"Avem baruri, cafenele, cluburi, discoteci şi aşa mai departe, care în continuare până la 1 iunie rămân închise. De la 1 iunie propunerea era să se deschidă cu o capacitate la jumătate, cam aşa, dar pentru persoane vaccinate, de exemplu, sunt propuneri la care ne uităm. (...) Maximum 50% din capacitate. Vom vedea. Noi vorbim de vaccinaţi", a spus Cîţu la Digi 24.
El a mai afirmat că încă nu sunt permise petrecerile private.
Cîţu a precizat că activităţile sportive vor fi deschise începând cu 15 mai pentru spectatori, cu o capacitate de 25% persoane, de preferat vaccinate.
"Este mult mai uşor să nu fie cozi la intrare şi aşa mai departe, se poate face uşor acces", a adăugat premierul.
De asemenea, el a arătat că nunţile, botezurile vor putea fi organizate cu maximum 70 de persoane la exterior şi cu 50% la interior de la 1 iunie, iar în cazul în care organizatorul garantează că toţi participanţii sunt vaccinaţi, nu se mai aplică restricţionarea la acest număr. Premierul a afirmat că verificarea va fi realizată probabil pe baza adeverinţei de vaccinare. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
VIDEO Iohannis: Este foarte probabil ca anul şcolar să se încheie cu toţi elevii în şcoală
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Simion: Nicușor Dan devine tot mai pasibil de suspendare și demitere
Liderul AUR, George Simion, l-a criticat marți pe președintele Nicușor Dan pentru faptul că nu a desemnat un premier și a susținut că șeful statului 'devine tot mai pasibil de suspendare și demitere'. 'Atitudinea lui Nicușor Dan față de această criză pe care el a creat-o nu este de natură a ne liniști. Ba chiar deloc. Suntem în a 84-a zi &ici
Sorin Grindeanu: Până în 15 august e dificil să avem un guvern cu puteri depline
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că până pe 15 august 'e dificil' să avem un guvern cu puteri depline, dar după această dată 'putem deveni mai optimiști' în a avea acest guvern. 'Am spus că până în 15 august e dificil să avem un guvern cu puteri depline. După data de 15 august, cr
Grindeanu susține că Bolojan pune în pericol un miliard de euro din PNRR din cauza HG privind biodiversitatea
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, lider al PSD, i-a cerut marți premierului interimar Ilie Bolojan să retrimită în Parlament proiectul de hotărâre privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității, avertizând că, în caz contrar, România riscă să piardă un miliard de euro din Planul Național de Redresare și R
Grindeanu: Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical în ultimii 15 ani
Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani, susține președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD. 'Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani. Greva generală este un instrument democratic atunci când nu eș
George Simion: Vedem viitorul României și viitorul Europei în întregime numai alături de Statele Unite
Președintele AUR, George Simion, a evidențiat, marți, după întâlnirea cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, că viitorul României și al Europei trebuie să fie în întregime alături de SUA. 'Domnul ambasador ne-a reconfirmat poziția Statelor Unite de a nu interveni &
Oana Țoiu, mesaj către Rusia: Drona le aparține, responsabilitatea le aparține
România transmite că, în cazul dronelor doborâte în spațiul aerian național, responsabilitatea aparține Rusiei iar țara noastră 'nu acceptă' asemenea manifestări, a afirmat, marți, într-o conferință de presă, ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu. 'Mesajul pe care ar trebui să-l transmitem Rusiei e
Cseke Attila spune că ar proceda ca la alegerea Papei pentru un guvern: Partidele să mai lase din orgolii
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, afirmă că soluția pentru depășirea blocajului politic este formarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline și spune că, dacă ar depinde de el, i-ar ține pe liderii principalelor partide la masa negocierilor 'ca la alegerea Papei', până când ar ajunge la un compromis.
Cseke Atilla spune că UDMR nu va susține legea salarizării în forma actuală
Senatorul Cseke Attila a declarat marți că parlamentarii UDMR nu vor putea susține proiectul legii salarizării în forma actuală, adăugând că el este deschis la propunerile venite din partea partenerilor sociali. El a precizat că săptămâna trecută a formulat multiple propuneri de modificare a proiectului, care au fost ulterior
Cseke Attila propune transferul documentațiilor de urbanism la Primăria Capitalei din noiembrie 2028
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat marți că va propune în Parlament ca trecerea atribuției de eliberare a documentațiilor de urbanism către Primăria Capitalei să aibă loc de la 1 noiembrie 2028, în cadrul dezbaterilor la Codul urbanismului. 'Codul urbanismului este un jalon important care are și o sanc
Timiș: Sorin Grindeanu propus să devină Cetățean de Onoare al Județului de către un consilier AUR
Consilierul județean al AUR Marcel Mihoc a propus, în ședința extraordinară festivă de marți, dedicată Zilei Județului Timiș, ca președintele Camerei Deputaților și președinte al PSD, Sorin Grindeanu, să primească titlul de Cetățean de Onoare al Județului, întrucât a făcut pentru județ 'mai mult decât întreaga clasă politică'.
AUR: Relația dintre România și SUA va rămâne puternică
Președintele AUR, George Simion, a avut marți o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg, context în care a subliniat că relația dintre România și SUA va rămâne puternică, indiferent de evoluțiile de pe scena politică internă.
Misiunea contingentului de pompieri români din Franța, prelungită cu încă două săptămâni
România prelungește cu încă două săptămâni misiunea contingentului de pompieri din Franța în baza unei decizii luată luni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Potrivit unui comunicat al Guvernului, ca urmare a solicitării formulate de autoritățile franceze prin activarea Mecanismului de Protecție Civ
Valeria Enache - numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții
Valeria Enache a fost numită luni în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Valeria Enache se numește în funcția de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului de Stat în C
Grindeanu: Sunt foarte optimist, după 15 august vom avea un Guvern cu puteri depline
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seara că 'este foarte optimist' că după 15 august va fi învestit un Guvern cu puteri depline. Liderul social-democrat a spus și cu cine poate face majoritate în Parlament și a subliniat că PSD solicită mandatul de prim-ministru. 'Nu rămânem în
Kelemen Hunor speră ca România să nu fie retrogradată în categoria 'junk' în urma evaluării Fitch
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seară, că speră ca România să nu fie retrogradată în categoria nerecomandată investițiilor ('junk') în urma evaluării agenției de rating Fitch de la sfârșitul acestei săptămâni, apreciind că evaluatorii vor lua în calcul reducerea deficitului și contextul regional.












