Preşedinţii României, Lituaniei şi Poloniei: Ne declarăm voinţa să susţinem poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic

Preşedinţii României, Klaus Iohannis, Lituaniei, Gitanas Nauseda, şi Poloniei, Andrzej Duda, îşi afirmă voinţa, într-o declaraţie comună, pentru susţinerea poporului Belarusului în construirea unui parcurs democratic şi fac apel la comunitatea internaţională să se alăture UE şi statelor sale membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziţia politică, economică şi socială a ţării.
"Noi, preşedinţii Lituaniei, Poloniei şi României, ca state membre ale Uniunii Europene: susţinând ferm libertatea şi promovarea principiilor democratice, evidenţiind că alegerile libere, corecte şi transparente sunt un drept democratic fundamental al oricărei naţiuni, recunoscând drept legitime rezultatele alegerilor doar dacă acestea sunt organizate în conformitate cu Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi sunt monitorizate internaţional, admiţând explicit că nimeni altcineva decât poporul Belarusului are dreptul de a decide destinul pentru ţara sa, reasigurând asupra respectului nostru pentru o astfel de decizie realizată pe baze legitime, înţelegând că un Belarus prosper, construit pe încredere socială şi o viziune comună, este esenţial pentru o Europă mai stabilă şi mai sigură, ne declarăm voinţa să susţinem poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piaţă şi prin statul de drept", se arată în declaraţia celor trei preşedinţi - "Propunere pentru un Belarus democratic".
Cei trei şefi de stat arată că oferă expertiza şi know-how-ul pentru parcursul de reforme politice şi economice, pentru construirea de instituţii independente şi pentru asigurarea unui mediu unde respectul pentru drepturile omului şi libertatea de expresie sunt o normă fundamentală de neclintit a societăţii.
Aceştia opinează că, în demersul de sprijinire a poporului Belarusului, este util ca Uniunea Europeană - ca putere economică globală majoră - să propună un pachet de asistenţă pentru transformarea economică a Belarusului democratic care ar trebui să includă, inter alia: facilitarea comerţului cu Uniunea Europeană şi asistenţă pentru negocierile de aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului; un regim liberalizat de vize, atunci când vor fi întrunite condiţiile necesare; asistenţă pentru diversificarea sectorului energetic şi pentru securitatea energetică a Belarusului; acces la resursele financiare pentru restructurarea şi lansarea economiei belaruse de tip liberal; prezenţă şi activitate sporite ale instituţiilor financiare internaţionale pentru reformarea economiei belaruse şi pentru sporirea investiţiilor.
"Adresăm un apel către comunitatea internaţională de a se alătura Uniunii Europene şi statelor sale membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziţia politică, economică şi socială a ţării", menţionează cei trei preşedinţi. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Nicușor Dan: Retrogradarea României în Indexul Democrației, profund îngrijorătoare
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, apreciază că 'retrogradarea' țării noastre în Indexul Democrației este profund îngrijorătoare și reflectă faptul că valorile fundamentale ale democrației sunt erodate constant. 'Este profund îngrijorător că România a fost retrogradată în Indexul Democrației, trecând de la statutul
Ponta cere suspendarea din calitatea de membru PSD; nu îl susține pe Crin Antonescu la prezidențiale
Deputatul Victor Ponta a transmis, vineri, conducerii PSD o solicitare de suspendare din partid și a anunțat că nu îl susține la alegerile prezidențiale pe candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu. Ponta a trimis o solicitare de suspendare din calitatea de membru, în baza articolului 28 din Statutul PSD, către secretarul general al partidu
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: E o cantitate mai mare ca oricând de ură, de violență; lucrurile acestea trebuie oprite
Candidatul la prezidențiale susținut de PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților, Crin Antonescu, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Giurgiu, că pe scena politică românească este o cantitate surprinzător de mare de ură și violență, lucruri care sunt străine de România ultimelor decenii și care trebuie oprite. 'Eu cred că p&aci
Prezidențiale2025/Zsombor Vajda, președinte interimar al AEP: Îmi asum misiunea de a asigura un proces electoral corect și transparent
Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente Zsombor Vajda a preluat conducerea AEP, în calitate de președinte interimar, după revocarea de către Parlament a lui Toni Greblă, el afirmând că își asumă cu responsabil
Bolojan: În perioada următoare veți avea datele de funcționare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv în anii trecuți
Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcționare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv în anii trecuți. 'Vom căuta să fim transparenți față de dumneavoastră, față de cetățeni și avem cereri de la dumneavoastră legate de asigurarea transparenței unor cheltuieli
Prezidențiale2025/ Bolojan: Eu cred că românii au înțelepciunea să voteze așa cum trebuie pentru țara noastră
Românii au înțelepciunea să voteze așa cum trebuie pentru țara noastră, la scrutinul prezidențial din mai, a declarat, vineri, președintele interimar, Ilie Bolojan.
