Ludovic Orban: Andi Manciu revine la partid, şef al Departamentului de relaţii cu presa
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că Andi Manciu a luat decizia de a demisiona din funcţia de consilier de stat în domeniul comunicării din cadrul Cancelariei prim-ministrului pentru a reveni în funcţia de şef al Departamentului pentru relaţii cu presa al partidului.
"Ca să revină la partid, şeful Departamentului de relaţii cu dumneavoastră", a spus Orban, întrebat de ce a luat Manciu decizia de a demisiona de la Cancelaria premierului.
El a fost întrebat şi dacă premierul Florin Cîţu i-a cerut lui Andi Manciu să facă acest pas în spate.
"Nu cred că a existat o astfel de discuţie. Ştiţi foarte bine că domnul Manciu era coordonatorul Grupului de Comunicare Strategică, implicat în comunicarea guvernamentală în toate chestiunile importante. Probabil a existat o înţelegere între cei doi ca să nu mai continue colaborarea", a afirmat Ludovic Orban.
Eduard-Andi Manciu a anunţat, luni, că demisionează din funcţia deţinută la Guvern începând cu data de 1 mai.
"M-am hotărât să solicit eliberarea mea din funcţie începând din 1 mai. S-a făcut aproape un an şi jumătate în care m-am ocupat în calitate de consilier de stat de coordonarea comunicării guvernamentale. O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări şi de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo. Acum e momentul să pun punct şi alţii să preia această responsabilitate", a scris Manciu, pe Facebook.
El a adăugat că a fost un maraton pe care l-a dus la final, menţionând că, în privinţa modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lasă în urmă lucruri care pot fi duse mai departe.
"Vreau să le mulţumesc celor care mi-au acordat încredere şi sper că tot ce am făcut le-a răsplătit această încredere. Am pus toată energia şi priceperea mea pentru a face lucrurile cât se poate de bine, în condiţiile date. A fost un maraton pe care l-am dus la final. Sunt mulţumit că las ceva în urmă în privinţa modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lucruri care nu pot fi întoarse, ci pot fi duse doar mai departe. Le transmit aprecierea mea celor din Direcţia de comunicare a Guvernului, pentru faptul că au ţinut pasul cu un ritm, uneori, infernal. De prea multe ori munca acestor oameni este văzută ca un dat, ceva ce vine de la sine. Nu este aşa! Acolo în spate sunt persoane care zilnic sunt preocupate să facă lucrurile să funcţioneze şi prea puţini le realizează sau apreciază eforturile", a mai scris Andi Manciu.
Manciu a fost numit în 2019 în această funcţie de fostul premier Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Oros: Nu suntem în stadiul în care Comisia Europeană să respingă PNRR; a cerut nişte detalii în plus
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Apărării a discutat cu Roxana Mînzatu despre operaționalizarea Hub-ului de Securitate Maritimă la Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, s-a întâlnit vineri cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, discuțiile vizând consolidarea capacității europene de apărare și rolul pe care România trebuie să îl aibă în definirea și dezvoltarea proiectelor europene de securitate, cu accent pe regiune
Planul de acțiune al Inițiativei Central-Europene pentru 2027 - 2030, adoptat la reuniunea ministerială de la București
Reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Inițiativei Central-Europene a avut loc vineri, la Palatul Victoria, ocazie cu care au fost adoptate Declarația comună de la București și Planul de acțiune al ICE pentru 2027 - 2030. Evenimentul a încheiat Președinția în exercițiu a României, informează MAE pe pa
Adrian Dan - numit consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului
Adrian Dan a fost numit vineri în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. ''La data de 9 noiembrie, domnul Adrian Dan se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', se arată în decizia semnată de premierul Luca Niculescu și publicată în Monito
Timiş: Lidera opoziţiei din Belarus - premiată la Timişoara; apel pentru sprijinirea Ucrainei
Lidera opoziţiei democratice din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya, a primit, vineri, Premiul "Timişoara pentru Valori Europene", în cadrul celei de-a treia ediţii a forumului omonim, pentru curajul de a rezista paşnic unui regim represiv şi pentru apărarea libertăţii şi demnităţii umane. În discursul susţinut la ceremonia de premiere, Sviatla
