Cîţu - de Ziua Pământului: Guvernul susţine permiterea exclusivă a proceselor naturale în Delta Dunării şi în Parcurile Naţionale
Guvernul susţine permiterea exclusivă a proceselor naturale în rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi în celelalte 13 Parcuri Naţionale, afirmă prim-ministrul Florin Cîţu, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Pământului.
"Celebrăm astăzi Ziua Pământului, iar tema aleasă în acest an este restaurarea planetei noastre, greu încercate ca urmare a activităţilor şi nevoilor, adesea excesive, ale oamenilor. Prin scoaterea unor ecosisteme valoroase din circuitul de exploatare şi redarea lor către natură, omenirea are şansa de a asigura continuitatea vieţii pentru specii minunate de floră şi de faună, care, altfel, sunt în pericol. În România putem să începem restaurarea naturii, cel puţin prin permiterea exclusivă a proceselor naturale în rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi în celelalte 13 Parcuri Naţionale", afirmă Florin Cîţu, joi, într-un mesaj pe Facebook.
Premierul adaugă că toate aceste arii naturale înseamnă doar 3% din suprafaţa ţării noastre, însă "stricta lor protecţie ar însemna totul pentru protejarea speciilor şi peisajelor, o încântare pentru vizitatori şi un potenţial încă insuficient explorat pentru ecoturism".
"Este o direcţie pe care Guvernul României o susţine şi care este în deplin acord cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi cu strategia europeană pentru biodiversitate. Însă combaterea poluării, respectarea şi protejarea mediului sunt responsabilităţi ale fiecăruia dintre noi pentru ca astăzi şi în viitor să putem trăi în armonie cu natura, să îi păstrăm curate apele şi solul", mai afirmă Cîţu. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - audieri miniștri/Diana Buzoianu, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministrul propus pentru portofoliul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Nominalizarea Dianei Buzoianu a fost avizată cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu,
Cseke Attila: Eu cred că nu va fi învestit Guvernul Mureșan
Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a declarat marți că nu crede că Guvernul Siegfried Mureșan va fi învestit miercuri în plenul reunit al Parlamentului. 'Dacă vorbiți de Guvernul despre al cărui program de guvernare vorbim, eu cred că nu va fi învestit', le-a spus el ju
Mureșan - răspuns pentru președinte: Anticipatele nu sunt de dorit, dar nici menținerea României în criză nu oferă stabilitate
Alegerile anticipate nu sunt de dorit, dar nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România, a transmis prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan, marți seara, ca răspuns la declarația președintelui
Parlament - audieri miniștri/ Cseke Attila - aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării
Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a primit, marți, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administrație publică. S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'', 2 voturi ''împotrivă'' și 15 abțineri. Parlamentarii PS
Parlament - audieri miniștri/ Mihai Dimian - aviz negativ în Comisiile de învățământ și știință
Comisiile reunite pentru învățământ și știință ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. S-au înregistrat 23 voturi ''pentru'', 19 ''împotrivă'' și șase abțineri. Di
Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)
Românii ar trebui să aibă încredere în țara lor, ''cu toate deficiențele'' existente, a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan. El a participat la lansarea volumului ''REGINA - in honorem arhitectei României Mari'', cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la viz
Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord
Premierul desemnat Siegfried Mureșan consideră că, prin avizul negativ dat candidatului propus la Justiție - Andrea Chiș, social-democrații ''arată că vor vota oricând împotriva independenței justiției și pentru apărarea clientelei de partid''. ''Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ min
Parlament - audieri miniștri/ Andrea Chiș - aviz negativ pentru Ministerul Justiției
Andrea Chiș, propusă pentru portofoliul Justiției în Guvernul Mureșan, a primit, marți, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. S-au înregistrat 65 de voturi pentru un aviz negativ și 42 de voturi pentru un aviz favorabil, a anunțat președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă.
Parlament - audieri miniștri/ Ötvös Koppány Bulcsú - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 13 voturi ''pentru'', șapte ''împotrivă'' și ș
VIDEO Președintele Nicușor Dan: E momentul ca această criză să se încheie; anticipatele nu sunt o soluție
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. ''Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Ale
Ţoiu: Ambasadorul american la Bucureşti a clarificat respectul pe care SUA îl au faţă de alegerile democratice ale României
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a declarat marți că nu intenționează să îi solicite lămuriri ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București în legătură cu o posibilă implicare a SUA în căderea Guvernului Bolojan, apreciind că o astfel de discuție nu este justificată. ''Ambasadorul SUA la Bucure
Parlament - audieri miniștri/ Oana Țoiu - aviz pozitiv pentru portofoliul Afacerilor Externe
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a primit aviz pozitiv, marți, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și pentru românii de pretutindeni. S-au înregistrat 29 de voturi ''pentru'' și 23 de voturi
Parlament - audieri miniștri/ Oana Gheorghiu - aviz negativ în Comisiile pentru sănătate
Comisiile parlamentare reunite pentru sănătate au acordat, marți, un aviz negativ Oanei Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății. Au fost înregistrate 15 voturi ''pentru'' și 17 voturi ''împotrivă''. ''Cele mai importante lucruri în sănătate sunt finanța
LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
Comisiile parlamentare continuă marți audierile miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureșan. În cursul acestei zile vor fi audiați: Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Raluca Turcan - propusă mi
Pîslaru: Există oameni în PSD care înțeleg miza; pariul că Grindeanu va fi următorul nominalizat este o cacealma
În PSD există oameni care înțeleg că interesul partidului nu poate fi mai presus de interesul național, iar pariul că președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, va fi următorul nominalizat pentru funcția de premier este o 'cacealma', a declarat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.














