Orban: Vom vota pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că parlamentarii liberali vor vota pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
"Am decis în unanimitate, în Biroul Politic am luat această decizie, ca să nu mai existe niciun dubiu, susţinerea proiectului de lege care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor. Noi vom vota, când se va introduce în dezbaterea camerelor reunite, acest proiect de lege, noi vom vota 'pentru'", a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă PNL susţine proiectul de lege pe această temă depus de PSD, Orban a spus: "PNL a înaintat proiectul de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale încă din legislatura trecută. De asemenea, ca să fiu corect, există un proiect de lege înaintat şi de partenerii noştri de la USR PLUS, iar în legislatura trecută, când PSD a avut majoritate parlamentară, aceste două proiecte de lege au fost ţinute în sertare. Mai mult decât atât, preşedintele PSD, întrebat fiind când a jucat comedia cu demisia, dacă susţine proiectele de lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari, nu a spus că le susţine, pentru că dacă le-ar fi susţinut, ele ar fi fost adoptate".
Orban a afirmat că cea mai simplă cale de a rezolva această problemă este adoptarea proiectului de lege depus de PNL.
"Nu au vrut să rezolve această problemă. Acum, când avem noi majoritate şi arătăm clar că vrem să rezolvăm această problemă, încearcă şi ei să prindă trenul. L-au pierdut. Să nu uităm niciodată că cel care a introdus pensiile speciale pentru parlamentari, ca aproape toate pensiile speciale, a fost PSD când a avut majoritate parlamentară. PNL a votat împotriva modificării legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor care a instituit acest drept pentru parlamentari", a mai spus Orban. AGERPRES/(A - autor: Dana Piciu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Orban: Moţiunea PSD pe Sănătate va fi dezbătută lunea viitoare şi votată miercuri
Orban: Nu s-a luat nicio decizie legată de sporuri; studenţii vor avea gratuitate pentru călătorii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Radu Oprea (MApN): Trebuie un mecanism în achizițiile publice să aducem tehnologiile într-un timp real în MApN
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a declarat, marți, că este necesară modificarea mecanismelor de achiziții publice, astfel încât tehnologiile dezvoltate în domeniul apărării să poată fi preluate și utilizate de instituțiile militare într-un timp cât mai scurt. 'Din păcate, felul în care arată le
Parlament: Opt noi membri ai Consiliului de Administrație al SRTV, desemnați de plen
Plenul Parlamentului a desemnat, marți, prin vot secret cu bile, opt membri propuși de partidele reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au fost înregistrate pentru întreaga listă 368 de voturi 'pentru' și 12 împot
Nicușor Dan - mesaj de condoleanțe pentru familiile victimelor accidentului rutier din Bulgaria
Președintele Nicușor Dan a transmis condoleanțe, marți, familiilor celor care și-au pierdut viața în accidentul rutier din Bulgaria. 'Am aflat cu mare durere de tragicul accident rutier din Bulgaria, lângă Iambol, în urma căruia au murit mulți oameni și au fost și mai mulți răniți. Transmit condoleanțe din toată inima fam
Parlament/ Plenul comun a desemnat opt membri noi în CA al SRR
Plenul Camerei Deputaților și Senatului a desemnat, marți, opt noi membri în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. S-au înregistrat 360 de voturi 'pentru' lista propusă și 15 'împotrivă'. Votul a fost secret cu bile. Membrii CA de la SRR validați de ple
Premierul a transmis un mesaj de compasiune pentru victimele accidentului din Bulgaria
Premierul Luca Niculescu a transmis, marți, un mesaj de compasiune familiilor celor care și-au pierdut viața în tragicul accident rutier petrecut în Bulgaria și le-a urat celor răniți, între care un cetățean român, recuperare cât mai rapidă. 'Sunt profund întristat de tragicul accident rutier din Bulgari
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Niculescu: Amenințările continue ne arată că trebuie să fim pregătiți pentru toate tipurile de provocări
Incursiunile aproape zilnice ale dronelor în spațiul aerian al țării noastre, amenințările permanente la adresa navigației în Marea Neagră, intensificarea acțiunilor cibernetice arată că este necesară pregătirea pentru toate tipurile de provocări, a subliniat premierul Luca Niculescu, într-un mesaj video transmis marți participanților la conferința
Neculăescu: Un român a fost rănit în accidentul rutier din Bulgaria; primeşte îngrijiri medicale
Un român a fost rănit în accidentul rutier care a avut loc marți în Bulgaria și primește îngrijiri medicale, a transmis pe X ministrul de Externe, Dan Neculăescu. 'Transmitem profundele condoleanțe în urma tragicului accident pe o autostradă din Bulgaria. Gândurile noastre se îndreaptă către victim
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Bogdan Dumitru: Industria IT din România traversează o perioadă dificilă
Industria IT din România traversează o perioadă 'dificilă', marcată de transformările accelerate generate de inteligența artificială, iar companiile trebuie să se adapteze noilor tehnologii și să dezvolte unele proprii, pe lângă serviciile pe care le oferă deja, a declarat, marți, ministrul delegat pentru Digitalizare, Bogdan Dumitru, la eveniment
Niculescu: Evaluarea Guvernului, a miniștrilor și a mea, este permanentă
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat marți că evaluarea Guvernului, a miniștrilor și a sa, este una permanentă, subliniind că în fiecare ședință de executiv au loc discuții privitor la activitatea curentă și la ce poate fi îmbunătățit. El a răspuns astfel întrebat dacă are o intenție o evaluare care să ducă la remanierea
Niculescu: La Cernavodă a fost un incident tehnic; sper ca într-o zi, două, unitățile 1 și 2 să fie funcționale
Premierul Luca Niculescu a afirmat marți că în aproximativ două zile unitățile 1 și 2 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă vor redeveni 'perfect funcționale'. 'La Cernavodă a fost un incident tehnic, sper ca într-o zi, două, cele două unități, unu și doi, să fie din nou perfect funcționale. Știți că asta înseamnă foarte mult pen
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.