Ciolacu: Trecem printr-un moment complicat; urmează să o sun pe doamna Lasconi să începem un dialog
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că urmează să o sune pe președinta USR, Elena Lasconi, să înceapă un dialog, într-un moment complicat prin care trece nu doar România, ci întreaga Europă. El a adăugat că este exclusă înlocuirea candidatului unic PSD - PNL - UDMR la prezidențiale. 'Eu c
Ciolacu, despre Greblă: A fost susținut de mai multe partide; PSD nu a avut 51% din parlamentari
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că fostul președinte al Autorității Electorale Permanente Toni Greblă a fost susținut de mai multe partide, nu doar de PSD, iar revocarea sa din funcție a fost decisă de Parlament.
Parlament - moțiune de cenzură/ Ciolacu: Era evident că moțiunea de cenzură o să pice, a fost o șaradă politică
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că 'era evident' că moțiunea de cenzură nu va fi adoptată, întrucât a fost 'o șaradă politică'. 'Era evident că moțiunea de cenzură o să pice. De fapt, ea a fost o șaradă politică. Eu sunt unul dintre politicienii care cred în democrație și cred că fiecare instrument democr
Parlament: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu a fost respinsă (oficial)
Parlamentul a respins, vineri, moțiunea de cenzură inițiată de 155 de deputați și senatori AUR, S.O.S România și POT. S-au înregistrat 147 de voturi 'pentru' și un vot 'împotrivă'. Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR și minorități nu au votat. Pentru a fi adoptată această moțiune era nevoie de vot
Parlament: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu a fost respinsă (surse)
Parlamentul a respins, vineri, moțiunea de cenzură inițiată de AUR, S.O.S România și POT. S-au înregistrat 147 de voturi 'pentru' și un vot 'împotrivă'. Parlamentarii PSD, PNL, USR, minorități și UDMR nu au votat. Pentru a fi adoptată această moțiune era nevoie de voturile favorab
Parlament/ Critici ale Opoziției, la dezbaterea cererii de revocare a lui Toni Greblă de la șefia AEP
Parlamentari ai Opoziției au criticat vineri, în plen, activitatea lui Toni Greblă la Autoritatea Electorală Permanentă, unii dintre ei susținând că decizia de revocare a acestuia a venit prea târziu, nemulțumiri fiind exprimate și în legătură cu desemnarea interimară a vicepreședintelui Zsombor Vajda la șefia AEP.
Parlament - moțiune de cenzură/ S-a încheiat votul parlamentarilor
Votul parlamentarilor asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu s-a încheiat. Votul a fost secret, exprimat cu bile. Parlamentarii PSD, PNL, UDMR, minorități și USR nu și-au exprimat votul, o parte dintre ei fiind prezenți în sală, alții nu. Deputatul USR Claudiu Năsui, care anunțase că votează moțiunea de
Ilie Bolojan spune că nu au existat presiuni asupra Președinției în cazul fraților Tate
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, că nu au existat presiuni la nivelul Administrației Prezidențiale în cazul fraților Andrew și Tristan Tate, care sunt subiectul unei anchete în România și au părăsit țara joi, cu destinația Statele Unite ale Americii. 'Asupra Administrației Prezidențiale nu s-au făcut niciun fel de
VIDEO Bolojan: Am solicitat instituțiilor să ne informeze dacă sunt date suplimentare privind anularea alegerilor
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că împreună cu consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a semnat o solicitare către toate instituțiile pentru a transmite informații suplimentare, dacă le dețin, în chestiunea privind anularea alegerilor.