USR amintește că a inițiat în urmă cu trei ani un proiect care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat
USR îi amintește ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, că a inițiat încă din 2023 un proiect de lege care sancționează trimiterea abuzivă a pacienților în privat, dar acesta nu a fost susținut de PSD. 'Lăsați circul, domnule Rogobete, și mai bine sunați-vă colegii de partid! Alexandru Rogobete s-a trezit brusc indignat pe internet. A
VIDEO Nicușor Dan: Pericolul pentru democrație este că vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă
Pericolul pentru democrație este ca vocea legitimă a cetățeanului să nu se mai audă, să fie acoperită de sute, mii sau zeci de mii de conturi false plătite sau de un algoritm sau altul, a afirmat, vineri, președintele Nicușor Dan, la reuniunea de lucru cu tema ''Societatea informațională și democrația constituțională'', organizată în cadrul programului
AEP: Acuzația că reforma legislației electorale ar servi interesele unui partid e nefondată și reprezintă o încercare de politizare
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis vineri că reforma legislației electorale nu servește intereselor unui partid, ci funcționarea 'corectă' a democrației. Potrivit AEP, inițiativele sale vizează construirea unui sistem electoral 'coerent', 'predictibil' și 'rezilient', care să răspundă provocărilor actuale, dar și viito
VIDEO Niculescu: Societatea informațională și democrația constituțională - o temă care reprezintă una dintre provocările lumii contemporane
Premierul Luca Niculescu a declarat vineri că abordarea unei dezbateri la nivel de jurisdicții constituționale cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională' reprezintă un demers foarte valoros deoarece pune accent pe implicațiile valorilor fundamentale ale unei societăți, de care depinde și viața de zi cu zi a cetățenilor.
Premierul - întrevedere cu vicepreședintele executiv al CE, Roxana Mînzatu; prioritățile în educație și politicile sociale, pe agendă
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, în cadrul căreia au fost abordate prioritățile Guvernului în domeniile educației, tineretului, dezvoltării competențelor, ocup
Naumescu: Nicușor Dan se întâlnește luni cu președinta CE; securitatea europeană și extinderea UE - printre subiectele de pe agendă
Apărarea și securitatea europeană, în particular securitatea în zona Mării Negre, competitivitatea europeană, cu componenta energetică actuală, extinderea UE, în mod special susținerea României pentru Republica Moldova, și negocierea noului cadru financiar multianual al UE se numără printre temele care vor fi discutate de președintele Nicușor Dan la &
PNL: PSD și ministrul Mihai Ghigiu să retragă declarațiile privind renegocierea contractelor semnate din SAFE
Partidul Național Liberal avertizează PSD și pe ministrul Mihai Ghigiu să retragă acuzațiile 'false' privind Programul SAFE și declarațiile referitoare la renegocierea contractelor deja semnate, inclusiv cu riscul plății unor penalități, menționând că România nu trebuie să compromită investiții strategice, să suporte penalități sau să își piardă cre
Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a Combinatului Siderurgic Galați
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor statului la Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA, în vederea identificării soluțiilor pentru salvarea locurilor de muncă și menținerea capacităților de producție. Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cad
PSD: Plăți restante de 1,4 miliarde lei, achitate de Ministerul Dezvoltării pentru firmele românești
Peste 1,4 miliarde de lei au fost plătiți de Ministerul Dezvoltării către beneficiarii proiectelor și firmele românești care au executat lucrări pentru comunitățile locale, investiții finanțate prin PNRR și Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny'. ''De la preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica a accele
MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această calitate, ambasadorul Cornel Feruță va facilita interacțiunea președintelui celei
PNL nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de AEP
Partidul Național Liberal a anunțat, vineri, că nu susține modificarea legii partidelor politice în forma prezentată de Autoritatea Permanentă Electorală. 'PNL consideră că legea partidelor politice, ca și orice altă lege cu componentă electorală, trebuie modificată prin inițiativă parlamentară, într-o comisie specială în





