logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Primarul Chirica se autosuspendă din funcţia de preşedinte interimar al filialei municipale a PNL

Imagine din galeria Agerpres

Primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL.

El spune că nu îşi doreşte ca acuzaţiile care i se aduc să se răsfrângă asupra imaginii Partidului Naţional Liberal.

"Aşa cum am declarat şi în luna ianuarie a acestui an, nu vreau ca acuzaţiile care îmi sunt aduse să prejudicieze imaginea unui partid care m-a primit în rândurile sale şi cu care am făcut echipă pentru continuarea schimbării în bine a Iaşiului. Nu am renunţat la acest principiu şi la această decizie. Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie, să mă suspend din funcţia de preşedinte interimar al filialei Iaşi a PNL. Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaş normal nu voi participa la nicio competiţie internă în partid. Sunt cu conştiinţa împăcată în faţa ieşenilor şi a lui Dumnezeu, sunt nevinovat şi am convingerea că voi demonstra cât mai repede acest lucru", declară primarul Mihai Chirica, prin intermediul unui comunicat de presă.

El a ţinut să precizeze că nicio acuzaţie de natură penală lansată împotriva sa nu este adevărată.

"Aş mai preciza că, în speţa de ultimă oră care m-a pus într-o situaţie dificilă, acordul de asociere dintre Primărie şi o societate comercială datează din 2005, iar în toată această perioadă a fost verificat de către juriştii municipalităţii şi nu numai. Când am sesizat nereguli, am contribuit în mod direct la demonstrarea încălcării flagrante a gestionării derulării acelui acord şi am delegat misiunea denunţării acestor nereguli celor care, prin fişa postului, au această obligaţie şi care, iată, nu s-au achitat de ea. Timpul va demonstra că nicio acuzaţie de natură penală lansată împotriva mea nu este adevărată şi că mi-am respectat jurământul faţă de ieşeni şi oraş. Până atunci, mă voi concentra pe activitatea administrativă, pentru a realiza proiectele pe care le-am propus ieşenilor, împreună cu colegii din PNL şi cu toţi cei care doresc binele acestui oraş", mai spune primarul Mihai Chirica.

Acesta susţine că este "ţinta unor atacuri politice şi de altă natură care nu se mai opresc".

"Trăim vremuri tulburi şi complicate, umbrite de acuzaţii şi tensiuni, în care suntem obligaţi să facem un efort să luăm cele mai înţelepte decizii pentru oraşul şi judeţul nostru, ca şi pentru organizaţia politică în care lucrăm. Încă de la începutul anului am constatat o tensionare vizibilă şi o deteriorare a scenei politice ieşene. Eu, personal, ca primar şi ca lider politic, am devenit ţinta unor atacuri politice şi de altă natură care nu se mai opresc. În toată această perioadă am fost pus în situaţii inedite, neaşteptate şi, mai ales, în contradicţie cu principiile mele morale şi obiectivele mele politice şi administrative. Din păcate, la Iaşi, partidele politice au încetat să fie vehicule ale competiţiei de idei, dialogului şi negocierii pentru cele mai bune soluţii pentru comunitate şi au devenit instrumente de luptă şi distrugere a persoanelor şi instituţiilor", consideră primarul Iaşiului.

În opinia acestuia, "PNL parcurge o perioadă dificilă, într-un efort susţinut, dar fără rezultatele dorite, de coabitare şi colaborare cu alte partide politice".

Totodată, acesta îşi arată dezamăgirea faţă de "modalitatea neproductivă de funcţionare a acestei alianţe aflate la guvernare şi de faptul că rezultatele acesteia nu sunt conforme cu năzuinţele PNL şi ale românilor".

