Parlamentare2020/ Traian Băsescu: PMP a trecut pragul; va avea 7 procente, fără redistribuire
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că PMP a trecut pragul electoral şi "nu oricum", el anticipând că va avea 7 procente, "fără redistribuire".
"Pentru PMP, aceste alegeri au arătat că se poate şi fără Băsescu. Deci nu am candidat, nu am fost pe la televiziuni şi partidul a trecut pragul, dar nu l-a trecut oricum, eu vă rog să urmăriţi cu atenţie evoluţia numărării voturilor. PMP va avea 7 procente, fără redistribuire. În mod cert se va întâmpla acest lucru pentru că ştiu care a fost evoluţia structurilor partidului", a precizat duminică Băsescu.
Potrivit lui Băsescu, acest scrutin cu cea mai slabă participare va pune mari probleme de menţinere a legitimităţii timp de patru ani.
"Îi felicit pe toţi cei care au dus această campanie în condiţii dificile, dar nu pot să nu mă gândesc că avem alegerile cu cea mai slabă participare, ceea ce va pune mari probleme de menţinere a legitimităţii timp de patru ani. Va fi un Guvern cu o susţinere foarte fragmentată şi va fi un Guvern care, în raport cu obiectivele pe care România va trebui să le aibă, va avea o susţinere la limită în Parlament. Asta ar trebui să-i dea de gândit domnului preşedinte Iohannis, atunci când va stimula, într-un fel sau altul, majoritatea parlamentară şi ar trebui să-i dea de gândit prezenţa la urne cât de oportun a fost să forţeze nota pentru aceste alegeri", a afirmat Băsescu.
El a adăugat că, "la vârf, va fi o bătălie consistentă", care se va duce până la numărarea ultimului vot, între PNL şi PSD.
"Eu sper ca domnul preşedinte Iohannis să facă ce trebuie să facă şi să trimită, indiferent de rezultatul ultimului vot adunat, să trimită PSD în opoziţie. Şi dacă nu se duce singur în afara Parlamentului, Pro România să plece în opoziţie", a susţinut fostul preşedinte. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
LIVE UPDATE Parlamentare2020/ Alegeri pentru noul Legislativ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ponta: Dacă voi fi desemnat premier, voi discuta cu toate grupurile, mai puțin cu USR
Deputatul Victor Ponta susține că în cazul în care ar fi desemnat ca premier de către președintele Nicușor Dan ar discuta cu toate grupurile parlamentare, mai puțin cu USR, și ar strânge cel puțin 233 de voturi necesare învestirii de la toți parlamentarii care înțeleg necesitatea unor măsuri 'rapide' de relansare economică.
Consultări la Cotroceni/ Kelemen Hunor: UDMR - pregătită să voteze un Guvern susținut de PNL și PSD
UDMR va vota un Guvern susținut de PNL și PSD, fie că este politic sau format din specialiști, a declarat, joi, președintele formațiunii, Kelemen Hunor, după consultările de la Cotroceni privind desemnarea unui premier. 'UDMR este pregătită să voteze un Guvern dacă celelalte două partide mari, PSD și PNL, vor veni și vor susține un Guvern. Nu știm cu ce Gu
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Președintele Nicușor Dan discută, joi, cu reprezentanții Partidului Oamenilor Tineri, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președinta POT, Anamaria Gavrilă.
