VIDEO Cîţu: Voi propune coaliţiei ca posturile de conducere să fie cu mandat în administraţia publică, cu evaluare la trei ani
Premierul Florin Cîţu a declarat că va propune coaliţiei, luni, ca persoanele care ocupă posturi de conducere în administraţia publică să fie evaluate la trei ani şi să poată deţină cel mult două mandate.
"Voi propune coaliţiei, luni, ca posturile de conducere să fie cu mandat în administraţia publică, cu evaluare la trei ani, să ai maxim două mandate, după care trebuie să te mişti în cadrul administraţiei. Asta înseamnă un corp de funcţionari publici aşa cum se face în toate ţările dezvoltate şi cum noi încă nu avem", a arătat premierul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
El a subliniat că prin noua lege a salarizării preşedintele ţării va avea cel mai mare salariu din sectorul bugetar, iar veniturile vor fi acordate în baza performanţei.
"Obiectivul meu nu este acela de a elimina ceva, este acela de a reaşeza modul în care veniturile sunt alocate în sectorul public. Dorim să facem această legătură directă între performanţă şi venituri. În acelaşi timp avem şi câteva alte principii. Unul care a fost enunţat de foarte multe ori în spaţiul public, era vorba de salariul preşedintelui - să fie cel mai mare în sectorul bugetar. De aici au fost tot felul de excepţii date. Vrem să corectăm aceste excepţii. Noua lege a salarizării unitare vrea să facă această modernizare", a spus premierul.
Cîţu a precizat că are susţinerea PNL pentru implementarea reformelor.
"Cu siguranţă, PNL este un partid care îşi doreşte reformă şi veţi vedea că vom face reformă împreună, alături de PNL. Aţi văzut liderii PNL care susţin reforma şi în spaţiul public, exact în direcţia pe care am enunţat-o. Noi avem un program de guvernare, acolo sunt enunţate clar principiile pe care vrem să le punem la baza acestei societăţi, pe care o clădim acum şi îmi este clar că am susţinerea PNL", a afirmat el.
Premierul a menţionat că în 2020 România a avut una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Uniunea Europeană şi cea mai mare creştere economică în trimestrul IV.
"Au fost 1.400.000 de oameni în şomaj tehnic - sume care au fost plătite de la bugetul de stat. După aceea am ajutat revenirea acestora la locul de muncă, prin plata a 41,5% din salariul brut. Dacă ne uităm la cifre, vedem că nu am pierdut locuri de muncă, din contră, rata şomajului a scăzut constant anul trecut şi avem una dintre cele mai mici rate ale şomajului din Uniunea Europeană - şi faptul că aceste efecte nu se văd în economie, pentru că avem şi cea mai mare creştere din UE în trimestrul IV. Deci este clar că economia a performat, că locurile de muncă au rămas. Ne uităm la consum... veniturile au fost acolo. Deci, sumele alocate de la buget au suplinit acest cost", a precizat Cîţu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Diana Șoșoacă, transportată la spital în urma unui accident rutier în Capitală (surse)
O persoană a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, în urma unui accident produs, joi, între două autovehicule pe bulevardul Iuliu Maniu, informează Brigada Rutieră a Poliției Capitalei. Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că persoana dusă la spital ar fi senatoarea Diana Șoșoacă, pasager în
Cameră/Comisia de agricultură a dat raport favorabil schemelor de ajutor de stat pentru crescătorii de suine și bovine
Comisia de agricultură a Camerei Deputaților a dat, joi, raport favorabil proiectelor de lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, precum și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu. Proiectele au ca obiect de reglementare instituirea unei
Senat - Comisia juridică/ Proiectul privind ANI, raport de admitere; sumele cash în declarația de avere, eliminate
Senatul a adoptat, joi, raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice, care miercuri a trecut de Camera Deputaților. Un amendament adoptat vizează eliminarea obligației de a include sumele cash în declarația de avere a demnitarilor. Un al
Guvern: Reconstrucția infrastructurii informatice și migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate
Reconstrucția infrastructurii informatice și migrarea aplicației e-Terra în Cloudul Guvernamental au fost finalizate. Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis joi, aplicația a fost instalată și configurată în noua infrastructură centralizată, urmând să fie supusă unui proces riguros de testare înainte de repunerea acesteia î
PSD propune Comisiei Europene soluții pentru protejarea educației și sănătății în reforma salarizării
Social-democrații Victor Negrescu, Adrian Streinu-Cercel și Alexandru-Mihai Ghigiu au transmis, joi, o scrisoare președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care propun o serie de soluții pentru ca reforma salarizării să protejeze educația și sănătatea, fără a compromite obiectivele asumate de România. 'Partidul Social Democrat prop
Vasile Tofan: Sprijinul pentru Ucraina este și o investiție directă în securitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a afirmat, joi, după întâlnirea cu premierul interimar Ilie Bolojan, că sprijinul pentru Ucraina este și o investiție directă în securitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni, adăugând că încălcarea spațiului aerian al unui stat suveran este 'inacceptabilă'.
