VIDEO Voiculescu: Există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale privind decesele
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a afirmat vineri că "există diferenţe fundamentale" între numerele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din spitalele COVID şi a spus că Unifarm reprezintă "unul dintre cele mai mari jafuri ale pandemiei".
El l-a invitat pe premierul Florin Cîţu să preia aceste probleme şi să revadă raportarea deceselor din spitalele COVID.
"Avem acum un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv le investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră ne arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale", a declarat Voiculescu într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.
Fostul ministru a făcut totodată un apel către premier să urmărească situaţia Unifarm.
"De asemenea, dacă tot avem un ministru interimar care cunoaşte istoria anului trecut, o rugăminte pe care cred că este în interes public să o urmărim, este situaţia Unifarm. Unifarm a primit prin Ordonanţă de urgenţă anul trecut 1,2 miliarde, este una dintre companiile în pericol de dispariţie ale statului român, este unul dintre marile furturi, dintre marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare, cu siguranţă. Ar fi bine dacă în acest interimat aceste două lucruri ar fi clarificate, mai ales că sunt legate direct de partidul care l-a susţinut şi îl susţine pe domnul premier, şi sunt direct legate de ceea ce s-a întâmplat în guvernarea anului trecut. Cred că românii trebuie să ştie", a adăugat Vlad Voiculescu.
Întrebat dacă au fost raportate mai multe decese sau mai puţine, Voiculescu a spus: "Există o metodologie, nu acuz, nu lansez absolut nici o acuzaţie, există o metodologie care trebuie reevaluată, atâta tot".
"Vă spun că există o diferenţă, există indicii că există o diferenţă între decesele raportate într-o anumită platformă, în Corona-Forms, şi în datele pe care le primea raportate Ministerul Sănătăţii. (...) Mai puţine decese. Vorbim despre o statistică şi o metodologie care trebuie clarificată", a completat fostul ministru.
Potrivit acestuia, "supărările sunt mai degrabă între cei care au beneficiat de acces privilegiat la vaccinuri, între cei care profită de sistemul sanitar prin comenzi politice la fiecare nivel".
"Vorbim despre o finanţare, vorbim despre foarte multe fonduri, vorbim despre independenţa care trebuie să existe la nivelul fiecărei dintre aceste instituţii, independenţă profesională. Dacă şeful unei Case Judeţene răspunde doar la comenzi politice, atunci cum credeţi că va direcţiona banii? Atunci care credeţi că este relaţia dintre un operator privat de servicii sanitare şi şeful partidului respectiv, dacă şeful local al partidului poate să îi dea un contact mai mare sau mai mic prin directorul Casei?", a spus fostul ministru.
Voiculescu a afirmat că, de fapt, "a fost singurul care şi-a dorit această funcţie tocmai pentru că îi pasă". "Nu putem cu actuala structură din Ministerul Sănătăţii să construim spitale", a adăugat fostul ministru. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, imagine: Marian Vlăduț, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Voiculescu: Mandatul meu a fost de 113 zile, 113 zile de mandat şi de ciocniri de mentalităţi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - audieri miniștri/ Mihai Dimian - aviz negativ în Comisiile de învățământ și știință
Comisiile reunite pentru învățământ și știință ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. S-au înregistrat 23 voturi ''pentru'', 19 ''împotrivă'' și șase abțineri. AGERPRES/(AS - re
Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)
Românii ar trebui să aibă încredere în țara lor, ''cu toate deficiențele'' existente, a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan. El a participat la lansarea volumului ''REGINA - in honorem arhitectei României Mari'', cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la viz
Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord
Premierul desemnat Siegfried Mureșan consideră că, prin avizul negativ dat candidatului propus la Justiție - Andrea Chiș, social-democrații ''arată că vor vota oricând împotriva independenței justiției și pentru apărarea clientelei de partid''. ''Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ min
Parlament - audieri miniștri/ Andrea Chiș - aviz negativ pentru Ministerul Justiției
Andrea Chiș, propusă pentru portofoliul Justiției în Guvernul Mureșan, a primit, marți, aviz negativ în comisiile parlamentare de specialitate. S-au înregistrat 65 de voturi pentru un aviz negativ și 42 de voturi pentru un aviz favorabil, a anunțat președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților, Bogdan Ciucă.
