VIDEO Cîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată
România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care promovează know-how, a declarat, marţi, premierul Florin Cîţu, exprimându-şi speranţa că strategia pentru dezvoltarea pieţei de capital va fi aprobată cât mai curând în vederea dezvoltării investiţiilor.
"Uitându-ne la anul acesta şi la ce urmează, ideea este ce vrem noi şi ce vrea această coaliţie de la această economie. Şi, din punctul meu de vedere, este momentul să facem tranziţia, şi trebuie să o facem rapid, către o economie competitivă, digitalizată, care promovează know-how, o economie modernă. Acum trebuie să facem tranziţia şi trebuie să facem tranziţia rapid, trebuie să o facem în patru ani de zile. Deci, asta este provocarea pentru noi, pentru că, vă spun, fără o economie puternică, o economie care să fie competitivă în UE, dar şi la nivel global, restul, tot ceea ce auzim în spaţiul public, reprezintă doar promisiuni populiste. Şi vreau, de asta, să fie foarte clar, din punctul meu de vedere, tot ceea ce facem noi prin actul de guvernare trebuie să aibă ca rezultat o economie puternică, o economie competitivă, o economie care să stea pe picioarele ei", a afirmat Cîţu, la videoconferinţa "Bursa în anul crizei sanitare şi al incertitudinilor economice".
Şeful Executivului a subliniat că va trebui schimbată şi atitudinea în privinţa atragerii investiţiilor. "Să nu mai avem acea atitudine de a aştepta să vină investitorii la noi, noi ne pregătim şi aşteptăm, nu, să mergem noi după investitori. Deci, trebuie să intrăm în terenul de joc să atragem investiţii", a transmis prim-ministrul.
"(Strategia pentru dezvoltarea pieţei de capital) este un lucru foarte important şi ar trebui să se întâmple cât mai curând. În acelaşi timp, din partea noastră, Guvernul, deja, a adoptat un proiect de lege care a mers în Parlament pentru a anula inepţia de anul trecut care nu permitea companiilor de stat să fie listate, acest lucru sper că se va întâmpla cât mai curând. Şi, după aceea, bineînţeles, îl aveţi aici pe domnul ministru al Economiei care vă poate spune dacă există companii în coordonarea ministerului care pot să fie listate sau nu. Avem şi la Energie şi sunt mai multe sectoare de unde putem să găsim candidaţi pentru piaţa capital", a spus Florin Cîţu.
Premierul a menţionat că rămâne în intenţia sa şi există o strategie în acest sens pentru capitalizarea instituţiilor financiare ale statului.
"Sunt mai multe, nu doar CEC, ale statului, de a le ajuta cu capital, dat nu de la stat. Este o discuţie pe care o vom avea în perioada următoare pentru a prezenta o strategie pentru toate aceste instituţii financiare ale statului, având în vedere că urmează şi înfiinţarea unei bănci naţionale de dezvoltare şi cumva trebuie să integrăm totul. Avem o bancă de retail, avem o bancă de corporate-retail, avem două fonduri - garantare, contragarantare - şi mai facem o bancă de dezvoltare. Toate acestea erau, bineînţeles, înainte să preluăm guvernarea, erau deja făcute şi acum vom veni cu o strategie pentru toate, dar ca să facem o reformă a acestor instituţii e nevoie de capitalizare şi nu va face statul această capitalizare", a explicat Cîţu.
El a subliniat că o altă direcţie de acţiune este eliminarea risipei banului public şi menţinerea cheltuielilor publice sub control.
Potrivit premierului, România trebuie să profite în această perioadă şi de evaluarea "foarte bună" a Standard&Poors.
"Nu s-a mai întâmplat niciodată să se întoarcă evaluarea unei perspective atât de rapid, după numai un an de zile. Asta arată foarte clar că ceea ce am promis şi unele lucruri le-am făcut, dar ceea ce am pus pe hârtie este credibil. Asta este cel mai important, arătăm că vrem să facem lucrurile acestea şi le-am pus într-un mod credibil. Trebuie să profităm de acest lucru şi să ne uităm, din partea noastră, care au fost barierele din cauza cărora, până acum, investitorii au ocolit România. Eu am câteva idei. În modul în care noi tratăm proprietatea privată, de exemplu, numărul de autorizaţii, timpul pe care trebuie să-l aştepţi până vin autorizaţiile. Sunt lucruri care sunt importante, dar cred că dacă noi clarificăm pentru investitorii străini că proprietatea privată în România este garantată şi nu există riscuri cred că vom face o mare diferenţă în perioada următoare", a indicat Florin Cîţu.
Prim-ministrul a reiterat că nu are în vedere creşterea de taxe, iar la nivelul fiscalităţii va continua implementarea de noi proiecte. "E-facturare este, după conectarea caselor de marcat, este următorul proiect major. Ambiţia mea este de a-l avea gata anul acesta. Voi avea discuţii cu ministrul Finanţelor pe această temă, de a accelera acest proces", a precizat Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
VIDEO Năsui: Sunt fanul acordării despăgubirilor către companii sub formă de facilitate fiscală
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Schimb de opinii Neculăescu - Barrot; discuții despre parteneriatul strategic româno-francez și evoluția mediului regional
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a avut, sâmbătă, un schimb de opinii cu omologul francez Jean-Noël Barrot, prilej cu care a fost reafirmată soliditatea parteneriatului strategic dintre România și Franța, dar și importanța strategică a Mării Negre. ''Schimb de opinii constructiv cu ministrul francez al Afa
Bolojan: Dacă nu menținem echilibrele țării, criza bugetară riscă să degenereze într-o criză economică
Fostul premier Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, că problemele legate de deficite și cheltuieli vor continua să reprezinte o provocare și pentru actualul sau viitorul guvern, avertizând că, dacă nu vor fi menținute echilibrele țării, există riscul ca o criză bugetară să degenereze într-o criză economică în care ar avea
Dan Neculăescu, discuții cu omologul turc pe tema securității la Marea Neagră
Atacurile asupra navelor comerciale sunt inacceptabile, iar România și Turcia vor coopera mai mult pentru o regiune stabilă și conectată, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, în contextul unei convorbiri telefonice pe care a avut-o cu omologul turc Hakan Fidan. ''O primă conversație bună astăzi cu omolog
Luca Niculescu: Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern
Investiția în oameni este una dintre prioritățile acestui guvern, consideră premierul Luca Niculescu, punctând că românii din diaspora ocupă un loc important în această viziune. ''Știu că, pentru mulți dintre ei, România înseamnă familia, limba în care au crescut, prietenii și amintirile. Dar &
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s




