Tomac: PMP merge pe cont propriu la parlamentare; vor fi alegeri în acest an - democraţia nu poate fi pusă între paranteze
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/14078498.jpg)
Partidul Mişcarea Populară va merge singur în alegerile parlamentare, a declarat, duminică, liderul formaţiunii, Eugen Tomac, care a susţinut că alegerile vor fi organizate în acest an, cu toată criza de sănătate publică, deoarece "democraţia nu poate fi pusă între paranteze".
"Vom pregăti partidul în săptămânile viitoare pentru bătălia din 6 decembrie. Convingerea noastră este că vom avea alegeri în acest an, chiar dacă traversăm o perioadă foarte grea, fiind în plină criză de sănătate publică, totuşi democraţia nu poate fi pusă între paranteze şi trebuie să ne pregătim cu seriozitate, responsabilitate, îndemnând cetăţenii să înţeleagă că prioritatea zilei este să avem grijă de noi şi de cei apropiaţi, dar în acelaşi timp viaţa merge mai departe şi trebuie să ne organizăm. (...) Pentru alegerile parlamentare, PMP va merge pe cont propriu şi sunt absolut convins că toate obiectivele pe care le-am stabilit în Colegiul naţional vor fi atinse", a afirmat Tomac, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP.
El a mai spus că PMP este mulţumit de rezultatele alegerilor locale.
"PMP şi-a consolidat poziţia de partid serios pe scena politică naţională. Scorul de peste 6 la sută este o conformare în acest sens. Avem 6 organizaţii care au obţinut rezultate de peste 10%. Mulţumim preşedintelui Băsescu pentru că a candidat la primăria Municipiul Bucureşti. Acolo unde a existat o eroare de tactică extrem de gravă atunci când PMP nu a fost inclus în alianţa înţeleasă între cele două partide PNL şi USR, sper să înveţe din acest exerciţiu ceilalţi competitori. PMP rămâne un partid de dreapta, pentru noi este esenţial că am confirmat că am avut în această competiţie la alegerile locale peste 2.436 de localităţi în care am intrat cu candidaţi. După PSD şi PNL, am fost al treilea partid ca număr de candidaţi, lucru care se confirmă şi în rezultate. Suntem partidul care, după PSD şi PNL, are cei mai mulţi aleşi locali, lucru care ne onorează. Suntem prezenţi în 23 de consilii judeţene şi cu 5 consilieri în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Acest rezultat este un semnal cât se poate de clar", a mai spus Eugen Tomac.
El a anunţat şi că 12 lideri de organizaţii judeţene, care au obţinut rezultate slabe la alegerile locale, au fost demişi.
"Am luat decizia de a elibera din funcţia de preşedinţi de organizaţii 12 colegi. Vom face noi numiri în 12 organizaţii ale PMP în întreaga ţară. Sunt 12 judeţe unde preşedinţii nu au confirmat, au obţinut rezultate slabe şi prin urmare vom analiza cu foarte multă luciditate fiecare caz în parte şi vom lua măsurile necesare astfel încât scopul pe care ni l-am propus să poată fi confirmat prin echipele desemnate", a adăugat Tomac. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Camera Deputaților: Reprezentare echilibrată a femeilor și bărbaților în rândul administratorilor societăților tranzacționate pe o piață reglementată
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede ca în societățile tranzacționate pe o piață reglementată și care își au sediul social în România să fie asigurată o 'reprezentare echilibrată' a femeilor și bărbaților în rândul administratorilor acestora. Proiectul modifică și c
Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul; Ilie Bolojan - președinte interimar al României
Klaus Iohannis și-a încheiat, miercuri, mandatul de președinte al României, iar Ilie Bolojan a preluat funcția de președinte interimar. Ceremonia de predare - primire a mandatului a durat în jur de 30 de minute. Iohannis l-a întâmpinat pe Bolojan în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, au f
Moșteanu se așteaptă ca Bolojan să clarifice anularea alegerilor și cheltuielile lui Iohannis
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat, miercuri, că are încredere în Ilie Bolojan că, în calitate de președinte interimar, va lămuri mai multe aspecte neclare privind cheltuielile făcute în mandatele lui Klaus Iohannis și anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Moșteanu a fost întrebat, la
VIDEO Fostul președinte Klaus Iohannis a părăsit Palatul Cotroceni; el a trecut în revistă, ultima dată, Garda de Onoare
Fostul președinte Klaus Iohannis a părăsit Palatul Cotroceni, miercuri, după ce a trecut în revistă, pentru ultima dată, Garda de Onoare. Ceremonia de plecare a cuprins intonarea Imnului național al României și trecerea în revistă a Gărzii de Onoare.
