Ministrul Aurescu pledează pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România


Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, o discuţie online cu reprezentanţii conducerii Comitetului Evreiesc American (AJC), context în care a pledat pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România şi a solicitat sprijinul AJC pentru includerea României în programul Visa Waiver.
Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, în cadrul discuţiei, ministrul Aurescu a abordat priorităţile de politică externă ale României, perspectivele Parteneriatului Strategic România - SUA, relaţiile cu caracter strategic România - Israel, relaţiile UE - Israel, precum şi angajamentul ţării noastre faţă de combaterea antisemitismului, xenofobiei şi discriminării şi pentru păstrarea memoriei Holocaustului.
Ministrul de Externe a făcut referire la importanţa Iniţiativei celor Trei Mări, care are ca obiectiv reducerea decalajelor dintre Estul şi Vestul Europei şi care reprezintă o contribuţie valoroasă la creşterea coeziunii UE şi la consolidarea cooperării transatlantice, aspect pe care România l-a promovat substanţial şi constant în ultimii trei ani. El a evidenţiat importanţa realizării proiectului feroviar Constanţa - Gdansk (Rail2Sea) şi a celui rutier Via Carpathia, proiecte transnaţionale cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii celor Trei Mări, dar şi cu implicaţii strategice.
"Ministrul român de Externe a pledat, în acest context, pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România şi în regiune, care să dubleze prezenţa militară. În acest cadru, a subliniat importanţa creşterii prezenţei militare americane în România în contextul provocărilor de securitate de la Marea Neagră. De asemenea, a solicitat sprijinul AJC pentru includerea României în programul Visa Waiver", arată MAE.
MAE menţionează că ministrul Aurescu a salutat activitatea AJC în sprijinul valorilor democratice fundamentale, acesta fiind un obiectiv prioritar al României, inclusiv în calitate de partener strategic al SUA, promotor ferm al relaţiei transatlantice şi de prieten al Israelului, cu care împărtăşeşte o relaţie cu valenţe strategice.
Aurescu a reafirmat angajamentul constant al României în ceea ce priveşte asumarea trecutului şi respingerea şi sancţionarea oricărei forme de manifestare a antisemitismului, precum şi condamnarea negării şi distorsionării Holocaustului. În acest sens, ministrul a informat că Guvernul României este în etapa finală a aprobării primei Strategii Naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură şi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei Strategii.
Totodată, a asigurat că România va continua şi eforturile la nivelul UE, inclusiv în ce priveşte elaborarea primei Strategii a UE pentru combaterea antisemitismului.
Ministrul Aurescu a subliniat şi îngrijorarea României faţă de creşterea, la nivel mondial, a discursului antisemit şi extremist în contextul crizei pandemice, mai ales în mediul online, şi a reiterat condamnarea fermă de către România a acestor evoluţii.
Conform MAE, preşedintele executiv al AJC, David Harris, a exprimat aprecierea organizaţiei pentru România, care este un partener strategic valoros al SUA şi una dintre cele mai puternice voci pro-transatlantice şi pro-americane din interiorul UE.
El a adresat mulţumiri pentru poziţionările echilibrate şi principiale ale României la nivel european, pentru susţinerea relaţiilor UE-Israel şi pentru leadership-ul României în ceea ce priveşte combaterea antisemitismului.
David Harris a amintit, în acest context, de preşedinţia de succes a României a Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), din perioada 2016 - 2017, şi de adoptarea, pe durata exercitării mandatului României, a definiţiei de lucru a antisemitismului.
El a evocat şi personalitatea diplomatului român Mihnea Constantinescu, care a avut un rol crucial în exercitarea acestei preşedinţii.
Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania / Facebook
Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua să promoveze definiţia de lucru a antisemitismului, fiind una dintre primele ţări care a introdus în legislaţie această definiţie, iar preşedintele executiv al AJC a încurajat autorităţile române să continue să acorde o atenţie sporită educaţiei tinerei generaţii pe tema holocaustului şi efectelor nocive ale regimurilor extremiste sau nedemocratice.
În ceea ce priveşte priorităţile de politică externe ale României pentru perioada următoare, şeful diplomaţiei române a evidenţiat că acestea vor continua, predictibil şi coerent, pe pilonii fundamentali de până acum - creşterea rolului şi profilului României în cadrul Uniunii Europene şi respectiv al NATO, întărirea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, ataşamentul profund pentru multilateralism şi respectarea şi promovarea dreptului internaţional şi valorilor democratice.
Cu privire la dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că România are convingerea că, alături de noua Administraţie a SUA, relaţia bilaterală va continuă să fie aprofundată şi diversificată, în toate domeniile de interes comun.