Consultări la Cotroceni/ Pambuccian: L-am rugat pe președinte să amâne propunerea de premier
Grupul parlamentar al minorităților naționale i-a cerut joi președintelui Nicușor Dan să amâne propunerea de premier. 'Nu suntem într-o situație bună deloc. În trei luni, patru luni, nu s-a schimbat nimic, aproape nimic, nu există în momentul de față o majoritate certă. Și noi l-am rugat pe președintele Dan să amâne propunerea
Negrescu: Doar 5% dintre companiile românești folosesc eficient inteligența artificială, față de 20% la nivel UE
Doar aproximativ 5% dintre companiile românești folosesc eficient inteligența artificială, față de 20% la nivel european, declară europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte al PE. Potrivit acestuia, demersurile europene în vederea reglementării și alfabetizării în domeniul AI 'nu mai sunt suficiente', pe o piață globală competi
Consultări la Cotroceni/ Partidul S.O.S. România nu participă la discuțiile cu șeful statului
Delegația S.O.S. România nu va participa joi, la consultările de la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan. 'Având în vedere că în conformitate cu prevederile statutare numai președintele partidului poate conduce delegațiile oficiale, dată fiind invitația de la o zi la alta și faptul că doamna președinte avocat eurod
VIDEO Consultări la Cotroceni/Președintele Nicușor Dan discută cu delegația grupului parlamentar al minorităților naționale
Delegația grupului parlamentar al minorităților naționale discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de liderul grupului, Varujan Pambuccian.
Consultări la Cotroceni/ Fritz: Menținem propunerea Siegfried Mureșan ca premier; suntem deschiși să discutăm și o altă nominalizare
USR vrea să facă parte din soluții, a declarat, joi, președintele partidului, Dominic Fritz, care a afirmat că, împreună cu PNL și UDMR, menține propunerea pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan în funcția de prim-ministru, dar există deschidere pentru a discuta și o altă nominalizare a șefului statului. 'USR cu consecvență vrea să facă parte
Abrudean: Desemnarea unui premier ar trebui să aibă loc astăzi; România nu mai poate prelungi interimatul
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, subliniază că desemnarea unui premier ar trebui să aibă loc ''chiar astăzi'', deoarece România nu mai poate prelungi interimatul la Guvern. ''Partidul Național Liberal a mers astăzi la Cotroceni pentru deblocarea crizei, cu două soluții. Soluția numărul 1 este desemnarea lui Siegfried Mureș
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația UDMR
Uniunea Democrată Maghiară din România discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan pe tema desemnării unui candidat la funcția de premier. Delegația este condusă de președintele UDMR, Kelemen Hunor, și din ea fac parte, printre alții, Csoma Botond, Cseke Attila și Tanczos Barna.
Consultări la Cotroceni/ Ilie Bolojan: România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți
România are nevoie de un guvern, un premier credibil, miniștri competenți, un program care ține cont de realitățile economiei noastre, a afirmat, joi, președintele PNL, Ilie Bolojan, după consultările de la Cotroceni cu șeful statului privind desemnarea unui premier. 'Indiferent cine va fi nominalizat, dacă va fi învestit de Parlament va avea c
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația USR
Delegația Uniunii Salvați România discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația USR fac parte președintele partidului, Dominic Fritz; ministrul Mediului, Diana Buzoianu; viceprem
Consultări la Cotroceni/ George Simion: AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
AUR nu votează niciun Guvern din care nu face parte, a afirmat, joi, președintele partidului, George Simion, după consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului privind desemnarea unui premier. 'Sunt trei luni de când Nicușor Dan ține țara în blocaj. E vinovat pentru această criză politică și pentru nominalizarea pe care o s-o facă și p
VIDEO Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Delegația Partidului Național Liberal discută joi, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, în cadrul consultărilor demarate cu partidele și formațiunile politice din Parlament pentru desemnarea unui candidat la funcția de premier. Din delegația PNL fac parte președintele partidului, Ilie Bolojan, Dan Motreanu, Mircea Abrudean, Ciprian Ciucu, O
Consultări la Cotroceni/ Grindeanu: I-am spus președintelui că suntem pregătiți să preluăm guvernarea
PSD este pregătit să preia guvernarea, a transmis, joi, președintele partidului, Sorin Grindeanu, după consultările de la Palatul Cotroceni cu șeful statului privind desemnarea unui premier. 'Am fost la consultările cu președintele României. Am fost primii. De fiecare dată când a format un Guvern, când a condus un Guvern, Partidul Social