Bolojan: România va continua să fie principalul susținător al Republicii Moldova la nivelul Uniunii Europene
România va continua să fie principalul susținător al Republicii Moldova la nivelul Uniunii Europene, punând la dispoziție experiența acumulată ca stat membru și acordând un sprijin politico-diplomatic, a declarat, joi, prim-ministrul interimar Ilie Bolojan după discuțiile cu noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, aflat în vizită oficială la
Fritz: Amendamentul PSD la legea ANI de sancționare retroactivă a faptelor de conflict de interese mă vizează și e neconstituțional
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi că amendamentul PSD votat în Comisia juridică la proiectul de lege privind ANI, prin care se introduce sancțiunea de încetare a mandatului pentru fapte de incompatibilitate sau conflict de interese întâmplate înainte de intrarea în vigoare a legii, este 'extrem de grav și neconstituțional
Președintele Nicușor Dan l-a primit pe premierul Republicii Moldova: Am reconfirmat sprijinul ferm pentru parcursul european
Președintele Nicușor Dan l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, aflat în vizită oficială la București, căruia i-a reconfirmat sprijinul ''ferm'' și ''consecvent'' al României pentru parcursului european al Chișinăului. ''M-am bucurat să îl
România găzduiește cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele NATO și partenere
Cea mai mare reuniune anuală a rezerviștilor militari din statele membre NATO și partenere - Congresul întrunit al Confederației Interaliate a Ofițerilor în Rezervă (CIOR), Confederației Interaliate a Ofițerilor Medici Militari în Rezervă (CIOMR) și Confederației Interaliate a Subofițerilor în Rezervă (CISOR) - se va desfășura, în perioa
Guvernul a aprobat o plată la bugetul OCDE pentru participarea României la grupul consultativ privind anticorupția și integritatea
Guvernul a aprobat plata contribuției financiare voluntare a României la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în vederea participării în calitate de membru în Grupul consultativ informal aferent Forumului Global al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind anticorupția și integritatea (GACIF) 2026.
Bugetul Registrului Auto Român, aprobat de Guvern
Executivul a aprobat joi bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an al Regiei Autonome ''Registrul Auto Român'', compania previzionând venituri totale de peste 730 milioane lei, în creștere cu 3,5% față de cele realizate în 2025. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cifra de afaceri, în va
Guvern: Bugetul schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură, suplimentat cu peste 94 milioane de lei
Guvernul a aprobat în ședința de joi, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, suplimentarea cu 94,3 milioane de lei a bugetului schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură. Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul schemei de ajutor de stat pentru anul 2026 se majorează de la 620 milioa
Programul național de control al poluării atmosferice, actualizat de Guvern
Guvernul a actualizat joi Programul național de control al poluării atmosferice aprobat prin HG nr. 119/2023, în vederea consolidării politicilor și măsurilor necesare pentru reducerea emisiilor de poluanți atmosferici și îndeplinirea obligațiilor asumate de România în cadrul legislației Uniunii Europene. Potrivit unui
Marius Dunca (PSD Brașov): Votul de miercuri arată că există majoritate pentru măsuri concrete
Votul de miercuri din Camera Deputaților arată că ''în Parlament există majoritate pentru măsuri concrete, mai largă decât cea care a demis Guvernul în mai'', a declarat joi, citat într-un comunicat de presă, președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca. El a menționat că