Moșteanu, despre susținerea moțiunii de cenzură: Vom decide în momentul în care va fi depusă; Ciolacu trebuie să plece
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat miercuri că în partid vor fi discuții despre susținerea sau nu a unei moțiuni de cenzură, iar parlamentarii USR se vor decide în momentul în care va fi depusă moțiunea. 'Marcel Ciolacu este cel care a făcut dezmățul bugetar trei ani de zile, mai ales anul trecut. Ați văz
VIDEO Ilie Bolojan a ajuns la Palatul Cotroceni; a început ceremonia de predare a mandatului de președinte
Ilie Bolojan a sosit miercuri la Palatul Cotroceni pentru a prelua mandatul de președinte interimar al României.
Ședință a liderilor coaliției înainte de instalarea la Cotroceni a lui Bolojan; se discută despre campania la prezidențiale (surse)
Liderii coaliției de guvernare s-au reunit miercuri dimineața într-o ședință, la Palatul Victoria, înainte de instalarea lui Ilie Bolojan ca președinte interimar al României. Discuția este pe 'teme politice', la ea fiind prezent și Ilie Bolojan. Una dintre temele discutate vizează elemente legat
Klaus Iohannis își încheie mandatul - ceremonie la Palatul Cotroceni; interimatul va fi asigurat de Ilie Bolojan
Președintele demisionar Klaus Iohannis își încheie mandatul la Palatul Cotroceni, interimatul urmând să fie asigurat de miercuri de președintele Senatului, Ilie Bolojan. Ceremonia de încheiere a mandatului lui Iohannis are loc miercuri, la ora 12,00, la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu, potrivit Administrației Pr
Reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR - participă premierul Ciolacu și directorul general al SG RECOVER
Prim-ministrul Marcel Ciolacu prezidează, miercuri, reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, la care va participa și directorul general al SG RECOVER - Task Force pentru Redresare și Reziliență din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer. Cei doi au avut o
Predoiu: Mă voi prezenta în Parlament; într-un dosar procurorul de caz are dreptul să dispună deplasarea mascaților
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, că se va prezenta în Parlament pentru a da explicații în legătură cu perchezițiile făcute la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, el arătând și că numai procurorul de caz are dreptul să dispună într-un dosar deplasarea mascaților. 'Întotdeauna când am
Predoiu, despre o eventuală moțiune: PNL va apăra prin vot Guvernul; vom fi un partener loial
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, marți, cu privire la o eventuală moțiune de cenzură că liberalii vor apăra prin vot Guvernul. 'PNL va apăra în mod democratic, prin mijloacele democratice, prin vot în Parlament, Guvernul României, Guvern din care face parte, iar strategia cu privire la abordarea acestei moțiuni
BPN al PNL: Cătălin Predoiu - președinte interimar al partidului
Cătălin Predoiu a fost desemnat, marți, președinte interimar al PNL, iar Mircea Abrudean a fost mandatat să exercite atribuțiile de președinte al Senatului, ca urmare a suspendării lui Ilie Bolojan din cele două funcții. 'Așa cum știți, prin vacantarea postului de președinte al României, conform legii, președintele Senatului exercită această poziție
Mircea Abrudean - președinte interimar al Senatului
Vicepreședintele Senatului Mircea Abrudean a preluat, marți, conducerea interimară a Camerei superioare a Parlamentului, în perioada în care Ilie Bolojan asigură temporar funcția de șef al statului. 'Având în vedere faptul că președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua, în conformitate cu prevederile constituționale, funcț
Lasconi: Sper ca Ilie Bolojan să transparentizeze cheltuielile Administrației Prezidențiale și să aducă dovezi privind anularea alegerilor
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat marți că speră ca Ilie Bolojan, în calitate de președinte interimar al României, 'să se ridice la nivelul așteptărilor', menționând că acesta trebuie să transparentizeze cheltuielile Administrației Prezidențiale și să dea răspunsuri clare și dovezi privind anularea alegerilor prezidențiale.
Hotărârea CCR privind vacantarea funcției de președinte al României, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curții Constituționale privind constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de președinte al României a fost publicată marți în Mon