"În aceste condiţii, nu am certitudinea că lucrurile vor reveni la normal odată ce voi renunţa la funcţiile de conducere din PNL. Voi munci însă pentru aceasta şi voi demonstra tuturor colegilor din partid şi, mai ales, tuturor ieşenilor care m-au votat, ca şi celor care nu m-au votat că în tot mandatul meu de primar nu am prejudiciat averea oraşului, ci, din contra, am îmbogăţit-o, câştigând respectul tuturor oraşelor, dar şi terenul dinspre Miroslava, Fortus, cinematografele, tabăra de la Ciric etc. Nu am luat nimic necuvenit nici pentru mine, nici pentru familia sau apropiaţii mei. Am urmărit întotdeauna respectarea legii, chiar şi atunci când am avut alte opinii, şi am lucrat cu întreaga echipă din Primăria Municipiului Iaşi astfel încât fiecare angajat să îşi facă treaba bine şi la timp. Mai sunt multe de schimbat în Primărie, mai sunt în continuare angajaţi cu două feţe şi agende personale, mai sunt angajaţi implicaţi în acte de corupţie, iar în cazul unora am făcut personal plângeri penale. În continuare voi căuta echilibru atât în interiorul Primăriei, cât şi în relaţia cu alte instituţii şi partide, dar, din păcate, nu depinde numai de mine", mai declară primarul.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei. AGERPRES/(AS - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 26-10-2026 15:46

Camera Deputaților/ Avrămescu: Pe partea economică, pare că acest guvern va continua politica Guvernului Bolojan

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a declarat că noul Guvern condus de Luca Niculescu va continua politica economică a fostului Guvern Bolojan, inclusiv în privința fiscalității. Formațiunea anunță că va continua să facă opoziție și să propună măsuri alternative. ''Suntem la aproape o săptămân

Viata Parlamentara 26-10-2026 15:23

Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)

Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice

Politic 26-10-2026 14:21

Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.

Politic 26-10-2026 14:13

Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.

Politic 26-10-2026 14:07

Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'

Politic 26-10-2026 13:35

Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă

Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început

Politic 26-10-2026 13:34

Grindeanu: Doar o femeie, Natalia Intotero, a dorit să intre în competiția internă pentru funcția de ministru

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a informat, luni, că doar o singură femeie, Natalia Intotero, s-a înscris în competiția internă din partid pentru a fi ministru în Guvernul Luca Niculescu. 'Noi am avut un Consiliu Politic Național în care cei care au dorit să fie miniștri și-au depus candidaturile. La un moment dat, părea că o să

Politic 26-10-2026 13:27

Grindeanu: Dorim ca serviciile publice să fie mai bune; reforma pe administrația locală - din 2028

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că reforma administrației locale trebuie să aibă ca rezultat un nivel al serviciilor publice către cetățeni mai bun și reducerea cheltuielilor, iar comasarea unor localități nu va fi una voluntară. 'Sigur, poate să existe și o comasare de acest tip (voluntară - n.r.). Dar asta, până la urmă, nu va

Politic 26-10-2026 12:49

Sorin Grindeanu: PSD cere prezentarea publică cât mai rapidă a situației reale a finanțelor țării

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, să prezinte public cât mai rapid situația reală a finanțelor țării. 'Din poziția mea de președinte al Camerei Deputaților și, totodată, președinte PSD, să știți că voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu miniștrii, dacă acest lucru îmi va f

Politic 26-10-2026 12:42

AUR propune o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care autoritățile gestionează migrația ilegală, respectarea regimului străinilor, infracțiunile comise de cetățeni străini și exploatarea lucrătorilor proveniți din afara Uniunii Europene.

Politic 26-10-2026 12:38

Grindeanu: Vom face analize lunare pentru a verifica stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a cerut miniștrilor să prezinte modul în care se va face 'schimbarea de paradigmă' pe care a cerut-o privind relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și a clasei de mijloc, precizând că se vor face analize lunar pentru a verifica stadiul implementării măs

Politic 26-10-2026 12:06

Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 'PSD își dorește să fie un factor de echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește populați

Politic 26-10-2026 12:00

USR și PNL - o nouă cerere pentru comisia 'Mykonos-Nordis'; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului

Grupurile USR și PNL din Camera Deputaților au depus o nouă cerere pentru înființarea unei comisii parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze ''de la zborurile Nordis la zborurile de lux mai recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri''. 'Cer PSD să respecte Regulamentul Ca

Politic 26-10-2026 11:56

Grindeanu: Îi voi propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental. Afirmația a fost făcută după reuniunea Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat. 'În ședin

Politic 26-10-2026 10:38

Nicoleta Pauliuc (PNL) propune ca MApN să finanțeze centrele militare; inițiativa - depusă la Parlament

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc anunță că a depus la Parlament o inițiativă legislativă care mută cheltuielile de întreținere a centrelor militare de la Consiliile județene și Primăriile de sector la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit acesteia, într-o țară cu război la graniță, armata trebuie să-și planifice singură sediile și