Parlament - audieri miniștri/ Ötvös Koppány Bulcsú - aviz favorabil în Comisiile de cultură
Comisiile pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz favorabil lui Ötvös Koppány Bulcsú, propus pentru funcția de ministru al Culturii. S-au înregistrat 13 voturi ''pentru'', șapte ''împotrivă'' și ș
VIDEO Președintele Nicușor Dan: E momentul ca această criză să se încheie; anticipatele nu sunt o soluție
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție. ''Este momentul ca această criză politică să se încheie. Este momentul ca partidele să privească dincolo de gardul de partid, să privească la interesul național. Ale
Ţoiu: Ambasadorul american la Bucureşti a clarificat respectul pe care SUA îl au faţă de alegerile democratice ale României
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a declarat marți că nu intenționează să îi solicite lămuriri ambasadorului Statelor Unite ale Americii la București în legătură cu o posibilă implicare a SUA în căderea Guvernului Bolojan, apreciind că o astfel de discuție nu este justificată. ''Ambasadorul SUA la Bucure
Parlament - audieri miniștri/ Oana Țoiu - aviz pozitiv pentru portofoliul Afacerilor Externe
Ministrul propus pentru portofoliul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a primit aviz pozitiv, marți, în comisiile parlamentare reunite pentru politică externă, pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și pentru românii de pretutindeni. S-au înregistrat 29 de voturi ''pentru'' și 23 de voturi
Parlament - audieri miniștri/ Oana Gheorghiu - aviz negativ în Comisiile pentru sănătate
Comisiile parlamentare reunite pentru sănătate au acordat, marți, un aviz negativ Oanei Gheorghiu, propusă pentru funcția de ministru al Sănătății. Au fost înregistrate 15 voturi ''pentru'' și 17 voturi ''împotrivă''. ''Cele mai importante lucruri în sănătate sunt finanța
LIVE UPDATE Parlament/ Continuă audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan
Comisiile parlamentare continuă marți audierile miniștrilor propuși să facă parte din Cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureșan. În cursul acestei zile vor fi audiați: Mircea Abrudean - propus viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Interne, Dragoș Pîslaru - propus ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Raluca Turcan - propusă mi
Pîslaru: Există oameni în PSD care înțeleg miza; pariul că Grindeanu va fi următorul nominalizat este o cacealma
În PSD există oameni care înțeleg că interesul partidului nu poate fi mai presus de interesul național, iar pariul că președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, va fi următorul nominalizat pentru funcția de premier este o 'cacealma', a declarat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
INTERVIU/Siegfried Mureșan: Toți miniștrii propuși îndeplinesc condițiile de competență, etică și integritate pentru a implementa programul de guvernare
Toți miniștrii pe care i-am propus îndeplinesc toate condițiile de competență, etică și integritate pentru a implementa programul de guvernare și pentru a contribui la reformarea României, a declarat marți premierul desemnat Siegfried Mureșan, într-un interviu acordat AGERPRES.
Abrudean: Dacă Guvernul Mureșan nu va trece, președintele să țină cont de realități; alegerile anticipate nu trebuie excluse
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, propus vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, a afirmat, marți, că în cazul în care Guvernul Mureșan nu va trece în Parlament, 'președintele trebuie să țină cont de realități și de posibile majorități', menționând că din punctul de vedere al PNL alegerile anticipate nu trebuie excluse.
Parlament - audieri miniștri/Raluca Turcan, aviz negativ pentru portofoliul de la Ministerul Muncii
Comisiile reunite de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ, marți, pentru Raluca Turcan, propusă pentru funcția de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, ai Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați și ai Comisiei
Premierul desemnat Siegfried Mureșan, optimist înaintea votului de învestire programat miercuri în Parlament
Premierul desemnat Siegfried Mureșan s-a arătat marți optimist înaintea votului de învestire programat miercuri în plenul reunit al Parlamentului și a afirmat că guvernul propus de el este ''prima încercare transparentă și legitimă de rezolvare a crizei politice și de instalare a unui guvern proeuropean, reformator și stabil'' de la mo