Ministrul a evocat şi importanţa anului 2021 pentru relaţia bilaterală cu SUA, când se împlinesc 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, aceste momente oferind o oportunitate în plus pentru dezvoltarea şi aprofundarea relaţiei bilaterale.
El a asigurat că, în interiorul UE şi al NATO, precum şi în alte foruri relevante, România va continua să fie un susţinător puternic al consolidării legăturii transatlantice, subliniind că Europa şi SUA fac parte din aceeaşi comunitate de valori şi securitate.
De asemenea, ministrul Aurescu a exprimat apreciere deosebită pentru relaţiile privilegiate dintre România şi Statul Israel, dialogul la nivel înalt din ultima perioadă fiind unul substanţial.
În acest sens, el a amintit vizita oficială a prim-ministrului român în Statul Israel, din noiembrie 2020, precum şi vizita şefului diplomaţiei române, din septembrie 2020, discuţiile avute cu aceste ocazii relevând aprofundarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, precum şi cooperarea consolidată în domeniile apărării şi securităţii.
El a mai amintit şi crearea Grupului de lucru bilateral dedicat consolidării cooperării economice în domenii de interes comun - agricultură şi managementul apei, sănătate, înaltă tehnologie şi inteligenţă artificială. În context, a exprimat dezideratul ambelor părţi de a organiza a treia reuniune a celor două guverne, în cursul acestui an.
Ministrul Aurescu a reiterat disponibilitatea ţării noastre pentru consolidarea cooperării UE cu Israel, reconfirmând susţinerea României pentru reluarea reuniunilor Consiliului de Asociere UE - Israel.
MAE arată că ministrul Aurescu s-a referit şi la stadiul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu, reiterând cu acest prilej susţinerea României pentru o rezolvare durabilă şi cuprinzătoare a conflictului israeliano-palestinian. MAE aminteşte că România susţine această reglementare a diferendului menţionat în baza dreptului internaţional şi a soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care să convieţuiască unul lângă altul, în pace şi securitate, aceasta fiind singura opţiune viabilă care răspunde aspiraţiilor ambelor părţi.
Aurescu a menţionat că România va continua să susţină, în mod concret, angajarea celor două părţi implicate într-un dialog constructiv, în vederea reluării negocierilor directe între cele două părţi, pentru identificarea unei soluţii durabile. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea părţii române privind normalizarea relaţiilor dintre Statul Israel şi o serie de state arabe, precum şi rolul relevant al Statelor Unite ale Americii în acest proces. El a exprimat încrederea că normalizarea relaţiilor va putea contribui la stabilitatea şi securitatea Orientului Mijlociu şi la creşterea nivelului de încredere la nivelul actorilor din regiune.
Ministrul Bogdan Aurescu a trecut în revistă şi oportunităţile şi provocările majore cu care se confruntă România, UE şi comunitatea internaţională în perioada următoare, precum dezvoltarea şi implementarea planurilor de redresare post-criză, situaţia de securitate din regiune Mării Negre, precum şi din regiunea Orientului Mijlociu, dezbaterile şi reflecţiile strategice privind viitorul şi profilul Uniunii Europene (Conferinţa privind Viitorul Europei) şi al NATO (NATO 2030), precum şi importanţa promovării relaţiilor bilaterale şi a formatelor de cooperare cu acele ţări care împărtăşesc aceleaşi seturi de valori democratice. În discuţie au fost de asemenea abordate perspectivele dosarului nuclear iranian.
Conducerea AJC - una dintre cele mai prestigioase şi importante organizaţii dedicate combaterii antisemitismului la nivel global - a fost reprezentată la dialogul online cu ministrul Bogdan Aurescu de către preşedintele Harriet Schleifer, preşedintele executiv David Harris şi preşedintele de onoare John Shapiro. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan spune că a încercat să calmeze deprecierea leului: Nu orice se întâmplă e rezultatul unei conspirații
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat marți că din postura de candidat la alegerile prezidențiale a încercat să 'calmeze' fenomenul deprecierii leului și să ofere 'asigurări de stabilitate'. El a făcut aceste precizări la
Prezidențiale2025/Simion, despre deprecierea leului: O mișcare electorală cât se poate de penibilă
Președintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, afirmă că 'psihoza' declanșată prin deprecierea leului a fost o 'mișcare electorală cât se poate de penibilă', susținând că, din informațiile pe care le are, 'au fost anumite companii care au pariat împotriva leului'. 'Din informațiile pe care le
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: România nu își permite o aventură; nu își permite să vorbească de alegeri anticipate
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat marți că România nu își permite în momentul aceasta 'o aventură' sau discuții despre alegeri anticipate. El a menționat că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale România are de ales între 'o schim
Prezidențiale 2025/Simion: Nu trebuie continuat regimul Iohannis și genul de administrație în care țara se duce de râpă
Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat că nu trebuie continuate 'regimul Iohannis' și o administrație în care țara 'se duce de râpă', apreciind că adversari politici care 'se consideră intelectuali' dau dovadă că nu înțeleg elemente de bază și sunt 'bănuiți de analfabetism funcțional'.
