Turcan: Solicităm Parlamentului dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului privind procedura de suspendare a cursurilor şcolare
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că în şedinţa de guvern de miercuri a fost adoptat un proiect de lege care clarifică procedura prin care se pot suspenda cursurile şcolare, menţionând că Executivul solicită dezbaterea actului normativ în regim de urgenţă, în Parlament.
"În şedinţa de Guvern de astăzi am adoptat un proiect de lege prin care deblocăm posturile pentru personalul nedidactic din unităţile de învăţământ, pentru medicii şi asistenţii de medicină şcolară şi, de asemenea, pentru asistenţii comunitari. Tot în acest proiect de lege am clarificat procedura prin care se pot suspenda cursurile şcolare în situaţie de extindere epidemiologică în comunitate", a arătat Turcan, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Ea a menţionat că Guvernul a apelat la această modalitate de a emite acte normative "pentru a nu exista pretexte" de neconstituţionalitate.
"Aş vrea să tragem un semnal de alarmă şi să solicităm Parlamentului României ca acest proiect de lege să fie dezbătut şi aprobat în regim de urgenţă. Este un proiect de lege extrem de important. Guvernul a apelat la această modalitate de a emite acte normative tocmai pentru a nu exista pretexte de neconstituţionalitate invocate de către cei cu care ne-am obişnuit că ne blochează activitatea guvernamentală şi Parlamentul - sperăm că va da dovadă de responsabilitate maximă şi va pune acest act normativ ca o prioritate în asigurarea cadrului legal pentru începutul de an şcolar", a spus vicepremierul. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.
Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co
Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR
Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui
Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'
Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.
Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.
Luca Niculescu: Păstrăm reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie, pentru consumul populației
Premierul Luca Niculescu a declarat că reglementarea privind tarifele la gaze pentru consumul populației va fi păstrată până la 31 martie, precizând că Guvernul are în vedere și scheme de sprijin pentru companii. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a gândit la măsuri de protecție socială pentru 2027.
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie unul echilibrat
Primul ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că își dorește un buget de stat echilibrat pentru anul 2027, care să se înscrie în coordonatele fiscal-bugetare pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene și, în același timp, să corespundă nevoilor românilor. El a răspuns astfel, fiind &ic
Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării; avem nevoie de aceste date
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică ''imediat după 15 noiembrie''. El a fost întrebat la Antena 3 CNN care este adevărul despre situația financiară a Rom&a
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită
Ministrul Mediului: S-au pierdut miliarde de euro din PNRR
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut la dispoziție fonduri de peste 3,6 miliarde de euro prin PNRR, din care a reușit să acceseze puțin peste 1,3 miliarde de euro, a declarat, joi, la Petroșani, ministrul de resort, Natalia Intotero. Ea a arătat că circa 400 de milioane de euro au reprezentat fonduri pentru reabilitarea unor baraje
Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului. Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relați
Parlament/Ședință de plen comun marți pentru desemnarea de noi membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.










