Turcan: Este imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii şi profesorii; vor fi măşti pentru situaţii de avarie
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că este imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii şi profesorii din România, dar vor exista în fiecare şcoală din ţară dezinfectanţi şi măşti pentru copiii din familii sărace sau care îşi uită masca acasă, şi, de asemenea, va fi asigurat accesul la apă şi canalizare.
"Există categorii defavorizate care sunt beneficiare de măşti gratuite din partea statului, prin achiziţia făcută de Ministerul Sănătăţii. Din perspectiva Guvernului, noi punem bani la dispoziţie autorităţilor publice locale, să facă un stoc minim de măşti şi materiale dezinfectante în fiecare şcoală, pentru situaţii de avarie, să spunem, îşi uită măscuţa copilul, e dintr-o familie mai săracă, i s-au terminat măştile, însă este absolut imposibil ca Guvernul să asigure măşti pentru toţi copiii din ţara aceasta, pentru toţi profesorii. Deci, sprijinul guvernamental merge pentru categoriile defavorizate, pe o achiziţie deja finalizată la Ministerul Sănătăţii", a declarat vicepremierul Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, Guvernul va aloca 50 de milioane de euro autorităţilor locale, ca să achiziţioneze de aceşti bani, măşti şi dezinfectanţi pentru fiecare şcoală din ţară.
"În acelaşi timp, vom deconta 50 de milioane de euro autorităţilor publice locale şi inspectoratelor şcolare judeţene, pentru achiziţionarea de măşti şi dezinfectanţi necesare în şcoli, odată cu începutul de an şcolar. Această decizie de a deconta achiziţionarea acestor produse este în acord cu decizia privind descentralizarea, pe care am luat-o, inclusiv referitoare la alegerea scenariului pe care şcolile să meargă odată cu începutul anului şcolar şi permite o achiziţionare mult mai rapidă şi prezenţa acestor produse în şcoli. După cum aţi văzut în ghidul pe care l-am prezentat deja public, dorim ca masca să fie obligatorie începând cu învăţământul primar, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, ceea ce înseamnă că în fiecare şcoală este necesar să existe un stoc de măşti, astfel încât, dacă sunt copii din familii defavorizate, dacă îşi uită măscuţa acasă, să poată să primească din partea şcolii şi un produs de protecţie sanitară, cum este masca, dar să se şi dezinfecteze, aşa cum prevede acest regulament pus în dezbatere", a precizat vicepremierul Raluca Turcan.
Raluca Turcan mai spune că toţi copiii vor beneficia de toalete în instituţiile de învăţământ din ţară, chiar şi în localităţile fără apă şi canalizare, unde vor fi montate containere sanitare.
"Nu în ultimul rând, am deblocat 25 de milioane de euro, fonduri europene, pentru ca autorităţile publice locale, acolo unde nu există apă şi canalizare, să poată să achiziţioneze containere sanitare, astfel încât copiii să aibă acces la spălatul pe mâini şi inclusiv toaletă, pentru că în câteva luni de guvernare nu putem să acoperim o nepăsare care s-a perpetuat în România, în 30 de ani, şi anume aceea de a avea încă, în Europa anului 2021, localităţi unde nu există apă curentă sau canalizare", a spus vicepremierul Raluca Turcan.
Vicepremierul a reamintit că 750.000 de copii ar trebui să beneficieze gratis, din partea statului, de câte o tabletă sau câte un laptop, pentru a putea face cursuri online.
"Eu o să vă spun ce pregăteşte Guvernul României pentru începutul de an şcolar. Dincolo de decizia de a începe şcoala faţă în faţă, o decizie extrem de importantă şi în acord cu ceea ce susţin peste 72% dintre părinţi şi profesori, este aceea ca cele 250.000 de tablete achiziţionate deja de către Ministerul Educaţiei să fie completate prin decontarea a încă 500.000 de tablete şi laptopuri, pentru autorităţile locale ce achiziţionează astfel de dispozitive pentru începutul de an şcolar, în situaţia în care avem o evoluţie epidemiologică nefavorabilă şi intrăm în scenariul trei, acela al predării online. Aşadar, 100 de milioane de euro decontaţi pentru autorităţile locale pentru achiziţionarea a 500.000 de tablete şi laptopuri", a arătat vicepremierul Raluca Turcan.
Raluca Turcan s-a aflat sâmbătă la Sibiu, însoţită de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Raluca Turcan: Moţiunea de cenzură este un demers de imagine pentru liderul PSD, Marcel Ciolacu
Turcan: Părinţii trebuie să fie responsabili; nu am discutat modificarea declaraţiei pentru şcoală
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel
Luca Niculescu: Programul de guvernare pe care îl pregătesc este pentru până la următoarele alegeri
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că nu își propune un guvern cu o speranță de viață scurtă, menționând că negocierile le duce cu liderii de partide și nu exclude ca din Guvern să facă parte și oameni politici. 'Sunt oameni la care m-am gândit, evident că nu pot să vi le spun, dar asta va depinde și de configurația cab
MAE: Consultări politice cu oficiali ucraineni; educația în limba română în Ucraina - pe agendă
Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a subliniat, în cadrul consultărilor politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile, ea evidențiind că aceasta include păstrare
Luca Niculescu: Joi intenționez să depun programul și lista de miniștri; toate opțiunile sunt pe masă
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenționează să depună joi la Parlament programul de guvernare și lista cu cabinetul de miniștri, menționând că, în acest moment, toate opțiunile sunt pe masă: Guvern tehnocrat, hibrid sau politic și că își dorește susținerea unei majorități cât mai solide. 'Suntem în program. (
Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de calcule politice, ci de lecția pe care am învățat-o în ultimul an
România are nevoie de un Guvern funcțional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta să repete formule politice care s-au dovedit că nu funcționează, a declarat vineri președintele Partidului Național Liberal, premierul interimar Ilie Bolojan. El a arătat că refuzul de a guverna cu PSD nu ține de orgolii sau de
Manda: Suspendarea președintelui nu e pe agenda PSD; suntem preocupați de formarea unui Guvern funcțional
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis vineri că suspendarea președintelui Nicușor Dan nu face parte din agenda social-democraților, aceștia fiind ''preocupați de formarea unui Guvern funcțional, de stabilitatea și credibilitatea României și de redresarea economiei''. Potrivit acestuia, găsirea unei soluții de guvern
Administrația Prezidențială: România va susține adoptarea unui buget european ambițios
România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună, a transmis Administrația Prezidențială, la finalul ședinței de lucru organizate vineri de președintele Nicușor Dan pe tema Cadrului Financiar Multianual, în perspectiva reuniunii Consiliului European din
Rezoluție privind lansarea Platformei Conservator-Liberale; Dan Voiculescu: Să avem încredere că vom reuși
Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL) propune constituirea unei Platforme Conservator-Liberale, deschisă tuturor forțelor politice și civice care împărtășesc valorile conservatoare și liberale, potrivit unei rezoluții adoptate vineri de Biroul Permanent Național al formațiunii. Decizia a fost luată după ce Tribunalul București a aprobat hotărâ