Marcel Boloș: Este important pentru România să închidă renegocierea PNRR
Ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, a declarat că pentru România este foarte important să încheie renegocierea PNRR cu Comisia Europeană, pentru a evita riscul unei penalizări. El a făcut precizările după ce a fost întrebat ce a discutat cu premierul interimar, miercuri, la Palatul Victoria, și care est
Prezidențiale2025/MAI: Nu există niciun blocaj în organizarea turului doi al alegerilor pentru Președintele României
Ministerul Afacerilor Interne precizează miercuri că nu există niciun blocaj în organizarea turului doi al alegerilor pentru Președintele României și dezminte mesajele 'alarmiste' pe platformele social-media, 'de natură să creeze o stare de neliniște și de dezbinare socială'. 'La nivelul platformelor de socializare au fost ident
Prezidențiale2025/ AEP - precizări privind organizarea turului doi: Activitățile continuă în condiții normale și fără întreruperi
Activitățile desfășurate de Autoritatea Electorală Permanentă pentru organizarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale continuă în condiții normale și fără întreruperi, precizează miercuri AEP. ''Având în vedere informațiile false lansate în spațiul public cu privire la amânarea turului al do
Prezidențiale2025/ Simion: Singurul plan ca să evităm falimentul României - să scăpăm de paraziții din administrația locală și centrală
Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a afirmat miercuri că este nevoie 'să scăpăm de 'paraziții' din administrația locală și centrală' pentru ca România să evite falimentul, subliniind că nu o să plece 'niciun profesor dacă este competent, niciun cadru medical'. El a făcut precizările la Summitul Ro
Prezidențiale2025/ BEC: În această perioadă nu sunt incidente regulile specifice propagandei electorale
Biroul Electoral Central precizează că, între momentul încheierii votării la primul tur de scrutin și data aducerii la cunoștință publică a zilei votării la al doilea tur de scrutin, nu sunt incidente regulile, condițiile și restricțiile specifice propagandei electorale. ''Biroul Electoral Central subliniază că, din corobor
Prezidențiale2025/ Simion: Este o idee bună ca statul să dețină control în ce ține de resurse naturale și companii strategice
Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat miercuri că 'este o idee bună' ca statul să dețină controlul în ceea ce privește resursele naturale, bogățiile solului și subsolului și companiile strategice. El a făcut precizarea la Summitul Romanian Business Leaders, întrebat în cadrul reuniunii despre
Ilie Bolojan: Trăim într-o perioadă complicată, cu multe provocări; acestea cer un răspuns bazat pe profesionalism
Trăim într-o perioadă complicată, cu multe provocări, iar acestea cer un răspuns ferm, bazat pe profesionalism, cooperare și fidelitate față de valorile constituționale, a afirmat, miercuri, președintele interimar, Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni, unde a primit o delegație a Asociației Curților Constituționale Francofone. 'Asociația Curților Const
MAE: Singura țara care amenință securitatea regională în Europa este Federația Rusă
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea, a transmis, miercuri, că singura țară care 'amenință' securitatea regională în Europa este Federația Rusă, prin războiul ilegal și neprovocat marcat de numeroase crime de război împotriva populației civile din Ucraina și dublat de o campanie rusă de dezinformare și
Camera Deputaților/Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, prin organizarea de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.
Bolojan: Serviciul de Protecție și Pază reprezintă un pilon esențial al arhitecturii de securitate națională
Serviciul de Protecție și Pază reprezintă un pilon esențial al arhitecturii de securitate națională, a transmis președintele interimar al României, Ilie Bolojan, într-un mesaj cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază. 'Cu prilejul Zilei Serviciului de Protecție și Pază, transm
Emil Hurezeanu - miercuri și joi, la reuniunea informală a miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre UE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, participă, miercuri și joi, la Varșovia, la reuniunea informală a șefilor diplomațiilor din statele membre ale UE (Gymnich). Potrivit MAE, reuniunea va fi găzduită de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, și ministrul de Externe al Republici